Transnistria, povestea din spatele conflictului - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Războiul din Ucraina are efecte la nivel internaţional, iar tensiunile se extind şi în teritoriile vecine. În timp ce Republica Moldova a primit statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană, este ameninţată mai mult sau mai puţin voalat de către autorităţile ruse, pe motiv că refuză trecerea soldaţilor şi echipamentelor militare în Transnistria. În acelaşi timp, liderii separatişti din autoproclamata republică transnistreană susţin că unica soluţie pentru rezolvarea conflictului este recunoaşterea independenţei.

Transnistria, istoria unui conflict ce mocneşte de peste 30 de ani

Oficial, războiul din Transnistria a fost declanşat pe 2 martie 1992, când forţele separatiste sprijinite de unităţi de cazaci au atacat posturile de poliţie loiale Chişinăului. Neoficial, tensiunile din regiunea de la stânga râului Nistru au mai bine de 3 decenii de existenţă.

Schimbările aduse de Mihail Gorbaciov la nivelul URSS-ului în a doua jumătate a anilor `80, schimbări ce presupuneau, printre altele, liberalizarea politică la nivel de regiuni au dus la apariţia mai multor mişcări de emancipare naţională. Aşa s-a întâmplat şi în Republica Moldova, unde întrunirile informale între intelectualii basarabeni au evoluat de la caracterul cultural la cel socio-politic. Aceştia au început să ceară în mod repetat revenirea la alfabetul latin, dreptul de a vorbi limba română şi de a-şi manifesta liber mişcările culturale autohtone. De aici s-a ajuns la mişcări de stradă, la prima organizaţie politică acceptată de Uniunea Sovietică, protestele şi încercările forţelelor de ordine sovietice de a le înăbuşi şi legea din 31 august 1989 care declara limba moldovenească drept limbă oficială.

În replică a fost creat Interfrontul, o mişcare politică pro-comunistă ce avea ca scop păstrarea Uniunii Sovietice. Dacă pe malul drept al Nistrului acesta nu a fost deloc popular, în Transnistria şi Tighina, teritorii locuite majoritar de etnici ruşi şi ucraineni, acesta a prins rădăcini şi s-a dezvoltat într-o mişcare de opoziţie faţă de reformele decise de guvernul de la Chişinău.

Alegerile de la începutul lui 1990 nu au făcut decât să adâncească şi mai tare divergenţele. În timp ce Parlamentul de la Chişinău adopta declaraţia de suveranitate, în Transnistria erau formate aşa-numitele detaşamente de autoapărare, menite să „protejeze” localnicii de cei pe care îi numeau naţionalişti români.

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană, numită mai târziu Republica Moldovenească Transnistreană, în care erau incluse toate raioanele din partea stângă a râului Nistru, plus oraşul Tighina şi alte 2 sate situate pe malul drept al acestuia. 3 luni mai târziu, în zona locuită de etnicii găgăuzi este proclamată şi Republica Găgăuză.

Dacă în privinţa celei de-a doua republici autoproclamate lucrurile s-au liniştit în 1994, când această zonă a fost declarată regiune autonomă în cadrul Republicii Moldova, în Transnistria lucrurile au continuat să degenereze.

Până la finalul anului 1991 forţele separatiste transnistrene obţinuseră controlul asupra majorităţii instituţiilor din regiune, trupele ruse rămânând aici şi ocupându-se de intruirea şi înarmarea separatiştilor, care luptau cu forţele de poliţie ale Moldovei şi cu voluntarii cu care formau Armata naţională.

În noaptea de 1 spre 2 martie 1992 garda transnistreană şi mai multe unităţi de cazaci au luat cu asalt postul de poliţie din Dubăsari. Cu sprijin acordat forţelor separatiste de militarii ruşi, au urmat lupte crâncene la Corjova, Coşniţa, Tighina, Roghi, Cocieri şi Varniţa în urma cărora aproximativ 300 de oameni au murit, iar aproape 400 au fost răniţi. Rebelii au preluat controlul în aproape întreaga zonă, aşa că pe 21 iulie 1992 Republica Moldova şi Federaţia Rusă au semnat acordul de încetare a focului şi au început aşa-numitele operaţiuni de menţinere a păcii.

Conflictele au continat însă de-a lungul anilor, Rusia continuând să ofere separatiştilor atât sprijin militar, cât şi economic. Trupele militare ruseşti au continuat să staţioneze în această zonă, în ciuda obligaţiilor asumate de Federaţia Rusă în timpul summit-urilor OSCE din 1999 şi 2001. La începutul lunii mai al acestui an erau aproximativ 2.000 de soldaţi ruşi staţionaţi în Transnistria, în condiţiile în care Republica Moldova are puţin peste 3.000.

Citeşte şi: Atacurile din Transnistria cresc temerile escaladării războiului din estul Europei – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO