Uluitoarea poveste a profesoarei excluse de la catedră. După 22 de ani de învățământ, a fost obligată să plece de la catedră, după ce un părinte a reclamat-o că le-a recomandat elevilor un film. Adela Stan: „Îmi lipsește întâlnirea cu elevii, dar nu în condițiile unei instituții. Nicio instituție nu mai e potrivită pentru mine. Nu vreau. Nu-mi doresc să mai predau.”
După 22 de ani de învățământ, o profesoară era obligată să plece de la catedră, după ce un părinte a reclamat-o că le-a recomandat elevilor un film… nepotrivit. Este vorba despre Adela Stan, o profesoară de literatură de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Turda, care le-a recomandat elevilor săi filmul „Eclipsă totală” (Full Eclipse) de Agnieszka Holland, un film despre viețile lui Paul Verlaine și Arthur Rimbaud, producția prezentând și relația gay dintre aceștia. Scopul ei era însă acela de a-i introduce pe elevi în epoca simbolismului. Povestea Adelei Stan a devenit film, „Fără aer”, în regia lui Katalin Moldovai.
Ce s-a întâmplat în 2017? Care a fost situația care stă la baza filmului?
Adela Stan: Eram înainte de un weekend, când urma să trecem la simbolismul românesc cu clasa unsprezecea și eu le-am recomandat copiilor să vadă filmul Full Eclipse, de Agnieszka Holland pentru a-i introduce puțin în atmosferă și pentru a vedea și ei un pic ce însemna viața artiștilor, din ce se năștea, din ce sensibilitate se naște Simbolismul. Și am considerat că este o recomandare sau o temă simpatică pentru copii, pentru weekendul acela.
Care era statutul tău profesional la momentul respectiv?
Adela Stan: Eram profesoară. Profesor titular la Colegiul Mihai Viteazul de mulți ani. Eu le mai făceam asta, le mai dădeam copiilor filme mai deosebite, dar nu ceva ieșit din comun. Nu am considerat că e vreo excentricitate.
Acest film îl mai recomandaseși și altor generații sau altor clase?
Adela Stan: Sigur că da. Copiii se întâlneau între ei și povesteau că și lor le-am recomandat și n-a făcut nimeni caz din asta.
După 22 de ani, Adela Stan e obligată să plece de la catedră, după ce un părinte a reclamat-o că le-a recomandat elevilor un film
Ce era neobișnuit?
Adela Stan: Eu puteam să trec la simbolism recomandându-le cartea de Bacovia. Dar am vrut să fac altceva, să îi ajut să înțeleagă mai bine prin vizionarea acestui film. Mai ales că nu aveam o programă foarte strictă care să mă oblige să le predau anumiți autori. Eu le-am precizat copiilor că este un film cu Leonardo DiCaprio și le-am spus că vor vedea cum era tratată homosexualitatea acum 100 de ani, deși nu asta era principala temă, ci atmosfera, ce simt ei, de unde se naște poezia, cum era viața lor. Acum Verlaine era mai în vârstă, avea aceste înclinații, dar el avea o familie, iar pe vremea aceea nu se putea vorbi despre așa ceva.
Asta ai făcut până vineri, să zicem. Ce s-a întâmplat după aceea?
Adela Stan: Luni copiii au venit și discutam dacă s-au uitat sau nu la film. Cu cei care s-au uitat am discutat ce-au văzut, cum a fost – bineînțeles, n-am discutat despre homosexualitate, nu asta era tema. Am discutat despre atmosferă, în general. Iar elevul meu, care va deveni și el personaj, el nu se uitase nici la film, nici nu avea de unde să știe cu ce e filmul, nu ar fi avut să știe dacă eu nu spuneam în clasă că este și despre homosexuali. El s-o fi dus acasă, taică-său foarte autoritar l-o fi întrebat și el probabil a spus că ne-a pus să ne uităm la un film cu homosexuali. Atât a știut el, atât a reținut, asta poate l-a șocat. El nu avea chef de învățat, era acrit, îi era lehamite de învățătură și refuza total să facă orice, să învețe și să participe. Eu m-am gândit că chiar va fi salvator filmul pentru el, că numai bine se uită la film, îl întreb și eu ceva, poate că face și el niște note mai bunicele. După aceea, zilele au curs obișnuit, nu s-a întâmplat nimic. A trecut destul de mult timp, o lună, două luni și nu s-a întâmplat nimic. După două luni am aflat de la fostul meu, și el profesor și director acum la un liceu, care aflase și el într-o oarecare conjunctură, la o cafeluță, la o cafeluță cu primarul – a aflat de la primar că la colegiul Mihai Viteazul este o nerușinată de profesoară care a ajuns să le dea copiilor un film cu homosexuali să se uite. Eu de la el am aflat, în vreme ce orașul vuia de indignare. La școală după aceea mi s-a spus că a fost depusă plângerea părintelui, pe tonul pe care era scrisă i se cerea să primească răspuns, era foarte supărat și acum cei de la școală mi-au spus pentru că trebuie să dea curs reclamației și atunci să găsească o modalitate de rezolvare, de răspuns pentru acest părinte. Și ei, ca să cerceteze cazul meu, au întrunit comisia de disciplină. Este acest for – la școală așa se numește – prin care profesorul în cauză trebuie să fie analizat de vreo patru-cinci profesori care să fie egali în grad cu el. În cazul meu eu aveam gradul I, aveam totul. Au fost patru profesori – nu mai știu, de religie, de informatică, dar de literatură nimeni – și ei au analizat situația și au gândit că trebuie să plec, să împăcăm și capra și varza, că va trebui să închidem gura părintelui, iar pentru mine sancțiunea să nu fie prea mare că nu știm exact cât a fost vinovăție. Și atunci mi-au dat mustrare scrisă. Era o sancțiune care se ridică după 6 luni.
Captură din filmul Without air, regia Katalin Moldovai, care spune povestea profesoarei Adela Stan.
Dar pentru ce erai mustrată?
Adela Stan: Eram mustrată pentru acest film la nelocul lui pe care l-am pus, pentru conținutul acestui film despre care psihologul școlii și cei care au analizat au ajuns la concluzia că este dăunător pentru viața și sufletul elevilor. Cam așa ceva. Ei trebuiau să răspundă la acuzația pe care părintele a adus-o, iar acuzația lui a fost foarte clară, că este un film cu homosexuali. De asta s-a legat. Nu că le-am dat un film despre simbolism, nu că le-am dat un film în afara programei. El s-a legat că le-am dat un film cu homosexuali. Dar ei, după aceea, nu au putut să bată monedă pe tema asta cu homosexualitatea. Chiar nu dădea bine și cine știe ce își mai puneau în cap. Au venit cu o formulă că filmul nu este potrivit, conținutul nu este adecvat vârstei, că filmul are agresivități. Ei așa au justificat și pentru asta mi-au dat mustrarea.
Și ce ai făcut tu mai departe?
Adela Stan: Ei au încercat să mă convingă să accept ca pe un compromis, pentru binele școlii, ca să închidă gura părintelui. Ori mie mi s-a părut foarte urât asta. Foarte foarte urât. Mi s-a părut inacceptabil. Atunci am contestat această mustrare, am justificat și am depus o hârtie în care am pus tot ce gândesc eu. M-am apărat. M-am apărat de toate acuzațiile. Și în momentul acesta mi-am dat seama de o confuzie pe care ei au făcut-o. Nu doar că cei din comisie nu s-au uitat la film ca să vadă cât de dăunător este conținutul, nu doar că psihologul nu s-a uitat la film când a făcut analiza, dar ei au luat niște informații de pe internet, de pe undeva, și au vorbit, de fapt, despre alt film. Există și un alt tip de film, îi spunea… colectiv, care este cu totul și cu totul diferit de ceea ce am recomandat eu. Ăla chiar e un film cu violență, cu ceva bătăi. Nici nu știu că nu m-am uitat la el. Dar mi-am dat seama după aceea că ei au confundat, că vorbeau despre niște conținuturi care nu existau. Dar nu conta asta. Mai târziu am fost întrebată dacă cred că ar fi contat dacă ei ar fi văzut filmul. Nu cred că s-ar fi schimbat nimic. Tot acolo eram.
Revenind, eu am depus contestația, a fost respinsă cu recomandarea de a mă adresa forului următor, care este inspectoratul școlar. Am făcut și lucrul acesta. Eu am adunat foarte multe argumente și argumente foarte punctuale, nu doar ce spun eu. M-am gândit să găsesc un alt psiholog care să vedem ce spune despre cât de dăunător este conținutul acestui film. Am avut privilegiul acesta ca psihologul care mi-a scris referatul să fie fostul profesor Mircea Miclea, fost ministru. Am cerut apoi și sprijinul profesoarei care m-a îndrumat pentru gradul I, dna Profesoară Cordoș, care a scris despre capabilitatea demersului meu didactic. Până la urmă, cineva de specialitate trebuia să vorbească despre conținuturi, nu trebuie să vorbească toți despre toate. A scris, a fost trimis, a fost cerută nota IMDB care era potrivită. Deci nici din acest punct de vedere nu am încălcat nimic. I-a scris chiar cineva de la Scena Nouă, i-a scris regizoarei filmului și a primit răspuns de la ea. A spus cum vede ea, ce intenție a avut cu filmul dacă este potrivit sau nu pentru elevi. Degeaba m-am prezentat eu cu toate astea le inspectorat, nu a interesat pe nimeni. Atât am cerut în comisia de inspectorat – să existe inspector de specialitate, pentru că discutăm despre un conținut al orei de literară, nu despre religie, nu despre nu știu ce. Despre acest conținut. Dacă eu am greșit ceva. Și nu a fost prezent. Mi s-a spus că nu este nevoie de specialist acolo, pentru că aici este o problemă de holistică la care ne pricepem toți – probabil ca la fotbal. E foarte comic, dar în același timp trist. Și gata. Acolo s-a terminat totul. Am primit răspunsul: demersurile au fost corecte, se menține sancțiunea.
Ședință în cancelarie. Secvență din filmul Without air, regia Katalin Moldovai.
Și tu n-aveai decât ori s-o accepți, ori să renunți la învățământ…
Adela Stan: Păi de acum, eu să accept era sub demnitatea mea. În momentul acela, când am văzut că eu nu pot fi auzită, că argumentele mele nu au impact, ce am făcut? În afară că în școală era deja o atmosferă extrem de dușmănoasă, toată lumea era supărată – dintre colegi, nimeni n-a avut curajul să se ridice să spună ceva cât de cât, că era o poveste îngrozitoare totuși ce se întâmplă – și atunci eu m-am adresat presei. A fost spre sfârșitul anului școlar. M-am adresat unui ziarist de la Turda, cu un ziar online, el a scris primul, după care a avut foarte mare ecou și au preluat foarte mulți știrea respectivă și am avut ocazia să vorbesc la emisiuni tv, la alte ziare și mi-am spus oful. S-a tot mărit așa, s-a propagat, urma TIFF-ul, care a salutat acțiunea mea, m-au invitat, mi-au dat un premiu de onoare. Luisa Vasiliu de la Scena Nouă era și ea aici și mi-a făcut o anchetă culturală extraordinar de bine documentată – articolul se numește ”Profesoara care n-a stat în banca ei”. Nu l-a scris imediat, ci după câteva luni, în care s-au adunat multe documente și spune povestea complexă. Și pe urmă a venit vacanța de vară. Eu am încercat să-i dau în judecată, dar aici a fost o eroare de procedură, pentru că eu ar fi trebuit să acționez în judecată direct de la școală. Dar ei cum mi-au recomandat să pun următoarea contestație la Inspectoratul școlar, am făcut procedura pe care ei mi-au indicat-o, fără să știu că după aceea nu va mai fi valabil în instanță. Așa că s-a nimicit cazul. M-am întors toamna la școală. Eu eram foarte satisfăcută în sensul că mi-am spus povestea, mi-am spus of-ul, mi-au luat o grămadă de oameni apărarea, m-au salutat cu ce s-a întâmplat, am avut și o satisfacție culturală. La școală m-am întors în toamnă, dar în scurt timp directoarea m-a chemat la ea și mi-a atras atenția că trebuie să merg după programa școlară și nu filme și să nu apară de la curriculă și să nu mai avem întâmplări ca și cele de anul trecut. Și atunci am plecat. Dar lucrurile nu s-au terminat. E o minune că povestea asta nu se termină și se tot perpetuează. S-a făcut o piesă de teatru la Târgu Mureș, una la Turda. Chiar o fostă elevă a mea, de la colegiul Mihai Viteazul, m-a jucat pe mine. Tot timpul a mai fost câte ceva. Și în contextul acesta, anul următor, a venit Cătălin la mine și mi-a spus că vrea să facă un film. Așa a început colaborarea noastră din următorul an.
Dacă e așa, ca profă de literatură, ai trage linie după această poveste și să zicem că s-ar extrage din ea o morală, o învățătură, care ar fi ea, dacă ai extrage-o din povestea asta?
Adela Stan: Concluzia este plină de amărăciune, în condițiile în care nu s-a întâmplat nimic, nu s-a transformat nimic, nu a existat învățătură pentru ceilalți. Nu i-a mișcat deloc pe oamenii care au avut o viziune nepotrivită. Iar pentru mine știu sigur că eu nu aș schimba nimic. Cred în valorile umaniste, în adresarea de la suflet la suflet. Aș face la fel cu toată povestea care s-a întâmplat după aceea și toată durerea. Marea mea mulțumire este că eu nu mi-am întinat substanța sufletească și este foarte important pentru mine și că am avut cumva acest privilegiu ca să pot să fac un gest protestatar. Poate în alte circumstanțe sau poate altă persoană nu și-ar fi permis să-și părăsească școala, să-și părăsească serviciul. Că eu nu am părăsit această școală, ci am părăsit învățământul. Nu este ușor după 22 de ani să pleci de la un post foarte bun, de la o școală foarte bună, de la un post sigur, de la statut, de la siguranța pe care le-ai dat-o părinților sau siguranța financiară personală. Sunt foarte multe riscuri și foarte multe înfruntări.
Ce aduce filmul în promovarea căruia tu ești un partener foarte activ? Ce aduce în plus acest film pentru cei care îl văd?
Adela Stan: Filmul este foarte mult, într-un crescendo și într-o amploare a lucrurilor, pentru că filmul este o voce care se face auzită mult mai tare, într-un teren mult mai mare și filmul a venit totuși într-o oră 40, arată niște aspecte amănunțite ale acestei povești. Este mai mult decât realitate, pentru că filmul a venit și a arătat oare de ce s-au întâmplat astea. În film găsești explicații, vedem acele mecanisme ale fricii, de exemplu, sau absurdități. Și oricum, vizualul are un impact extraordinar asupra privitorului, asupra cititorului, asupra telespectatorului. Eu cred că este o voce excepțională..
Cum te-ai implicat tu în acest film?
Adela Stan: Nu am fost implicată în film, doar am avut două discuții. Una în care mi se spunea proiectul și eu am spus povestea. După ce a scris proiectul și a fost aprobat, a venit din nou la mine și am mai discutat încă două-trei zile despre alte amănunte, le-a înregistrat, am vorbit despre posibile personaje care au existat în viața mea, care au existat în cancelarie. Am construit așa cu ea și apoi eu nu am mai fost implicată. Au trecut 2 ani, în care din când în când îmi spunea despre etapele filmării. Apoi, când a fost filmul gata, în vara aceasta, m-a contactat și am văzut filmul.
Ce ai simțit când ai văzut prima dată filmul?
Adela Stan: Am fost foarte copleșită, dar prima dată a fost curiozitatea aceea de a vedea echivalențele dintre realitate și ce s-a transpus în film. După aceea m-am gândit la cum este, cum prezintă filmul lucrurile.
Cum crezi tu că se uită un profesor care începe acum, intră în învățământ, a terminat facultatea, vrea să schimbe lumea… hai să facem un exercițiu speculativ… și se uită la acest film. Cum crezi că intră în cancelarie?
Adela Stan: Acum îmi vine în minte că la Cluj a fost o discuție și sala a fost plină de profesori de la 80 și ceva de ani la 20 și ceva de ani. Și profesorii de 20 și ceva erau foarte prudenți, foarte actuali, foarte ancorați. Unii au cunoștințe, unii consideră că este un film care poate fi un material didactic foarte bun, vor să facă lucruri sincere și lucruri pline de suflet și solidari cu mine. Dar eu cred că majoritatea celor care intră în școală sunt destul de cuminți și de porniți să accepte toate regulile.
Ce urmează pentru tine?
Adela Stan: Nu urmează nimic diferit față de ce a fost în acești ultimi 6 ani. Eu m-am retras de la școală, am început să duc o altă viață, nu mi-am mai dorit… Îmi lipsește întâlnirea cu elevii, dar nu în condițiile unei instituții. Nicio instituție nu mai e potrivită pentru mine. Nu vreau. Nu-mi doresc să mai predau.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
