Ramona Raduly

Când eram mică, toată familia mă numea „gazeta de perete”, un termen elegant pentru o pârâcioasă, așa că li s-a părut o idee bună atunci când i-am anunțat că eu mă fac ziaristă. De vreo 16 ani scriu la „gazetă” și am trecut prin toate genurile presei până azi. Am pus umărul alături de Tana, încă de la primul număr al Revistei Superbebe și de atunci ascult și „povestesc” povești. Pe life.ro am putut să spun cele mai interesante povești, am putut să-mi asum statement-uri, am putut să scriu despre ceea ce cred și ceea ce-mi place. life.ro este o „jucărie” de care nu mă mai plictisesc și care mă provoacă în fiecare zi. Vrei să vezi? Citește mai jos!
Anca Dumitrescu, femeia care a dat voce luptei împotriva autismului. Cum a reușit o fată de la țară să pornească în lume pentru a-i ajuta pe copiii pentru care nu exista diagnostic în România?

Anca Dumitrescu a luat decizia de a termina facultatea de Psihologie pentru a se cunoaște pe sine, motiv principal al celor care ajung aici. Însă, cu timpul, și-a dat seama că poate face mult mai mult. În urmă cu 11 ani a pornit în Statele Unite ale Americii unde a studiat Analiza Comportamentală Aplicată, singura […]