Alegerea vopselei de păr în funcţie de ten
Vrei să încerci un look nou? Nu uita că alegerea nuanţei vopselei de păr se face în funcţie de ten dar şi de culoarea ochilor. În plus, odată ce îţi colorezi podoaba capilară într-un ton diferit de ce purtai, vei observa că trebuie să adaptezi şi machiajul dar şi culorile din garderobă.
Ţi-am pregătit un ghid care să te ajute să alegi nuanţa corectă pentru părul tău, în funcţie de tonul pielii. În plus, venim cu sugestii de vedete cu aceleaşi tipologii, ca să te poţi inspira din alegerile lor. Mai întâi, stabileşte ce nuanţă de ten ai, dacă ai subton roz, galben sau neutru şi ia în considerare şi culoarea ochilor. Iată care sunt cele mai întâlnite tipologii:
TON RECE – TIPOLOGIA VARĂ
Ai subtonul pielii roz sau albastru, irisul verde, gri, alună sau albastră şi nuanţa naturală a părului porneşte de la blond la şaten deschis. Câteva dintre vedetele care se încadrează în acest tipar sunt Michelle Pfeiffer, Reese Witherspoon, Cate Blanchett, Jennifer Aniston, Jessica Biel, Sarah Jessica Parker şi Kate Middleton. Ţi se potrivesc nuanţele de blond iar pentru a pune această culoare în evidenţă poţi să porţi piese vestimentare nude, dar şi în tonuri intense, precum roşu, albastru, mov, roz sau galben pai.
TON RECE – TIPOLOGIA IARNĂ
Femeile care fac parte din această tipologie au ochii pătrunzători, de la albastru intens, la gri, negru sau verde, iar culoarea naturală a părului porneşte de la gri închis la brunet. Subtonul pielii este, de asemenea, rece (roz sau albastru). Dacă faci parte din această categorie, te poţi inspira din nuanţele purtate de Angelina Jolie, Megan Fox, Lauren Graham, Liv Tyler, Courteney Cox, Jamie Lee Curtis sau Anne Hathaway. Poţi purta verde, roşu, galben, albastru, roz, mov şi multe tonuri de gri şi bleu. Iar dacă doreşti să îţi schimbi lookul, poţi testa vopsele în nuanţe de brunet şi şaten închis.
TON CALD – TIPOLOGIA PRIMĂVARĂ
Faci parte din această categorie dacă ai subton galben sau neutru, ochi deschişi la culoare, de la albastru la verde sau căprui iar culoarea naturală a părului tău este blond sau blond închis. Kate Hudson, Scarlett Johansson, Cameron Diaz, Nicole Kidman, Amy Adams sau Taylor Swift sunt doar câteva dintre celebrităţile care se încadrează în această tipologie. Inspiră-te din lookurile lor pentru alegerea vopselei de păr şi încearcă tonuri de blond, coniac, caramel, miere sau şaten mediu spre deschis. Pune-ţi podoaba capilară în valoare purtând piese vestimentare din următoarea paletă cromatică: nude, galben, bleu, roz şi portocaliu.
TON CAD – TIPOLOGIA TOAMNĂ
Cele care se potrivesc în această tipologie au nuanţa naturală a părului de la roşu la şaten închis, subton galben sau neutru, iar culoarea irisului porneşte de la căprui, la verde şi albastru. Câteva dintre starurile de la Hollywood care se încadrează în această tipologie sunt Gisele Bündchen, Jennifer Lopez, Leighton Meester, Jessica Alba, Isla Fisher, Sandra Bullock sau Katie Holmes. Gândeşte-te la nuanţele frunzelor toamna şi vei avea o paletă de nuanţe care să te inspire, astfel alegerea vopselei de păr în funcţie de ten va fi mai uşoară. Poţi să te vopseşti în nuanţe de cupru, arămiu, blond sau şaten. Din garderoba ta nu ar trebui să lipsească piesele vestimentare în nuanţe de nude, maro, verde, roşu sau albastru.