Ștefan Căpățână, tânărul ce înfiază copilul pentru care a făcut voluntariat: „Mi s-a părut mai ușor să fac asta de unul singur decât într-o relație în care nu aveam siguranța că totul merge bine și că puteam să-i ofer cu adevărat un cămin iubitor”

Cumva pot să spun că mi-am trăit viața, mi-a ajuns și cumva am putut să mă îndrum și pe calea asta. Într-un fel simt că mi-am cam îndeplinit dorințele pe care le-am avut de-a lungul vieții și sunt destul de împlinit.

Și ai zis că e momentul să te încarci cu niște responsabilități foarte mari…

Așa s-ar zice. Nu m-am gândit până acum la asta.

Prietenii ce zic?

Mai puțini zic. Cu cel cu care am început compania din facultate am rămas prieten de-a lungul anilor, în rest nu pot să spun că am prieteni de lungă durată. De vreun an am un prieten din Cluj care a adoptat și el de unul singur un copil. Ce zic prietenii? Majoritatea m-au lăudat și m-au încurajat.

Spui că ai compania ta, ceea ce ar însemna că nu ai grija zilei de mâine…

S-ar putea spune și asta. Compania mea mi-a oferit posibilitatea de a-mi face programul cum vreau și normal că în felul acesta mi-a fost mult mai ușor să iau un copil.

Cum vezi tu viața pe mai departe alături de el? Cum arată tabloul viitorului?

Pare interesantă ideea, dar nu am un astfel de tablou. Alex are un potențial uriaș, însă nu-mi dau seama cum va evolua viața lui. Și atunci încerc să nu pun nicio restricție și nicio așteptare, nu construiesc un tablou. Iau fiecare zi așa cum vine și încerc să fac cât mai bine în situația actuală. Dacă aș construi un tablou, aș crea niște așteptări și niște restricții, ceea ce ar da naștere multor frustrări și dezamăgiri dacă nu s-ar îndeplini.