Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

La ce teatru ești tu?

Acum sunt angajat la Bulandra și la teatrul din Ploiești. La Ploiești m-am angajat imediat după ce am terminat facultatea și am zis că de acolo nu aș vrea să plec niciodată pentru că e locul din care am început și unde am învățat o grămadă de lucruri.

Teatrul îți aduce la fel de multă faimă precum îți aduce cinematografia?

Dar nu mă interesează asta.

Fără faimă nu ai proiecte…

Eu cred că fără calitate nu ai proiecte.

Dar cumva se completează.

Una o generează pe cealaltă și mai degrabă atenția mea e pe asta, pe a fi cinstit și adevărat în ceea ce fac. Și e greu, nu-i ușor. Nu de fiecare dată sunt cinstit și adevărat în ceea ce fac. Sunt extrem de conștient că de foarte puține ori sunt total în ce fac, că nu poți ca de fiecare dată să fii prezent aici și acum, de fiecare dată apare câte un gând parazitar care îți strică jucăria.

Faima e o chestie care, pe lângă faptul că e subiectivă, ține mai degrabă de spectatori, nu de tine. Faima e a lor, nu a ta, a mea e bucuria de a fi acolo. Cel mai greu e să fii tu însuți în public. E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos.

Câți ani ți-a luat să câștigi din meseria de actor la fel cum câștigai din tâmplărie?

Acum câștig mai bine 😊

Dar nu cred că a fost mereu așa…

A fost ceva, a fost de lucru… eu sunt și unul dintre ăia norocoși care au făcut și film, iar în film și atunci și acum se câștigă mai bine decât în teatru. Și având norocul ăsta cu filmul, de la un moment dat – adică destul de devreme, am început să stau bine pe picioarele mele.