Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos” - Pagina 2 din 8 - LIFE.ro
Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”
Super tare, acesta e scopul filmului pentru că până la urmă e showbizz.
Hai să vorbim despre „Taximetriști”. Ce rol joci tu acolo și cum ai descrie filmul ăsta?
Este practic povestea unei nopți a doi taximetriști, unul mai în vârstă, unul mai puștan, evident cu personalități diferite. Noaptea, ca orice noapte e plină de umbre. De obicei, noaptea ai voie mai multe lucruri, ești mai liber, sau ai impresia că nu ești văzut așa cum ești ziua. Despre asta e în esență filmul: despre doi oameni care întâlnesc alți oameni în taxiurile lor, ei înșiși având niște probleme de acasă, le combină cu ale celor cu care interacționează. Fiecare dintre cele două personaje principale are o poveste, fiecare are câte o problemă personală și vine cu zațul ăla la serviciu și de aici înainte fiecare trăiește experiența întâlnirii altor oameni.
Sună ca o chestie atât de reală…
Da. De aceea mie mi se pare extrem de psihologic filmul. Inițial a fost o piesă de teatru scrisă de Bogdan Teodor Olteanu împreună cu Adrian Nicolae. Bogdan mi-a oferit atunci șansa să joc rolul unuia dintre taximetriști în teatru. Mi-a trimis textul, mi-a plăcut foarte mult, am vrut foarte tare să joc, dar nu s-a potrivit perioada. Premiera ar fi picat în perioada în care eu eram plecat, așa că a trebuit să ia pe altcineva.
Apoi, când au adaptat scenariul pentru film, au mai adăugat niște personaje și astfel a apărut și personajul meu care e un pasager, evident și care e un realizator TV de talk show-uri general politice și care are o părere extrem de bună despre ce înțelege el.
Eu am senzația că realizatorii de talk show-uri au impresia – mai ales când întâlnesc niște oameni politici – că știu culisele. De aia se cred așa de tari. Dar în esență ei nu știu decât ce le dau ăia, firimiturile pe care le aruncă la masa talkshow-ului. Iar dacă miros câteva joculețe pe care le fac politicienii, se țin cu dinții de ele și se dau deștepți că ei au înțeles cum stă treaba.
Și ăsta ești tu în film?
Și ăsta sunt eu în film 😊 Acest realizator de talkshow-uri care are impresia că el le știe pe toate, ba mai mult, e și ciupit puțin, nu grav, așa venit de la o bere și s-a urcat în taxi – că altfel ar fi mers cu bolidul lui – și îl ia pe ăsta la mână doar așa, că i se pune pata pe el.
Taximetristul îl recunoaște, evident de la tv și din prima replică e țăran, agresiv și arogant. Îl vede pe taximetrist că se uită la el în oglinda retrovizoare și îi spune: „Da mă, eu sunt!”.
Eu nu cred niciodată că oamenii sunt de la început așa, întotdeauna există un izvor, în spatele problemelor și în spatele tuturor atitudinilor ăstora, sau a măștilor există o Pădurea Neagră pentru fiecare Dunăre. Și asta se întâmplă și cu omul ăsta. Am încercat să înțeleg de ce e așa, dar de fapt mi-am dat seama că s-a îndepărtat foarte mult de el însuși. Că așa se întâmplă când ai succes, sau ai senzația de succes, de piedestal. Era și un banc foarte mișto pe care noi îl rulam prin breaslă: Se duce la doctor un regizor celebru (nu o să-ți spun numele lui) și îi spune: „Domne, mă doare puțin gâtul pe aici și puțin mijlocul și nu mă mai pot întoarce, mi-e foarte greu”. La care doctorul îi spune: „Nu-i nimic, stați liniștit, aveți început de statuie” 😊. Cam asta se întâmplă, înțepenești în proiect.
Dar și tu ai succes… Pe la doctor ai mai fost? 😊
😊Am avut hernie cervicală. Ce cred că m-a salvat și încă mă mai salvează sunt oamenii care mă trag la loc: „Alo, alo, unde te duci?” și pe lângă oamenii minunați de lângă mine, am o nesiguranță înnăscută, nu sunt sigur niciodată că ce zic sau ce fac e bine sau adevărat. Sunt într-o căutare, nimic nu mi-e clar.