Se spune uneori că “viața bate filmul”, iar viața lui Nicolae Steinhardt cu siguranță se încadrează în acest tipar. Reprezentant al elitei intelectualilor români din perioada interbelică, dar și după al Doilea Razboi Mondial, Steinhardt ne-a lăsat moștenire “Jurnalul Fericirii”, opera sa cea mai de preț. Confiscat în repetate rânduri, dar de neoprit, “Jurnalul Fericirii” a ajuns să fie citit pe ascuns, dar și la radio Europa Liberă. Persecutat și arestat de comuniști, lăsat fără avere, evreul Steinhardt s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoare, și-a luat numele de fratele Nicolae, iar după ce a fost eliberat a ales calea monahală.
Vezi și: La povești cu stră-stră-nepoata lui Ion Creangă, Ana Maria Caia. De la copilăria la mănăstire și Ozana cea frumos curgătoare, până la ucenicia cu Lazarov și mentoratul cu Andrei Gheorghe
Viața lui Nicolae Steinhardt, scriitorul persecutat de comuniști
Nicolae Steinhardt s-a născut în 1912 în comuna Pantelimon, care se învecinează cu capitala, într-o familie de evrei. Tatăl său, inginer și arhitect de meserie, era directorul unei febrici de mobilă și de cherestea. Oscar Steinhardt, tatăl lui Nicolae, a fost rănit în bătălia de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial, fiind decorat cu ordinul Virtutea Militară.
Nicolae Steinhardt a urmat cursurile liceului de elită Spiru Haret și s-a înscris în cenaculul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, intrând astfel în lumea literară. Primele texte le-a publicat în Revista Vlăstarul, unde îi avea ca și colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat și Marcel Avramescu.
Înainte de a folosi numele său, Steinhardt a scris sub pseudonimul „Antisthius”. În 1934 a publicat volumul său de debut, „În genul… tinerilor”.
Steinhardt a avut prilejul să călătorească prin Europa, între anii ’37 și ’39, sporindu-și bagajul de cunoștințe. La întoarcere, s-a angajat ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale.
Viața lui Nicolae Steinhardt: arestat de comuniști pentru că nu a depus mărturie împotriva prietenului său, Constantin Noica
În plin Război Mondial, evreul Nicolae Steinhardt este înlăturat de la revistă, în 1940. Începuse “purificarea etnică” declanșată de guvernarea Antonescu-Sima. Următoarea perioadă este una dificilă nu numai pentru el, ci pentru toți evreii din România, care sunt supuși constant persecutiei.
În ’44 se întoarce la revistă, dar trei ani mai târziu este din nou îndepărtat.
Și jurist de meserie, în ’47 Nicolae Steinhardt este dat afară și din barou. I se refuză și publicarea textelor. Era “tratamentul” care era aplicat tuturor intelectualilor români în acea perioadă.
În 1958, Nicolae Steinhardt este arestat, alături de Constantin Noica și grupul lor de prieteni. Securitatea i-a cerut să fie martor al acuzării și să depună mărturie împotriva lui Noica. Pentru că a refuzat, a fost condamnat 12 ani la muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, fiind acuzat de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”
Viața lui Nicolae Steinhardt: s-a convertit la religia creștină ortodoxă la Jilava
În 1960, Nicolae Steinhardt este “botezat” în închisoarea Jilavă, trece la religia creștină ortodoxă și devine “fratele Nicolae”. După ce a bifat mai multe închisori comuniste, a fost eliberat în 1964. Experiența din închisoare l-a făcut ca, după eliberare, să își caute liniștea și fericirea la mănăstire.
După eliberare, Steinhardt a scris și capodopera vieții sale, “Jurnalul fericirii”. Opera redactată la începutul anilor ’70 îi este confiscată de Securitate în două rânduri – în ‘72 și ’84. Prima oară a recuperat Jurnalul prin intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Redactat ulterior în mai multe exemplare, Jurnalul Fericirii a fost scos ilegal din țară, două exemplare ajungând la Monica Lovinescu și la Virgil Ierunca, la Paris. Monica Lovinescu l-a difuzat în serial la radio Europa Liberă, între 1988 și 1989.
Viața lui Nicolae Steinhardt: alege viața monahală
În 1978, Steindhart a petrecut vara la mănăstirea Rochia, iar din anul următor s-a stabilit definitiv acolo. Deși s-a integrat în viața mănăstirii, nu a renunțat la activitatea literară și a mai publicat câteva volume și în această perioadă.
Nicolae Steindhart s-a stins din viață în 1989. Acesta suferea de câțiva ani de angină pectorală. Se hotărâse să meargă la un medic la București, însă nu a mai apucat să ajungă: a suferit un infarct pe drum, la Baia Mare. Steindhart a murit pe 30 martie 1989, în spitalul din Baia Mare.
