Ștefan Căpățână, tânărul ce înfiază copilul pentru care a făcut voluntariat: „Mi s-a părut mai ușor să fac asta de unul singur decât într-o relație în care nu aveam siguranța că totul merge bine și că puteam să-i ofer cu adevărat un cămin iubitor” - LIFE.ro
Sari la conținut

Întotdeauna am simțit un sentiment de respect și apreciere față de oamenii care decid să adopte un copil, însă, după ce l-am cunoscut pe Ștefan Căpățână, orizontul meu pare că s-a schimbat la 180 de grade. Și o să vă spun de ce.

Ștefan Căpățână are numai 31 de ani, vârsta la care tinerii forțează cât mai mult timpul pentru a-și satisface toate mofturile, capriciile și dorințele, călătoresc, se distrează și visează măreț. Împreună cu un prieten are o companie de IT, ceea ce îi asigură un venit frumos și nu are grija zilei de mâine. E liber, tânăr și frumos și ar fi putut profita de toate acestea să-și trăiască din plin viața.

Numai că pentru el această noțiune are un alt sens. În urmă cu vreo cinci ani a intrat ca voluntar în Asociația Ajungem Mari. Mergea periodic la centru unde se ocupa de copiii din centrele de plasament, pe care îi ajuta cu temele și încerca să-i formeze pentru viață. Ca o paranteză, cam asta fac toți voluntarii asociației, motiv pentru care în această perioadă chiar e nevoie mare de astfel de oameni care știu și pot să ajute.

Revenind la Ștefan, după foarte scurt timp de voluntariat a decis să ofere o șansă în plus unui copil. L-a găsit pe Alex, care atunci avea 11 ani și care venea cu un bagaj emoțional foarte greu în spate și a început procedura de a-l lua în plasament.

Astăzi Ștefan și Alex locuiesc împreună și au demarat procedura de adopție. Iată o poveste în fața căreia nu ai cum să nu te sensibilizezi și un om care merită tot respectul nostru.

Ștefan Căpățână

Ștefan, câți ani ai?

31 😀

Mulți înainte! De când ești voluntar pentru asociația Ajungem Mari?

Am fost, acum nu mai sunt. Am început în urmă cu vreo cinci ani și am făcut voluntariat pentru ei cam trei ani de zile.

Cum ai aflat de ei și cum te-ai implicat?

Am aflat cred că de pe internet. Am căutat pur și simplu voluntariat, am încercat la mai multe asociații. Cred că a fost a doua la care am mers și s-a dovedit a fi cea mai mare și cea la care am rămas.

Dar de ce? Voiai să faci voluntariat neapărat sau?

Sincer, nu-mi aduc aminte ce m-a făcut să merg spre asta, însă știu că am zis să încerc pentru că am avut o intuiție că ar putea să-mi placă să lucrez cu copiii. Așa că am zis să văd ce iese și iată că a ieșit foarte bine.

Dar care e job-ul tău? Pentru ce te-ai pregătit?

Sunt IT-ist, software developer.

Să lucrezi cu copiii ce însemna?

Scopul principal al voluntariatului era să-i ajutăm cu educația, dar, pe lângă asta, desigur, multe alte activități. Îi scoteam și în oraș la diverse evenimente, filme, teatre, la fermă, la cățărat, la centru, pe lângă teme discutam tot felul de subiecte legate de viață și multe altele.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora