Căutare

Share this article

Asma Năstase Battah are 31 de ani și este primul medic care s-a alăturat inițiativei Zâna Merciluță. Ce este Zâna Merciluță? Este primul cabinet stomatologic dentar care străbate țara în lung și în lat, într-un program de voluntariat ce-și propune să ajute copiii cu probleme stomatologice, copii din medii defavorizate, de la sate, copii care nu au văzut în viața lor un medic stomatolog pentru că pe o rază de câțiva kilometri de zona în care locuiesc nu există nici un cabinet. Copii care nu s-au spălat poate niciodată pe dinți.

Asma Năstase Battah a auzit de Zâna Merciluță prin anul 2014 când o prietenă de-a ei a postat pe Facebook un anunț prin care se solicita ajutorul voluntar al unui medic stomatolog. S-a băgat în acest proiect cu sufletul deschis și nu s-a mai putut dezlipi de el. Acum, împreună cu fondatoarea ONG-ului Zâna Merciluță, își dorește să schimbe legislația în domeniu, astfel încât fiecare copil să poată beneficia de un plafon fix, lunar, pentru tratamente stomatologice. Și sunt convinsă că va reuși, iar această convingere am avut-o imediat ce am terminat interviul cu Asma și după ce am aflat una dintre cele mai emoționante povești de viață.

Asma s-a născut într-o familie mixtă, tatăl fiind sirian, iar mama româncă. Până la 4 ani a trait în Siria, iar tatăl ei a încercat să o crească după toate cutumele lumii musulmane. Până la 12 ani nu știa să scrie sau să citească în limba română, însă a avut o ambiție de fier, aceea de a reuși pe propriile puteri, astfel încât la 18 ani era admisă cu brio la Facultatea de Stomatologie. A muncit de foarte mică, o dată pentru a scăpa de acasă unde era în umbra unui tată musulman ce o obliga să poarte straiele femeilor musulmane și voia să o căsătorească cu forța, a doua oară pentru a putea întreține familia și a treia oară pentru a-și demonstra ei însăși că poate reuși.

Citește și:

Povestea medicului român voluntar în zona de război din Irak

Astăzi Asma este coordonatoarea echipei de pedodonție a clinicilor Dr. Leahu și în foarte scurt timp va fi managerul clinicii de stomatologie pediatrică ce urmează să se deschidă în București. În plus, cel puțin o dată la două weekend-uri, pleacă cu caravana mobilă prin țară, ducând-o pe Zâna Merciluță în toate comunitățile de copii care au nevoie de ea. Și, mai mult decât atât, a reușit să convingă peste 100 de medici stomatologi să se alăture voluntari în acest proiect.

Ce înseamnă Zâna Merciluță?

Zâna Merciluță este primul cabinet stomatologic mobil. Inițiativa a fost a Alinei (Alina Țiplea) care a văzut problemele începând cu copiii de la IOB (Institutul Oncologic București). Copiii de la IOB suferă, mai ales în timpul tratamentului cu chimio sau radioterapie, din cauza problemelor dentare. După tratament li se topesc efectiv dinții.

Asma alături de prietenele ei, Alina și Dani, în proiectul Zâna Merciluță

Cine este Alina?

Alina este fondatoarea ONG-ului. EU fac parte din acest ONG, cred, din primele luni.

Sunteți prietene?

Da. Și împreună ne-am gândit să facem această dubiță cu care să ne plimbăm prin sate și la IOB și să le reparăm copiilor dinții.

Alina este și ea medic?

Alina a terminat coregrafia, nu are nici o legătură cu domeniul medical. Ea a ajuns la IOB având tot felul de activități de voluntariat acolo.

Și când ați luat dubița?

În 2015, am primit-o ca donație din partea Unicredit. După ce am primit-o, am apelat la o firmă din Cluj ce transformă dubițele normale în ambulanțe și atunci ne-am lovit de prima problemă. Aveam legea, dar nu aveam aplicabilitatea ei: ce funcții trebuie să îndeplinească, ce mărime, ce dotări, ce avem nevoie ca să putem primi autorizație de funcționare.

Adică nu mai exista nici un cabinet stomatologic mobil?

Nu. Și nu s-a mai lovit nimeni de această problemă. Noi dorind să obținem autorizația, înainte a fost nevoie să obținem un ordin de ministru, ordin care să spună ce funcții trebuie să îndeplinească mașina, ce dotări să aibă, spațiu, apă, sterilizator de aer, compresor, tot, tot, tot. Ne-au ajutat, într-adevăr, Rodica Nassar, Vlad Voiculescu, ne-am dus în dezbateri la Ministerul Sănătății și până la urmă, după un an, am obținut autorizația.

În timpul acesta voi mergeați cu dubița prin țară?

Da, dar aveam voie să facem doar profilaxie, doar să-i spălăm pe dinți și să facem sigilări pentru prevenție. Și îi vedeam pe săracii copii cu jumătate de gură distrusă din cauza cariilor.

De cât timp funcționează cabinetul în forma lui de acum?

Are deja doi ani. Și acum suntem la a doua mașină.

Câți sunteți în proiectul acesta?

Stabili suntem patru, dar mai sunt o sută și ceva de medici voluntari. Facem permanent traininguri cu medicii voluntari ca să-i învățăm pe aceștia cum să se poarte cu copiii din sat, pentru că lucrul cu ei este puțin diferit. Copiii aceștia nu au habar de medicul stomatolog. Unii nu știu nici de periuță și de pastă de dinți. La oraș sunt puțin mai instruiți, cu toate că și aici întâlnim copii care nu se spală pe dinți, sau copii de patru ani care nu s-au spălat în viața lor pe dinți.

Asta însemnă că voi plecați în fiecare weekend pe undeva?

În fiecare lună avem una sau două plecări, în funcție de timp și de fonduri. Mergem în câte un sat. Anunțăm cu vreo două săptămâni înainte că venim, se pun afișe la școală, la primărie.

Asma explicându-le copiilor cât de importanți sunt dinții lor

Cum alegeți satele?

Punem degetul pe hartă pe acelea care sunt cele mai sărace și care nu au un cabinet stomatologic în împrejurimi.

Până acum în câte sate ați fost?

În foarte multe. Nu mai știu.

Am înțeles inițiativa Alinei, dar cum de ai ajuns tu în proiectul acesta?

La vremea respectivă eu eram în concediu de creștere copil și am văzut o postare pe Facebook, pe pagina unei prietene de-a mea. Se căuta un medic stomatolog voluntar, pentru o plecare. M-am hotărât să plec. Nu aveam duba pe atunci, aveam doar o valiză în care aveam toată aparatura de care aveam nevoie și lucram pe scaunele școlii din sat. Și așa m-am îndrăgostit, o dată de lucrul cu copiii, și a doua oară, de tot acest proiect. Și așa am rămas stabilă în proiect.

Tu faci asta pro bono 100%?

Da. Și am mai format o comunitate întreagă în jurul meu, de medici voluntari. Inclusiv echipa mea de medici pleacă lunar. I-am încurajat pe colegii mei să facă asta pentru că, în primul rând, văd problemele de la sat, iar în al doilea rând învață să lucreze foarte repede. Acolo, mai mult de 15 minute nu ai cum să stai cu un copil. În 15 minute îi repari toată gura.

Azi  mai este valiza?

Da. Sunt două mașini, valiza și un scaun portabil ca să nu mai lucrăm pe scaunele din școală. Asta înseamnă că putem ajunge în aceeași zi în trei locuri. Sunt doar două, maxim trei plecări pe lună pentru că în timpul rămas trebuie să ne ocupăm să dotăm din nou mașina. După o plecare consumăm toate materialele. Avem nevoie de fonduri pentru achiziționarea tuturor materialelor, pentru că sunt destul de scumpe. Noi acum ne luptăm să schimbăm puțin legea. De ce? Acum, dacă medicul stomatolog are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, el are un plafon lunar, adică trebuie să presteze în valoare de 1600 de lei, servicii medicale de stomatologie pentru câți copii poate. Noi vrem să schimbăm puțin, adică decontarea directă să fie pe copil. Copilul trebuie să beneficieze de această asigurare medicală, nu medicul. Atunci ne va fi tuturor mai ușor, pentru că fiecare copil va avea un plafon de care poate beneficia pentru a-și salva dinții, iar medicul va putea lucra astfel cât mai mulți copii. Acum medicul trebuie să facă o selecție, ceea ce nu e ok. Cum poți face o selecție între copiii care au nevoie să-și salveze dinții? Mie îmi vin la cabinet 20 de copii, din care eu trebuie să aleg. Trebuie să-i fac unui copil doar o carie, deși, dacă are trei carii pe o parte, mie îmi e mai ușor să i le fac pe toate o dată, însă plafonul nu-mi permite.

Și voi încercați să schimbați asta la nivel de Minister?

Da.

Și unde sunteți acum?

Suntem la partea cu povestea. Povestim de ce e nevoie de schimbare. Prezentăm statistici făcute la nivel național și arătăm cum peste 75% dintre copiii între 6 și 11 ani prezintă carii pe dinții temporari.

Cum se fac aceste statistici?

Cu ajutorul copiilor pe care îi vedem – în voluntariat sunt peste 2000 de copii tratați, iar în clinică, mult mai mulți. Este foarte gravă situația. Toate aceste date sunt colectate de noi și avem și o aplicație unde ținem evidența copiilor văzuți.

Voi vă reîntoarceți în satele respective?

În unele da. Ne-am reîntors să vedem rezultatele. Iar rezultatele au fost bune: copiii au început să se spele pe dinți, să aibă grijă ce mănâncă și au început să aibă mai multă grijă de starea lor generală de sănătate.

Încă din copilăria mea, medicul dentist era bau-bau. Cum reușești tu să lucrezi cu copiii și să te faci iubită?

În primul rând le explic că toate sentimentele sunt normale, iar asta ne face minunați ca oameni. Dacă nu am avea sentimente, am fi un scaun, un perete, sau alt exemplu. În prima ședință eu doar stau de vorbă cu ei și îi fac să conștientizeze cât de importanți sunt dinții lor. Nu mă interesează să-l urc pe scaun, să deschidă gura și să-i repar dinții. Eu nu-l aduc pe acel copil la prevenție. Pe mine mă interesează ca acel copil să înțeleagă cât de importanți sunt dinții, că e important să ne spălăm pe dinți, să avem grijă ce mâncăm și la final îl întreb pe copil unde merge atunci când îl dor dinții. Iar el va spune: „la dentist”. Eu îi spun „bun venit!” și abia de aici înainte începe treaba mea de stomatolog.

Sunt copii, în secolul 21, cu care s-a lucrat prin imobilizare. Nu mi-a venit să cred. Dar după o astfel de experiență e normal să le fie frică. Toți copiii pe care i-am primit în urma unei experiențe de genul imobilizării, acum stau pe scaun singuri. Și mai e ceva: ședința nu trebuie să depășească 20 de minute.

Asma, Alina și Dani, pe drum cu Zâna Merciluță

Tu câți copii ai?

Am doi băieți, cel mare are 5 ani și jumătate și cel mic are patru ani.

Cei doi copii ai Asmei

Și ei se spală pe dinți?

Da și i-am spălat pe dinți încă de la primul dinte, am folosit ață dentară și toate cremele posibile și imposibile. Cel mare a făcut carii, cel mic nu. Dau vina și pe alăptat în cazul meu. Pe cel mare l-am alăptat până la 11 luni și cu toate că-l spălam pe dinți, pe timpul alăptării, saliva devine acidă și nu face altceva decât să atace smalțul. Pe cel mic l-am alăptat până la cinci luni și el nu are nici o carie.

Tu când erai mică mergeai la dentist?

Mergeam foarte des pentru că aveam foarte multe probleme. Și acum am încă multe probleme cu dinții, toate măselele mele sunt plombate pe toate părțile.

Asma alături de frații ei

De ce, mâncai bomboane multe?

Nu, nici acum nu mănânc bomboane multe, mă spăl pe dinți, am trăit în cabinetul stomatologic din generală. Din școala generală am lucrat ca asistentă doar pentru că-mi plăcea să merg și să văd: de ce amestecă pulberea cu lichidul, cum se obține amalgamul… eram fascinată. În plus, era o evadare din casă.

Tatăl meu fiind arab, am dus o viață foarte strictă, nu aveam voie să ies din casă, iar atunci când ieșeam trebuia neapărat să port batic… Toate poveștile despre arabi, le-am trăit pe pielea mea. Și atunci, plecatul la cabinet era ca o escapadă pentru mine.

Dar cum ai ajuns tu la cabinet?

Cu multe probleme la dinți. M-a plăcut doctorița, eu am plăcut-o la rândul meu, am rugat-o ca pe timpul verii să mă primească să o mai ajut și așa am ajuns să lucrez.

Asma și sora ei

Câți ani aveai?

13-14 ani. Și din liceu, am lucrat cu acte ca asistentă.

Și datorită acestui lucru, așa s-a definitivat traseul tău către facultatea de Stomatologie?

Da. Eu am terminat liceul Tonița pentru că îmi plăceau foarte mult artele plastice. Acolo însă am întâmpinat alte dificultăți. Profesorul ne-a dat un modul dintr-un cub și două piramide, iar noi trebuia să facem un element. Eu am făcut o încuietoare de ușă, iar profesorul a luat ideea și a înregistrat-o ca fiind a lui la OSIM.

Când a fost să aleg între Arhitectură sau Stomatologie, m-am gândit așa: La Stomatologie am deja drumul asigurat pentru că știu mai mult de jumătate din practică, mai trebuie să mă perfecționez pe partea teoretică. Aveam 16 ani când am făcut prima plombă, surorii mele. La Arhitectură nu aveam nici un drum. Mama a terminat Arhitectura, dar după ce ne-a făcut pe noi, nu a mai continuat, nu a profesat. Așa am ales să dau la Stomatologie, plus că eram foarte frustrată că mi se furase ideea la care muncisem atât de mult.

Asma și fratele ei mai mare

Povestește-mi despre copilăria ta și despre părinții tăi…

Părinții mei s-au cunoscut în România. Tata a făcut Medicina generală aici, dar nu a profesat niciodată. După ce a terminat facultatea de Medicină a plecat ca medic în Armata Siriană. Îl făcuseră deja pe fratele meu mai mare când el a plecat, apoi s-a întors în țară, m-a făcut pe mine și apoi am plecat cu toții. Sora mea s-a născut în Siria și am stat acolo timp de patru ani. Ne-am întors în 1992. Pe mine m-au dat la școala arabă, aveam numai cinci ani și vorbeam doar araba.

Din momentul în care m-au înscris la școala arabă, tata îmi spunea tot timpul să port batic, după ce m-au transferat la școala română, aproape mă obliga să port batic, dar eu plecam cu el de acasă și după ce treceam de colțul blocului îl dădeam jos. Mama a trăit tot timpul în umbra lui tata, el aducea banii în casă și mama tot timpul a stat la mâna lui, iar eu văzând această experiență a mamei și văzând cum sunt femeile din Siria, mi s-a părut de-a dreptul revoltător și nu mi-am dorit deloc asta pentru mine.

Asma alături de colegii ei, la școala arabă din București

Dar de ce v-ați reîntors în România?

Pentru că nu a putut mama să se adapteze cu stilul de viață.

V-ați întors cu tata sau fără el?

Cu el, dar mergeam în fiecare vară în Siria. Până la 17 ani când tata a zis că este momentul să mă căsătoresc. În vara aceea, în Siria, toată lumea se pregătea de petrecere, veselie mare, am întrebat ce fel de petrecere e, mi s-a răspuns că e de logodnă, dar nu m-am gândit mai departe, m-am bucurat și eu cu ei că-mi plăceau petrecerile și îmi plăcea că era multă mâncare bună – eu fiind înnebunită după mâncarea arăbească. Până am întrebat cine se logodește și am aflat că eu. Atunci a fost momentul în care am complotat cu mama, am convins-o de fapt să mă întorc în țară, să-mi termin studiile și să venim vara următoare în Siria și să facem nunta. Până să se facă vara următoare, eu am împlinit 18 ani și am spus că eu nu vreau să mă căsătoresc, ci că vreau să devin o femeie de carieră care nu stă la mâna unui bărbat. Asta s-a și întâmplat, evident cu certuri și scandaluri pentru că nu putea să fie altfel. Tata a plecat în Siria apoi cu gândul să devină medic. Cât a stat în România nu a profesat deloc: primul lui job a fost o Casă de schimb valutar, iar apoi a avut tot felul de magazine în Europa. Când au început să dea faliment acele magazine, nu s-a reprofilat și a zis că pleacă în Siria să devină medic că de aceea a făcut facultatea.

Eu eram deja anul I de facultate. El a plecat, iar eu a trebuit să preiau toată familia, mama nu avea venit, sora mea se îmbolnăvise, iar fratele meu era mai boem. Aveam două locuri de muncă plus facultatea și așa am dus-o până am terminat școala. După ce am terminat facultatea, am rămas gravidă cu primul copil. A fost o mare depresie și teroare în capul meu pentru că abia terminasem și voiam să profesez ca medic, voiam să mă dezvolt, eram în plin avânt. Când s-a întâmplat am avut impresia că mă va opri puțin din drumul meu, dar nu a fost așa. Am stat 10 luni acasă, mi-am luat primul job de medic și după două luni am rămas gravidă cu cel de-al doilea. Mai rău mi s-au înecat corăbiile. Atunci am zis: „Gata! Înseamnă că nu trebuie să fiu femeie de carieră, trebuie să fiu femeie de casă, cu doi copii și…”

Și batic?

Și Batic, dar baticul nu mai intra în discuție pentru că sunt căsătorită cu un român. Tata nu a vrut să vină la nuntă din cauza asta.

Dar el se căsătorise cu o româncă…

Da, așa este, dar avea alte idealuri pentru mine. A fost un șoc pentru mine că nu a venit la nuntă, dar mi-a trecut. Acum este topit după copiii mei. Nici unul nu este botezat, am ales să nu-i botez, gândindu-mă că dacă ei vor simți o chemare a bisericii, să o facă ei. Mi s-a părut mai păcătos să-i transform eu în ortodocși sau musulmani, iar ei să simtă apoi chemarea spre altă religie.

Părinții Asmei

Tu ești musulmană?

Da. Nici eu nu sunt botezată pentru că la arabi nu se botează fetele; pur și simplu preiau religia tatălui și atât.

Așa. Când eram în concediu de creștere copil cu al doilea băiat, a apărut proiectul de voluntariat.

Erai angajată la Dr. Leahu?

Nu. Când m-am angajat la el, am venit cu proiectul și am spus de la început că nu pot să renunț la voluntariat și doctorului Leahu i-a plăcut foarte mult ideea și implicarea mea și acum ne sprijină și ne ajută cu tot ce se poate. Scaunul pentru a doua mașină este donat de el.

Mai spune-mi de tata. Când s-a întors iarăși în țară?

Cred că sunt doi sau trei ani de când s-a întors, iar asta pentru că a apărut războiul din Siria.

S-a întors la voi, sau în România?

S-a întors la noi. Mai are un frate în țară, dar s-a întors acasă pentru că mama cu tata nu au divorțat niciodată.

Dar mama cum a acceptat plecarea lui?

Plecarea lui a fost strict pentru a lucra. Acum nu știu dacă a fost sau nu altă familie la mijloc, sau altceva. Nu pot să-mi dau cu presupusul pentru că nici eu nu am mai ținut legătura foarte strânsă cu el. Niciodată nu a fost o legătură strânsă. Îi mulțumesc că mi-a dat viață și că m-a făcut omul care sunt astăzi pentru că sunt convinsă că dacă nu treceam prin toate peripețiile, nu cred că eram așa motivată să fac atâtea lucruri ca să devin independentă. Mi-a fost greu să țin familia atunci, eram complexată că nu aveam bani să ies, nu aveam prieteni, dar toate acestea și-au găsit alinarea în sporturile extreme: cursuri de parașutism, motor, sărituri în apă, balet, înot…

Vreunul dintre voi a urmat idealurile tatălui?

Nu, nici unul. Sora mea este căsătorită tot cu un român, nu poartă batic, dar pe ea nu a mai obligat-o pentru că s-a îmbolnăvit de mică și era mai important să trăiască decât să poarte batic.

Și mama?

Ea este în continuare casnică și mai face croitorie din când în când. Face niște hăinuțe foarte frumoase și mă mândresc cu ea.

Tatăl mai are afaceri?

Nimic. Nici unul nu mai lucrează. Trăiesc din pensia mamei și din ce îi ajut eu.

Când erai mică ce voiai să te faci?

Inițial voiam să fiu balerină, apoi după ce m-am apucat de sărituri în apă, voiam să devin sportiv de performanță, iar din clasa a șaptea, pot să spun cu mâna pe inimă că mi-am dorit să fiu stomatolog și aia a fost.

Care a fost cea mai emoționantă experiență a ta cu caravana mobilă?

Acolo sunt, din păcate, foarte mulți copii abandonați. Abandonați fie din cauză că părinții au plecat în străinătate să lucreze, fie că au plecat și i-au lăsat pe mâna rudelor, sunt foarte săraci, iar tristețea se vede pe chipul lor. În momentul în care le-am salvat dinții și au văzut cât de repede a fost totul, au văzut că cineva i-a ascultat, le-a oferit o mângâiere și o vorbă caldă, e de neprețuit pentru ei. Nu pot să numesc o experiență.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO