Vacanţe last minute. Unde poţi să pleci în ultimele zile de vară
Pentru unii vacanţele last minute sunt deja o obişnuinţă. Au mereu paşapoartele valabile, caută cele mai bune oferte, aruncă câteva haine în bagaje şi pleacă la drum. Altora le place să le planifice cu luni de zile înainte şi numără nerăbdători zilele rămase. În ambele cazuri, preţul este important pentru că şi vacanţele early booking şi cele last minute au, de obicei, preţuri sensibil mai mici. Aşa că am căutat să vedem ce vacanţe last minute putem alege pentru ultimele zile de vară.
Vacanţe last minute – Grecia
Dacă nu eşti genul care să facă bagajele vreme de o săptămână, cele mai ieftine vacanţe sunt cele cu plecare în 2-3 zile, uneori chiar şi a doua zi. Poţi obţine reduceri şi de 40%, uneori chiar de 50%. Dacă ai nevoie totuşi de un mic mai mult timp, ca să le organizezi pe toate cât mai bine, tot găseşti reduceri bunicele. Am căutat prin ofertele mai multor agenţii de turism şi am găsit câteva destul de atractive.
- 7 nopţi în Chania, Creta, cu plecare din 19 august, la un hotel de 3 stele, sistem all inclusive şi biletele de avion incluse şi ele în preţ, costă acum 472 de euro de persoană.
- Tot în Creta, dar în Heraklion şi la un hotel de 4 stele, găseşti o vacanţă de 7 nopţi, ultra all inclusive, la 576 de euro de persoană. Sigur, avionul, taxele de aeroport şi transferul sunt şi ele incluse.
- Şi în Corfu găseşti vacanţe la preţuri mult mai prietenoase. Un sejur de 7 nopţi, all inclusive, la un hotel de 4 stele, cu plecare cu avionul din 6 septembrie, costă acum 625 de euro de persoană, cu 145 de euro mai puţin decât preţul iniţial.
- Tot o vacanţă de o săptămână, dar în Rhodos, la un hotel de 4 stele, dar doar cu mic dejun şi plecare în 31 august, găseşti oferte cu 478 de euro de persoană, mai mici cu 142 de euro.
- Sigur, găseşti variante cu mult mai ieftine dacă alegi să pleci pe final de septembrie, cu propria maşină şi să mănânci ce vrei şi unde vrei. În Evia, de exemplu, 7 nopţi într-un studio individual costă doar 63 de euro de persoană, la jumătate de preţ faţă de finalul lui august, de exemplu.
Citeşte şi: De ce e mai ieftin să mergi la mare în Grecia decât în România? – LIFE.ro
Egipt
Egiptul este şi el o destinaţie extrem de atractivă pentru români, fie că aleg circuit în care să viziteze cele mai importante edificii, fie că aleg să se odihnească pe malul mării. Oricum ar fi, există vacanţe last minute şi către această destinaţie, iar preţurile sunt sensibil mai mici.
- O vacanţă de 7 nopţi în Hurghada, cu plecare din 21 august, la hotel de 5 stele, în sistem ultra all inclusive, costă acum 729 de euro, cu 129 de euro mai puţin decât în urmă cu câteva zile.
- Tot la 5 stele şi tot pentru 7 nopţi, dar în sistem all inclusive, poţi merge în Hurghada cu numai 523 de euro de persoană.
- Iar dacă nu eşti atât de preocupat de stelele hotelului, poţi pleca pe 28 august în aceeaşi staţiuni şi tot pentru o săptămână, cu doar 460 de euro de persoană. Hotelul are 4 stele, iar sistemul aflat în ofertă este all inclusive.
- Poţi opta însă şi pentru o vacanţă în Sharm El Sheikh. O săptămână la începutul lui septembrie, la un resort de 5 stele, all inclusive, costă acum 467 de euro.
Turcia
Resorturile din Turcia sunt vânate an de an de turiştii străini, inclusiv de români. Preţurile nu sunt însă mereu cele mai accesibile, mai ales că nici ofertele nu sunt de lepădat. Un last minute ar putea să fie totuşi exact ce căutai pentru o economie la acest capitol.
- O vacanţă de o săptămână în Antalya, la un resort de 5 stele, în sistem ultra all inclusive costă în această perioadă 709 euro de persoană, cu 321 de euro mai puţin decât până de curând.
- Poţi merge chiar şi mai ieftin dacă alegi un hotel de 4 stele şi sistem doar all inclusive. 7 nopţi în Antalya, în asemenea condiţii, costă în ofertele last minute şi 488 de euro de persoană.
- O săptămână la un resort de 5 stele, în Kusadasi, în sistem all inclusive costă numai 606 euro de persoană, cu 330 de euro mai puţin, dacă alegi să pleci din România pe 4 septembrie. Numai bine, că până atunci se mai potoleşte şi arşiţa.
- După jumătatea lui septembrie găseşti sejururi tot de o săptămână, în Marmaris, la hotel de 5 stele, all inclusive, la 565 de euro, reduse de la 754 de euro.
Citeşte şi: Cele mai frumoase plaje din Grecia, Bulgaria şi Turcia – LIFE.ro
Vacanţe exotice
Acum, probabil cei mai mulţi dintre noi visează la peisaje desenate parcă pe calculator, în zone îndepărtate şi de cele mai multe ori, inaccesibile din cauza preţurilor. Ofertele last minute pot însemna pentru cei care au făcut economii şansa la o astfel de vacanţă.
Una de 10 zile, în Seychelles, cu plecare din 28 august, este acum mai ieftină cu 250 de euro. 1.490 de euro costă o vacanţă la un hotel de 3 stele şi jumătate, cu mic dejun inclus. Dacă alegi demipensiunea preţul ajunge la 1.620 de euro, faţă de 1.870 de euro, preţul iniţial.