Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

Cum vine asta?

Tu știi tehnic lucrurile și așa mai departe, dar, de fiecare dată te lași dus de ceea ce știi și atunci e greșit pentru că funcționezi într-o rutină, într-un reflex. Când eram mai puști, aveam mai multă siguranță. Pentru că nu știam ce am de pierdut, mă aruncam mai mult, acum pentru că știu ce aș avea de pierdut, nu am același curaj.

Dar nu mi se pare că mai ai ceva de pierdut…

Exact asta se întâmplă acum. Real îmi dau seama că nu mai am nimic de pierdut și cumva e o întoarcere la mine, la real. Tocmai de aia nu știu exact: „cum faci aia, cum zici aia, cum e pe bune?”. Poate e criza vârstei mijlocii și la mine se manifestă prin căutarea asta și prin nemulțumirea asta 😊

Totul a început de prin pandemie, când am avut timp să mă gândesc și când mi-am dat seama că vreau să fiu poveste, vreau să fiu povestea aia cinstită, totală, nu vreau să fiu actor.

Nu mai degrabă îți iei un Porsche?

😊 Nu mă atrage. Mai degrabă aș fugi undeva. Dar nu, îmi place de mor meseria asta și am senzația că e cel mai mișto lucru pe care aș fi putut să-l fac. Dar e greu, e greu să fii tu însuți, să ai încredere totală și relaxare.

Le spui și copiilor tăi că-ți place de mori meseria asta?

Da. Dar ei s-au obișnuit cu mine și e normal să fie așa. Dar asta nu înseamnă că pe ei nu-i ador, pentru că, de fapt, ei sunt cei mai importanți.

Soția ta ce meserie are?

E trainer- coach, dar termină Psihologia și în curând își dorește să meargă pe zona asta de psihoterapie.

Poate fi de ajutor. Că mă întrebam cum te manifești acasă, când spuneai că ești în perioada de căutare…

Acasă sunt cel mai cinstit, aici pot scăpa de toate măștile și pot să-mi arăt toate vulnerabilitățile. Și ceva foarte mișto acasă e tocmai relația asta pe care o am cu soția mea.

Mai merg filmele cu înjurături?

Uite, o să-ți răspund cu o întrebare. Noaptea crezi că se vorbește frumos sau urât pe străzi?

Probabil urât. 😊

Atunci merg filmele cu înjurături. Eu cred că suntem prea pudici și mi se pare că e o mică ipocrizie în spatele acestei pudori. Real, toți avem vulgarități, toți gândim câteodată în zona asta, iar când sunt prezentate în film ne dor, ne atacă.