Cine e Stefanos Tsitsipas, grecul ce face senzație în tenis? Copilul crescut și antrenat de doi jucători de tenis, o moștenire de familie ce i-a frânt sufletul înainte de ultima finală de la Roland Garros - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cine e Stefanos Tsitsipas, grecul ce face senzație în tenis? Copilul crescut și antrenat de doi jucători de tenis, o moștenire de familie ce i-a frânt sufletul înainte de ultima finală de la Roland Garros

Când avea doar trei ani, Stefanos Tsitsipas a început să joace tenis cu părinții săi, care lucrau ca antrenori de tenis într-o stațiune de vară din Grecia.
Share this article

Zilele trecute, toată lumea a stat cu sufletul la gură urmărind finala turneului Roland Garros, dintre Stefanos Tsitsipas și Novak Djokovic. Deși Tsitsipas era considerat, la începutul turneului, al doilea favorit al turneului, după marele Rafael Nadal, acesta nu a reușit să-i smulgă victoria sârbului. Motivul s-a aflat abia mai târziu. Cu cinci minute înainte de a intra pe teren pentru marea finală de la Paris, Tsitsipas a aflat că bunica lui maternă, de care era extrem de atașat, a „pierdut lupta cu viața”. Această veste l-a dărâmat, lucru care nu a fost greu de observat în jocul lui. Cu toate acestea, a luptat cu toate puterile sale, făcând față unui meci maraton de 4 ore și 12 minute.

La final a izbucnit în plâns, în mare parte din cauza înfrângerii suferite, dar și a tensiunilor personale acumulate în timpul celor 4 ore de joc.

Citește și: Viața lui Novak Djokovic. De la antrenamentul în timpul bombardamentelor asupra Belgradului, până la titlul de mare campion în tenis

Cine este Stefanos Tsitsipa și care este povestea lui de viață?

Stefano Tsitsipas
Stefano Tsitsipas în copilărie, alături de tatăl lui

Stefanos Tsitsipas este un jucător grec de tenis profesionist, în prezent numărul 1 în clasamentul jucătorilor din Grecia și anterior s-a clasat pe locul 1 mondial în rândul jucătorilor juniori. În actualul său clasament mondial se află pe poziția a4-a ATP și este, de asemenea, al doilea cel mai tânăr jucător de pe lista „ATP Top 100”.

El este singurul jucător grec care a intrat pe această listă, precum și cel mai bun jucător de tenis masculin, grec din Open Era. A ajuns în finala prestigiosului turneu de tenis pentru juniori, Orange Bowl, timp de doi ani consecutivi, în 2014 și 2015. În 2016, a câștigat Trofeo Bonfiglio, un eveniment „Grade A” din Milano, Italia, cunoscut și sub numele de International Junior Championship. Tot în 2016, a câștigat la dublu masculin la Campionatul Junior Wimbledon de la Londra, alături de Kenneth Raisma, ceea ce l-a făcut al doilea jucător de tenis grec care a câștigat un titlu de Grand Slam la orice divizie, după Nicky Kalogeropoulos, în 1963 și primul din Open Era. La Barcelona Open, în 2018, a ajuns la prima sa finală ATP, dar a pierdut în fața idolului său, numărul 1 mondial, Rafael Nadal.

Citește și: Lucruri neștiute din viața lui Rafael Nadal, „Regele zgurii”

Stefanos Tsitsipas. Drumul către succes

Când avea doar trei ani, Stefanos Tsitsipas a început să joace tenis cu părinții săi, care lucrau ca antrenori de tenis într-o stațiune de vară din Grecia. S-a antrenat sub atenta observare a tatălui său, antrenor de tenis, dar și a mamei sale, fostă jucătoare de tenis profesionist și antrenoare. Și-a început cariera de junior în 2013, la vârsta de 15 ani.

„Prima mea amintire este de la trei ani, când loveam mingi cu tatăl meu, între lecțiile lui de tenis. Îmi amintesc că urmărea meciurile la televizor. Nu pot să vă spun cine joacă, dar îmi amintesc că mă uitam cu regularitate ”, povestea Tsitsipas.

Stefano Tsitsipas
Stefano Tsitsipas și familia lui, părinții și cei trei frați

În 2014, a ajuns în finala Orange Bowl, un prestigios turneu de tenis pentru juniori, deși a pierdut în fața lui Stefan Kozlov. Și-a repetat succesul și în 2015, ajungând din nou în finala de la Orange Bowl, dar nu a reușit să-și asigure titlul și de această dată, pierzând în fața lui Miomir Kecmanović. Ulterior, s-a mutat din orașul său natal, o localitate de lângă Atena, pentru a se antrena la Academia de tenis Mouratoglou din Franța. În scurt timp au început să se vadă aceste antrenamente în jocul lui, iar 2016 a fost un punct de cotitură în cariera lui Stefanos Tsitsipas.  

Citește și: Cine a câștigat cele mai multe turnee de Grand Slam? Cei mai buni jucători din lume ce au scris istoria tenisului

„Am avut norocul să fiu reperat de Patrick Mouratoglou la vârsta de paisprezece ani. Cred că cea mai mare parte a succesului meu vine din antrenamentele de aici. M-a ajutat foarte mult să cresc ca jucător de tenis și să văd tenisul dintr-o perspectivă diferită ”, a spus grecul într-un interviu din martie 2020 pentru revista filipineză Tiebreaker Times.

A câștigat turneul „Grande A”, Trofeo Bonfiglio, la Milano, Italia, primul său trofeu semnificativ, urmat de câștigarea finalei la dublu masculin la Campionatele Junior Wimbledon de la Londra, în parteneriat cu Kenneth Raisma.

Cu aceste succese în palmaresul lui, nu a fost greu să ajungă numărul 1 mondial la juniori, în același an.

În 2017 și-a făcut debutul la un turneu de mare slam, același pe care anul acesta nu a reușit să-l câștige, Openul Franței. A reușit să-i învingă atunci pe Thomas Fabbiano, Gleb Saharov și Oscar Otte, dar a pierdut în fața lui Ivo Karlovic.

Tot în 2017 a obținut egalitate de puncte la Wimbledon, învingându-i pe Santiago Giraldo, Yannick Hanfmann și Joris De Loore, dar a pierdut din nou, de data aceasta cu Dušan Lajović. De asemenea, s-a calificat pentru finala 2017 Next Gen ATP ca supleant. Cu toate acestea, el a câștigat atenția la nivel mondial în aprilie 2018, după ce a ajuns la prima sa finală ATP din carieră, la Barcelona Open, învingând patru nume din top zece, inclusiv pe Dominic Thiem. Finala a pierdut-o în fața lui Rafael Nadal.

Stefano Tsitsipas
Stefano Tsitsipas alături de idolul lui, Rafael Nadal

Viața personală a lui Stefanos Tsitsipas

Stefanos Tsitsipas s-a născut pe data de 12 august 1998 la Atena, Grecia, dintr-un tată grec, Apostolos Tsitsipas, și o mamă rusoaică, Yuliya Salnikova-Tsitsipas. Mama sa a fost unul dintre jucătorii de top ai URSS în anii 1980 și a devenit ulterior antrenoare, în timp ce bunicul său matern, Serghei Salnikov, a fost jucător și managerul unui club de fotbal, în perioada sovietică. Tatăl său este un fost jucător de tenis care lucrează ca antrenor profesionist din 1991. Are o soră pe nume Elisavet și doi frați, Petros și Pavlos, toți trei în tenisul competițional.

Stefano Tsitsipas
Stefano Tsitsipas și iubita lui

În afară de tenis, îi place să joace fotbal, tenis de masă, jocuri video și își petrece timpul liber înotând, urmărind filme și în compania prietenilor. Dacă nu ar fi fost jucător profesionist de tenis, următoarea sa alegere ar fi fost cea de fotbalist profesionist.

El susține echipele de baschet și fotbal AEK. Acum locuiește în Monte Carlo, la doar 45 de minute de mers cu mașina de academia lui Patrick Mouratoglou, situată în Sophia Antipolis, în sudul Franței, unde se antrenează.

Iubita lui Stefanos Tsitsipas este Theodora Petalas. „Ea este cel mai bun prieten al meu! Vorbim în fiecare zi, de doi-trei ani. Nu cred că a trecut o zi în care nu am vorbit și chimia noastră este foarte bună. De asemenea, joacă tenis și, când joc cu ea, este momentul meu preferat pe teren! Îmi aduce un zâmbet imens pe față ”, a spus Tsitsipas la Australian Open.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora