Silviu Damean, copilul abandonat de către părinți, găsit în stratul de flori, crescut în centru de plasament, azi un artist ce dă sens vieții sale și copiilor lui

Silviu Damean este al doilea copil din familia sa, dar abandonat de către părinți, ca restul fraților săi. A fost găsit de bunici în stratul de flori, crescut până la trei ani de bunicul de pe mamă, iar apoi dat către creșă care, ulterior, a devenit o casă de copii. Nu se rușinează că a crescut într-un centru de plasament, nici că nu are cui să-i zică mamă. Nu consideră că este responsabil de acțiunile celei ce i-a dat viață, dar nici nu se poate forța să îi poarte vreun sentiment. În schimb, datorită lipsei de iubire pe care el a simțit-o, a vrut o familie a lui. A dăinuit întru toate. Are doi copii cărora prima promisiune pe care le-a făcut-o tacit a fost să le ofere siguranță, dragoste permanentă și sprijin necondiționat. 

Trecutul, mărturisește Silviu, nu-l urmărește. Este pe cont propriu, în domeniul hairstyling-ului, deși, inițial, voia să urmeze calea artistică. Să-i cunoaștem povestea de viață!

Silviu Damean:„Părinții mei m-au abandonat”

Silviu, cum te găsesc în momentul prezent?

Sunt bine, Ema! Sunt căsătorit, am doi copii și îmi văd de serviciul meu. E ok acum. 

E ok acum, ai menționat, dar ce nu era ok înainte?

Păi, e mult de zis, e mult de povestit. 

O să ajungem și acolo. Mi-ai zis că sufletul tău în perioada aceasta arată bine și vine astfel curiozitatea mea despre cum ai început 2023. Cu ce proiecții?

Am început un canal de Youtube cu vreo 3 ani în urmă și încerc să mă țin de el. 

Ce atașezi pe canalul tău?

Ceea ce fac eu. Tunsori de damă și de bărbați. Mai am și niște artificii pe acolo. 

De când ești în acest domeniu?

De 14 ani. 

Planurile tale de când erai mic coincid cu planurile din prezent?

Deloc. 

Citește și: Mihai Ghebrea, copilul abandonat din fașă în orfelinatele comuniste, azi directorul centrului de plasament cu cei mai fericiți și împliniți copii din Vâlcea: „Orfelinatele de pe vremea lui Ceaușescu erau pline de abuzuri și de frică, câteodată îți doreai să mori”

Ce îți doreai să devii când erai mic?

Voiam să mă duc pe partea de desen, dar neavând părinți, a trebuit să învăț ceva rapid ca să mă pot descurca financiar. Pe partea artistică dacă mă duceam, trebuia să fie cineva în spatele tău, să te finanțeze, să te sprijine un an sau doi măcar. Și atunci neavând, eram singur, am ales ceva mai ușor.