Robert, copilul care a învățat să scrie și să citească abia în clasa a III-a, datorită tehnologiei: „Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară, nu prea ajungi nimic”
Robert a terminat de curând clasa a IV-a și îmbrăcat într-un tricou pe care erau scrise cele mai frumoase mesaje din partea colegilor lui, privea încrezător spre un viitor apropiat. Cu zâmbetul pe buze și cu proiecția unui super erou în spatele lui, simțea că drumul lui va fi lung de aici înainte și deloc ușor. Însă faptul că a izbutit până acum îl făcea să simtă că este un învingător.
Robert are un defect de pronunție nediagnosticat, dar care a săpat în sufletul lui gropi adânci și dureroase. Din cauza acestui defect a fost batjocorit de cei alături de care intra pentru prima dată pe poarta școlii. Din fericire, mama lui a empatizat imediat cu el și a ales să-l mute la o altă clasă unde Robert avea să întâlnească copii buni și o învățătoare cu inima cât un soare plin.
Dar și așa, din cauza rușinii și frustrării, Robert nu a reușit să țină pasul cu colegii lui. În clasa a III-a el nu știa să scrie și să citească și, după cum singur spune, și dacă ar fi știut, tot nu ar fi făcut-o de teama de a nu fi luat în râs.
În timpul școlii online, Robert a primit din partea asociației Narada o tabletă și conexiune la internet. Din spatele ecranului, fără să simtă în piept privirile colegilor și ale învățătoarei, el a învățat să scrie și să citească. Când au simțit că Robert este deschis, colegii lui de clasă s-au pus pe treabă și au început să-l ajute. Unul îi scria înmulțiri și împărțiri pe tablă, altul îl punea să scrie, altul să citească. Și-au dorit să nu-l lase în urmă, să poată merge mai departe cu ei către această frumoasă necunoscută clasă a V-a.
Și a reușit. Mai are mult de recuperat, însă Robert spune că are o vară întreagă în față ca să facă asta.
Pentru copii ca Robert și pentru toți copiii care au suferit de pe urma pandemiei, în sensul că au avut accesul restricționat la educație, Narada a lansat o platformă cu lecții remediale, Naradix. Este, mai degrabă locul unde copiii vor găsi absolut toate lecțiile de la absolut toate materiile, de la clasa 0 până la clasa a opta. Lecțiile sunt și în manual, am spune, totul este să aibă cine să le învețe. Narada le-a digitalizat, le-a făcut plăcute pentru copii și le dă acestora șansa, pe lângă cea de a recupera materia, să câștige premii. Însă Andra Munteanu, fondatoarea asociației Narada, povestește mult mai bine decât mine mai jos ce înseamnă tot acest proces și de ce este el atât de important.
Până una alta îți propun să ne însoțești acasă la Robert, să-i aflăm povestea. Și ca să ne convingem, am vrut să-l privim puțin și prin ochii învățătoarei și al colegilor lui.
Robert, copilul care a învățat să scrie și să citească cu ajutorul tehnologiei
Robert, tu ești cu colegii tăi și cu doamna învățătoare din clasa pregătitoare?
Eu când am intrat prima dată la școală, în clasa 0, nu eram cu colegii mei. În clasa I m-a transferat mami la doamna, unde erau copiii mei de la grădiniță, să pot să fiu cu ei.
Dar nu-ți plăcea cu ceilalți copii?
Nu îmi plăcea cu ei pentru că ei nu mă respectau așa cum mă respectă acum colegii mei.
Dar ce-ți făceau?
Râdeau de mine și când veneam la școală ba stăteau după ușă și mă speriau, ba îmi puneau piedică. Râdeau de mine și mă batjocoreau.
Dar când te-ai dus în clasa doamnei învățătoare Ana Clara cum a fost?
Am simțit că este ceva nou pentru mine. Când mi-am văzut colegii de la grădiniță am simțit că în clasa aceasta voi fi mai respectat decât în clasa cealaltă.
Pe tine te interesează foarte tare ce vorbesc ceilalți despre tine?
Nu mă interesează atât de tare, doar puțin. Mă interesează ce părere au despre mine, dacă mă cred un copil chiar atât de bun.
Robert, dar tu când ai învățat să scrii și să citești?
Eu am învățat să scriu și să citesc în clasa a III-a.
Până atunci îți era rușine să citești în fața clasei?
Da. Îmi era rușine pentru că unii nu au fost cu mine la grădiniță și îmi era rușine să citesc în fața lor.
Și ce te-a motivat pe tine, ce te-a împins să înveți să scrii și să citești?
M-au împins colegii de la grădiniță. Mi-au zis: „Hai Robert să învățăm să scriem și să citim!”. Și așa am învățat să citesc acasă. Să scriu tot copiii m-au ajutat, mi-au dat niște texte pe care să le scriu. Dacă nu le scriam bine, încercam de mai multe ori până reușeam să scriu perfect.
În anul acesta de pandemie, toți ceilalți copii s-au văitat că le-a fost foarte greu cu școala. Tu tocmai acum ai făcut cele mai mari progrese. Cum așa?
În pandemie citeam mai mult în primul rând din cauza semnalului pentru că nu înțelegeam prea bine ce zice doamna. Și nu înțelegeam nici la matematică. Când am intrat la școală, ne-a explicat doamna și am început să înțeleg mai bine.
Când am descoperit prima dată tehnologia, copiii mi-au arătat site-uri cu exerciții de matematică și de română. Tehnologia m-a ajutat și să învăț și să recuperez ce am pierdut.
Dar crezi că mai ești în urmă? Mai ai de recuperat?
Mai am ceva de recuperat la matematică și la română.
Și ce o să faci vara asta?
O să intru pe Naradix să recuperez ce nu știu.
Dar nu e mai ușor să te joci afară decât să stai să înveți?
E mai ușor să te joci afară, dar mai important e să înveți. Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară nu prea ajungi nimic, o să fii neînvățat.
Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?
Aș vrea să mă fac polițist când o să fiu mare.
De care polițist?
Polițist care prinde hoți 😀
Și trebuie să înveți mult pentru asta?
Da, trebuie să învăț mult dacă vreau să intru la Poliție. Trebuie să învăț mai mult decât învăț acum și aia vreau să fac.
Dar tu acasă mai ai și treburi de făcut prin curte?
O ajut pe mami, dar când vede că îmi iau o carte în mână și citesc, mă lasă în pace și o ajută tati sau mamaie.
E mai ușor să înveți decât să muncești?
E mai ușor să înveți.
Ce tricou ai tu pe tine? Ia spune-mi de unde e?
Tricoul acesta l-am primit când am terminat clasa a IV-a. Colegii mi-au scris pe el mesaje frumoase și când vreau să-mi mai aduc aminte ceva, mă uit pe acest tricou și încep să plâng 😀.
Ce carte citești acum?
Acum citesc istoria din preistoric. Mie mi se pare o carte foarte bună pentru că te învață despre animale și despre locurile care existau înainte de noi.
Ce-ți place ție cel mai și cel mai mult să faci?
Îmi place să citesc și să scriu.
Auzi, dacă acum închizi ochii și îți imaginezi că nu e nimeni pe lângă noi, care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta?
Să fiu cu toți colegii mei în clasă.
Cel mai tare și cel mai tare mi-aș dori să fiu cu colegii mei în toate clasele ce vor urma.
Ana Clara Grecu, învățătoarea clasei a IV-a a școlii generale din Valea Doftanei
De când îl aveți pe Robert elev? Din clasa pregătitoare?
Nu. Robert nu a fost cu noi din clasa pregătitoare, a venit la noi abia din clasa I.
A vrut special la dumneavoastră în clasă?
Da. A vrut să plece din clasa în care era și a cerut să vină la noi. De ce? Pentru că majoritatea copiilor din clasa noastră erau foștii lui colegi de grădiniță și și-a dorit să fie cu ei.
Cum era Robert în clasa I?
Foarte timid, foarte tăcut, îmi era foarte greu să înțeleg ce-mi spune. Vorbeam cu el, dar nu reușeam să comunicăm, nu găseam calea. Vorbea foarte, foarte încet și de fapt, nu prea vorbea.
Dar el are o problemă?
Nu știu sigur că are o problemă, eu zic că are un mic defect de pronunție, dar care nu ar trebui să-l deranjeze așa cum simt eu că-l deranjează pe el la nivel emoțional. Cred că se simte puțin deranjat de felul în care colegii îl văd.
Cum s-a descurcat Robert la școală? A ținut pasul cu ceilalți elevi?
La început nu. La început a fost foarte greu să-l integrăm în clasă și să ajungă la nivelul la care erau ceilalți, dar a progresat. A progresat constant și continuu.
Am înțeles că Robert, până în clasa a III-a nu știa să scrie și să citească…
Da, e adevărat. În clasa a III-a nu știa să scrie foarte bine și nici să citească. Încet, încet s-a ambiționat și a început să învețe. Cred că un mare plus a fost felul în care copiii l-au primit și în care au interacționat cu el și l-au ajutat să facă toate aceste lucruri.
El a învățat să scrie și să citească în an de pandemie, în anul cel mai greu de învățământ. Cum s-a întâmplat asta?
Este paradoxal. Pentru toată lumea a fost greu, știu că nu le-a plăcut copiilor să învețe în pandemie, știu că au fost foarte multe probleme în foarte multe locuri, dar Robert s-a deschis și a învățat, cred, datorită faptului că nu s-a mai simțit în mijlocul atenției, că nu a mai fost stresat de ceea ce vor crede sau vor spune colegii, iar în al doilea rând pentru că a fost ajutat de Narada. A primit o tabletă și conexiune la internet. Acolo, în spatele ecranului a găsit poziția aceea din care să înflorească, din care să se dezvolte și să crească.
Credeați că va trece clasa a IV-a?
Speram! 😀. Ce a însemnat pentru dumneavoastră și pentru el tehnologia în acest an?
Pentru mine a însemnat deschidere către lume. Dar e mai puțin ce a însemnat pentru mine, cred că e mai important ce a însemnat pentru el. Cred că a fost acea oportunitate de care el a avut nevoie ca să iasă și să înflorească, să vadă altfel lumea din jurul lui. Să învețe, în primul rând.
Dumneavoastră sunteți unul dintre voluntarii Narada în proiectul Naradix…
Da, sunt unul dintre voluntarii din programul Naradix și am lucrat acolo pentru copii ca Robert care au nevoie de ajutor, care pot găsi în lumea casei lor acel punct de sprijin care să-i ajute să învețe.
Copiii au nevoie de lecții remediale pe timpul verii?
Da, clar au nevoie de lecții remediale pentru că nu toți au avut acces la școală, la educație, nu toți au putut fi prezenți la lecțiile online.
Cum l-ați convins pe Robert și cum îi veți convinge pe ceilalți copii să acceseze aceste lecții remediale?
Pe Robert nu a fost greu să-l convingem pentru că lui a început să-i placă tehnologia și a găsit acolo ce avea el nevoie ca să crească. Celorlalți le-am povestit. Copiilor mei din clasă le-am povestit despre Naradix, le-am spus ce lucruri minunate sunt acolo și cum pot să se ajute de ele. Unora poate că le e rușine, poate că nu sunt pregătiți să recunoască că nu știu un lucru în fața colegilor lor și astfel acolo vor găsi tot ce au ei nevoie ca să facă singurei acasă, fără să-i arate nimeni cu degetul. La noi asta e problema, că ne arată cineva cu degetul că nu știm. Nu ar trebui să avem problema asta, ar trebui să spunem că nu știm și să găsim locuri din care să învățăm ce nu știm.
Când ați observat progresul la Robert, după cât timp?
Când ne-am întors din online, dar și în timpul lecțiilor pe Zoom, Robert era deschis și pentru prima dată dorea să-și arate experimentele la care noi lucram și pe care le prezentam. A fost dispus să citească în fața clasei și și-a dorit să citească în fața clasei, să prezinte cartea pe care el o citește. Atunci am văzut că ceva s-a schimbat. Când ne-am întors din online l-am întrebat ce l-a făcut să se schimbe, ce l-a ajutat pe el să crească. E un răspuns despre care îmi place să vorbesc pentru că mi se pare extraordinar. Tehnologia, cititul și colegii au fost cele trei elemente care l-au adus pe el din starea inițială, în starea asta de a vrea să învețe mai departe.
Andra Munteanu, fondator al asociației Narada
Ce înseamnă Naradix?
Naradix este în esență felul prin care ne-am gândit noi să abordăm această mare urgență prin care trecem acum cu toții. Când spun „cu toții” mă refer la toți elevii români, dar cu precădere la cei din comunitățile vulnerabile. Pe perioada pandemiei s-a pierdut o imensă bucată de materie pentru ei toți. Dacă e să ne uităm cum a funcționat asta în alte țări și în ce s-a tradus, îmi vine în minte situația din Pakistan. Acolo când s-au închis școlile doar trei luni, nu un an, așa cum s-a întâmplat în România, după trei luni erau în urmă cu un an și jumătate de materie. Așadar, dacă e să ne uităm proporțional la provocarea pe care o întâmpină copiii români, aceasta este exponențială. Și atunci, pentru că noi la Narada ne uităm la noi ca la o unitate de primiri urgențe în educație, ne-am gândit că nu avem cum să nu abordăm această provocare. Și atunci, ce au făcut colegii noștri? Au construit o platformă de educație remedială în care a fost, în primul rând, digitalizată materia pentru clasele 0-8 – la această digitalizare a materiei au lucrat peste 40 de profesori și 80 de voluntari și care iată, acum, din 12 iulie, este disponibilă profesorilor și copiilor din toată țara, să poată studia în ritmul lor materia pe care au pierdut-o în acest an.
Spune-mi mai exact, ce înseamnă digitalizarea materiei? Adică ce se întâmplă pe română, matematică, istorie, geografie și așa mai departe?
Concret, pe Naradix copiii și profesorii vor putea găsi absolut fiecare lecție pe care ar fi studiat-o la școală, într-o formă digitalizată. Când spun digitalizare mă refer la faptul că unele lecții nu au doar conținutul scris, iar ulterior un test, dar și o sumedenie de alte forme mult mai jucăușe. Sunt unele lecții care sunt sub formă de jocuri, sub formă de puzzle-uri, sub formă de tot soiul de alți algoritmi interactivi care să fie și plăcuți pentru copiii care îi studiază.
Ce materii se vor regăsi pe platformă?
De la clasa 0 până la clasa a opta vor putea fi găsite toate lecțiile pentru română, matematică, istorie și începem să digitalizăm și pentru alte materii.
Pare că a fost un efort uriaș. Cine va ajutat în afară de profesori și voluntari?
A fost, într-adevăr, un efort absolut imens pe care ne-am propus să-l facem după ce ne-am dat seama că în România nu urmează să se întâmple asta. Nu știu în ce măsură vă e familiar, dar în Republica Moldova, acest proces de a digitaliza toată materia s-a întâmplat încă de anul trecut, de la startul pandemiei. Atunci, când ne-am dat seama că nu vom avea o astfel de resursă la care să apelăm, partenerii noștri de la Global Vision ni s-au alăturat cu resursele necesare în acest demers, iar colegii noștri au compus un mare taskforce cu zeci de profesori din toată țara – profesori au predat în tot acest timp în mod digital și le-a și plăcut să facă asta și au înțeles că e momentul să dea mai departe și către alți profesori din țară.
Cum o să-i convingeți pe copii să facă lecții remediale în loc să bată mingea pe maidan. Există o campanie?
Să știi că, probabil dacă aș avea vârsta lor și mie mi-ar plăcea mai degrabă să bat mingea pe maidan în această vară decât să studiez. Ar putea să pară că e mai degrabă plictisitor să faci lecții în vacanța de vară. Pe ce ne bazăm noi? Copiii, pe lângă faptul că știm că unii dintre ei sunt silitori și vor să fie cât mai în față și vor studia de drag, noi ne bazăm mai degrabă pe faptul că platforma are tot acest mecanism în care un copil, pe măsură ce studiază niște lecții sau face un test, el adună niște puncte în contul lui. Puncte care se numesc Naradini, un fel de monede ale platformei. Funcționează ca un joc și în loc să simți că ești la școală, poți să simți că te joci și fie concurezi cu alți prieteni de-ai tăi, fie poți să transformi aceste puncte în premii, pe care le cumperi din shop-ul Naradix. Pe parcurs, acolo vei găsi de la jocuri, la mingi sau la alte premii.
Campania a pornit în 12 iulie și este dedicată nu doar copiilor care au o sumedenie de provocări interesante pe Tik Tok – acolo este locul în care stau ei și ne bucurăm că avem zeci de voluntari în toată țara care stau pe Tik Tok -, dar este dedicată și profesorilor și părinților. Practic sunt trei campanii prin care le vorbim tuturor despre cât de importantă este toată treaba asta. Și mai haios decât atât este că-i avem alături și pe cei de la HaHaHa Production și pe Smiley care oferă burse copiilor. De ce nu ți-ai dori să fii bursierul lui Smiley, să studiezi câte ceva, să te întregi și cu colegul tău de bancă și în timpul acesta să aduni și puncte cu care să-ți iei o minge?! De ce n-ai face asta?!
Ștefi și Eva, doua dintre colegele de clasă ale lui Robert
Ștefi, de când îl cunoști pe Robert?
Ștefi: Pe Robert îl cunosc de la grădiniță. Am fost colegi de la grădiniță și până acum.
Era bun la învățătură când a venit la voi în clasă?
Eva: Nu știu cum să spun că era… Nu citea cum citeam toți și nu scria la fel de rapid și la fel de frumos ca noi.
Și cum a recuperat? Voi ați vrut să-l ajutați?
Ștefi: Noi am vrut să-l ajutăm să învețe să citească, să scrie, să învețe matematică…
Eva: Ca să fie ca noi. L-am ajutat în pauze cu înmulțirea, cu împărțirea pentru că am vrut să fim toți la același nivel, să nu-l lăsăm în urmă.
Ștefania, cum l-ai ajutat tu concret?
Ștefi: În pauze îi scriam pe tablă înmulțiri și îl puneam să dea răspunsurile, apoi îi scriam propoziții și îl puneam să citească.
Din clasa a V-a veți mai fi împreună?
Ștefi: Din clasa a V-a vom fi tot împreună și o să-l ajutăm pe Robert în continuare.
Eva, ce i-ai scris lui Robert pe tricou?
Eva: I-am scris: „Tot înainte!”
Și tu Ștefania?
Ștefi: Eu i-am scris: „Bravo! Ai evoluat mult!”
Iar indiciul că a evoluat mult este tocmai poezia pe care a scris-o Robert la final de clasa a IV-a și pe care îndrăznesc să o copiez aici:
„Eu sunt: știu să scriu și să citesc.
Aș dori să mă fac polițist,
Aud când doamna ne vorbește,
Îmi văd amintirile,
Vreau să învăț,
Eu sunt: știu să scriu și să citesc.
Mă prefac uneri că sunt bolnav,
Simt că pot să citesc,
Ating amintirile,
Mă îngrijorează să nu pot să citesc,
Plâng când mă ceartă mama
Eu sunt: știu să scriu și să citesc.
Știu să scriu,
Spun că vin câini,
Mă străduiesc să citesc,
Sper că pot,
Eu sunt: știu să scriu și să citesc.”
Pe aceeași temă
Citește mai multe
