Viața unui artist mutat la sat, departe de zgomotul și mizeria Bucureștiului. Alexia Udriște: „E greu cu satul românesc și lucrurile se schimbă treptat, odată cu oamenii și valorile lor. Farmecul lui Las Fierbinți e mai trist în realitate”

Alexia Udriște s-a mutat împreună cu soțul său la sat, suficient de departe de zgomotul și mizeria Bucureștiului, dar, destul de aproape de oraș pentru ca viața lor să aibă confortul necesar. Ea și Cătălin s-au cunoscut în 2014 la o cafea, în Craiova „trebuia să plece spre București după-amiaza și n-a mai plecat. Cam așa, cum încep toate poveștile pentru care merită să muncești cu tine și cu celălalt”. 

Câțiva ani mai târziu a apărut fetița lor Tilda și, odată cu ea, întrebarea „care ar fi următorul pas logistic – o chirie în nordul Bucureștiului, lângă grădinițele bune, sau o casă departe de oraș – unde să ne facem curaj să ne creștem copilul cum simțim”. Iar răspunsul a venit singur. Astăzi trăiesc într-o casă cu grădină, trei câini agitați și patru pisici. Lucrurile sunt cel puțin haotice. Dar frumoase. 

Alexia Udriște este fulltime artist, fulltime mother și fulltime wanderer living on a hill și fulltime bibliotecară. Cum arată viața unui artist la sat? Cât de mult se schimbă relația de cuplu odată cu o astfel de mutare? Și cum se gestionează cu adevărat relația cu oamenii de la sate, mai ales când vorbim de sate sărace unde încă nu a ajuns valul de bucureșteni care fug de trafic și haos?

Alexia, povestește-ne puțin despre tine… pe contul tău de Instagram scrie că ești fulltime artist, fulltime mother și fulltime wanderer living on a hill ❤️

Să fiu sinceră, este probabil cel mai bun Instagram bio la care m-am gândit în ultimii 12 ani de când sunt pe platformă. Aș adăuga și fulltime bibliotecară, dat fiind că adun cărți de pe podea de câte ori traversez casa. Îmbin viața de artist și nevoile pe care le am pe tavă cu nebunia vieții de părinte – se rod una pe cealaltă, iar când asta se întâmplă îmi îndrept ochii către dealul din spatele casei, unde mai văd un uliu sau o lebădă, depinde de noroc.

Alexia Udriște despre decizia de a se muta la sat împreună cu familia sa: „Ne săturaserăm de zgomot și de mizerie. Încă de când ne-am cunoscut, ne făcea cu ochiul ideea de viață la casă, în liniște”

În toamna lui 2019 tu și soțul tău Cătălin v-ați decis să vă mutați din apartamentul vostru din Berceni la țară, asta după ce ați locuit numai în apartamente de-a lungul anilor și ați schimbat multe chirii în București. De ce ați luat această decizie?

Ne săturaserăm de zgomot și de mizerie. Încă de când ne-am cunoscut ne făcea cu ochiul ideea de viață la casă, în liniște. Eram atunci suficient de conectați amândoi la viața din București ca să rămână doar o idee. 

Apartamentele au fost capitole din viețile noastre spre care ne uităm și acum cu drag, iar locul nostru de trăit și muncit a crescut odată cu nevoile noastre. Când a apărut Tilda a trebuit să ne gândim care ar fi următorul pas logistic – o chirie în nordul Bucureștiului, lângă „grădinițele bune”, sau o casă departe de oraș – unde să ne facem curaj să ne creștem copilul cum simțim. 

A fost un pas financiar enorm pentru doi freelanceri, trecut prin suflet. Când copilul a început să meargă, știam deja că nu vrem să trăim altfel. Nu știam cum arată exact acest „altfel”, fiindcă niciunul dintre noi nu a avut experiența de stat la casă, la țară. Eram în procesul de a alege casa când pandemia a lovit. În prima zi de ridicare a izolării, pe 15 mai, am bătut palma.

Cât de mult crezi că a contact această mutare în viața fetiței voastre și, de ce nu, în cea a celor patru pisici pe care le aveți?

Pisicile sunt în rai, mai puțin în sezonul de nămol – care la noi ține din octombrie până în mai. Pentru Tilda știu că a înseamnă că are spațiul să alerge – fie că vorbim de casă sau de grădină. 

Are experiența de a crește și a îngriji an de an plante și de a interacționa cu animale. Urmărim cum se schimbă anotimpurile mai atent, cu mâinile în pământ. Cu toate astea, fiindcă orașul este aproape – primește exact cât e nevoie ca să se poată bucura de ambele.

Relația voastră de cuplu s-a schimbat odată cu această schimbare?

Relațiile oricum sunt testate în primii ani de viață ai copilului –  mai ales că noi muncim de acasă, ocupându-ne de ce implică învățarea și activitățile zilnice, fie că vorbim de înot, ABC sau construit de turnuri. Când adaugi o casă cu o grădină, trei câini agitați și patru pisici, lucrurile sunt cel puțin haotice. Dar sunt frumoase. N-am da pe nimic ce trăim acum, fiindcă e ceva ce ne-a crescut teribil de mult – comunicăm mai bine și gestionăm timpul diferit, mai așezat. 

Citește și: „Viața poate fi frumoasă sau complicată indiferent de unde locuiești. Noi am ajuns să ne trăim visul de a trăi la țară, să avem grădina, să ne plimbam pe munți”

Ați făcut credit și v-ați cumpărat o casă într-un sat mic de lângă Giurgiu, la 20 de kilometri distanță de București. De ce tocmai aici?

Fiindcă aici am găsit în buget. E cel mai simplu și just răspuns. Nu am plecat cu o sumă foarte mare pentru avans și a trebuit să planificăm și un fond de investiție înainte de mutarea propriu-zisă. Am avut puține vizionări, am testat și zona de Nord, însă zona de sud ne ține încă la distanță mică de bunicii Tildei, pe care îi vrem aproape. Cei 20 de km ne-au oferit un loc potrivit suficient de departe de oraș, dar ne-au ținut suficient de aproape.

Alexia Udriște despre relația cu oamenii din sat: „E greu cu satul românesc și lucrurile se schimbă treptat, odată cu oamenii și valorile lor. E bine sau nu? N-aș ști să-ți zic. Farmecul lui Las Fierbinți e mai trist în realitate”

Cât v-a luat și cum ați trecut prin tot procesul de renovare, construcție și amenajare?

Am cumpărat casa la alb, adică fără podele, cu o mână de var peste tencuială și cu instalațiile de încălzire (adică niște țevi de PVC). Încă amenajăm, evident. La final de 2022 am învățat să dau cu glet. Sincer, era unul din visurile mele din copilărie. Am reușit, dar e un proces în care durează. Avem seri de gătit și dat cu glet, ordonat și fără mult deranj. Printre altele, facem mereu câteva ceva – fiindcă lucrăm cu bugete mici și nu ne dorim să blocăm casa săptămâni întregi – trăim și muncim aici.

Cum v-au primit oamenii din sat? Ați reușit să vă faceți prieteni aici?

A fost o experiență complexă. Ne găsisem un soi de rai aici în primul an – dar lucrurile bune mereu se încheie undeva. E greu de gestionat relația cu oamenii de la sate, mai ales când vorbim de sate sărace unde încă nu a ajuns valul de bucureșteni care fug de trafic și haos – am fost printre puținii atunci când ne-am mutat.
La un moment dat, diferențele de mentalitate când vine vorba de respectul pentru mediu, animale și viață în comunitate, în general, te ajung din urmă, cu oricâtă delicatețe ai încerca să le gestionezi. E greu cu satul românesc și lucrurile se schimbă treptat, odată cu oamenii și valorile lor. E bine sau nu? N-aș ști să-ți zic. Farmecul lui Las Fierbinți e mai trist în realitate.

Care este imaginea care îți vine în minte atunci când te gândești la casa voastră?

Când mă gândesc la interior mă gândesc la pături pufoase, pizza aburindă și turnuri de cărți. Când mă gândesc la exterior mă amuz la cât de banal arată construcția asta care înseamnă atât de mult pentru noi. Săptămânal mă priponesc în dreptul gardului, mă uit la pereții albi și mă gândesc cum ‘mnezeu s-o fac să nu mai arate așa – singura soluție pe care o văd este să o acopăr cu plante.