Viața unui tânăr cu sindrom Asperger: „Pentru mine e un mister ce înseamnă normalitatea”

În copilărie, la vârsta când ceilalți copii erau interesați de mașinuțe, Alex era pasionat de astronomie. Întotdeauna mai matur decât ceilalți și cu o capacitate de învățare neobișnuită pentru un copil, nu i-a fost ușor să-și găsească prieteni pe măsură. Tot la o vârstă prematură, a învățat ce înseamnă depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă și anxietatea. În urmă cu un an și ceva, a aflat că are sindromul Asperger, o tulburare din spectrul autist. Acum, Alexandru are 17 ani și începe să se cunoască. Până de curând, i se părea că e doar inadaptat. Acum, începe să își explice viața ca persoană neurodiversă într-o societate creată de și pentru neurotipici. Ca să-mi dau seama mai bine cum funcționează Alex, am stat de vorbă și cu mama lui. Ulterior, am vrut să aflu ce e sindromul Asperger și care e diferența dintre el și autism de la un specialist în psihiatrie pediatrică, așa că am vorbit și cu medicul Florina Rad.

Alexandru e elev în clasa a 11-a la un liceu din București și are sindrom Asperger. Prima dată când am auzit de sindromul Asperger a fost când am văzut piesa de teatru O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, la Teatrul Național din București. În piesă, personajul principal e un tânăr fascinant de 15 ani, care se consideră un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale” și care nu suportă minciuna și nedreptatea. Iar Alexandru, aveam să aflu în urma unei discuții de câteva ore, seamănă întrucâtva cu personajul din piesa de teatru.

Viața cu sindrom Asperger

Înainte să ne întâlnim, comunic cu Alex în scris, pe mesageria de la Facebook. Scrie corect, în fraze scurte, pune punct după fiecare frază. Stabilim să ne întâlnim într-o seară, după cursurile lui de la liceu. Nu știu la ce să mă aștept, pentru că sindromul Asperger poate fi mai accentuat sau aproape insesizabil de la o persoană la alta.

Considerat drept una dintre tulburările mai ușoare din spectrul autismului, sindromul Asperger are o arie mai largă de răspândire. Persoanele cu sindrom Asperger au, în mod obișnuit, o inteligență peste medie, dar pot avea mari dificultăți în ceea ce privește interacțiunile sociale, iar acest lucru poate duce la depresie, anxietate și confuzie.

Mă întâlnesc cu Alex în centrul Bucureștiului. E întuneric, frig și plouă. Am găsit un loc în care putem să stăm în interior, dar nu e dintre cele mai prietenoase. Sper ca asta să nu ne afecteze discuția. Spargem gheața cu o mică discuție despre pandemie, despre școala online, despre purtatul măștilor. Nimic din toate astea nu-i fac bine. Mai ales măștile. Îl obosește să vadă peste tot măști, să nu le vadă oamenilor fețele.

Citește și: Cum este să trăiești ca adult cu autism în România: „Am senzația că sunt pe un vas care se scufundă”

„De când cu măștile, e o răceală. Pentru că, dacă văd chipurile oamenilor, mă ajută să văd dacă îi plictisesc, dacă îi enervez. Masca mă obosește foarte tare, din cauza simțurilor. Și la școală, când mergeam fizic, la un moment dat nu mai puteam să mă concentrez”, spune Alex.

Decidem să ne scoatem măștile și să vorbim ca oamenii obișnuiți. Alex are părul un pic mai lung, prins într-o coadă, ochii brun închis și privirea pătrunzătoare. Unele persoane cu tulburări din spectrul autist evită contactul vizual. Nu e și cazul lui. Pentru el, contactul vizual nu pare să fie o provocare mai mare decât pentru oricine altcineva. Alex nu pare ciudat.

Primele semne, din copilărie: „Nu aveam chiar pasiunile cele mai comune”

Sindromul Asperger își face simțită prezența din copilărie, când se pot observa o capacitate de concentrare mai mare decât a altor copii de aceeași vârstă, un interes crescut pentru anumite domenii care, de regulă, sunt interesante pentru persoane mai mature, capacitatea de a lucra independent a copilului, fără a să lăsa influențat de alții, și un mod de gândire original.  

Citiți continuarea articolului AICI