Cum a ajuns un copil din Miercurea Ciuc de pe gheața patinoarului de hochei, pe iarba terenului de golf? Nick Kovacs, un antreprenor român care se ghidează după lecțiile de business primite în America

Nick Kovacs este unul dintre cei mai buni golferi din România și organizator, împreună cu echipa RGA (Romanian Golf Association), al turneului Audi quattro Cup. S-a născut la Miercurea Ciuc, unde, așa cum este tradiția locului, a jucat hochei de performanță. A trebui să renunțe la sport pentru că era prea înalt, iar musculatura lui nu era foarte bine dezvoltată. S-a războit puțin cu sistemul de învățământ de la noi, însă acasă a găsit mereu sprijinul mamei și al surorii sale. Are o relație foarte apropiată cu ele și vorbește cu mare drag și melancolie despre bunicii săi. În adolescență a trecut oceanul și a ajuns să învețe, să lucreze și să trăiască în țara tuturor posibilităților. De la americani a învățat ce înseamnă business. Și tot acolo a fost crescut de o familie de texani care s-au ocupat de educația lui post-adolescență.

Astăzi are o familie foarte frumoasă și, majoritatea timpului și-l petrece cu cei doi băieți ai săi – Ian și Ari. Ultimul de doar câteva luni. De cele mai multe ori, atunci când nu este cu ei și nu îl găsești la birou, joacă golf.

Ne-am întâlnit cu Nick la o cafea și am vorbit despre copilăria cu tei și soc, despre hochei și despre golf, dar și despre familie, business și provocările viitorului.

Cine este Nick Kovacs?

În câteva cuvinte 😃Tată a doi copii minunați, soț, antreprenor, pasionat de golf.

Te invit să ne întoarcem puțin în copilărie … povestește-mi despre această perioadă

O perioadă minunată în care aveam puține din punct de vedere material, dar mă bucuram de o mama iubitoare, o soră dragă și de doi bunici din partea mamei minunați care au avut grijă de mine multă vreme.

Am copilărit la bunici până pe la patru ani, undeva în apropierea Topliței. Mergeam cu bunicul la pescuit, la cosit, la cules de ciuperci, alune, afine. Erau oameni modești, dar integri și corecți, iubitori și dedicați și sunt convins că multe dintre cele învățate atunci, m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi. Au fost vremuri minunate, parcă croite într-o altă lume, o lume de care din păcate copiii noștri nu vor beneficia.

După aceea m-am întors la Miercurea Ciuc, unde am început grădinița, dar am continuat să îmi petrec fiecare vară la bunici.

 

Cum erai în copilărie?

Eram un copil oarecum rebel și care întotdeauna se lupta pentru ceea ce voia. Cu toate acestea, cei șapte ani de acasă, oferiți în coproducție bunici și mama m-au învățat să fiu respectuos și conștient de faptul că greșelile costă și că trebuie să cântăresc anumite decizii corect.

Mai ții minte cea mai dulce amintire cu bunicii?

Nu exista o singură amintire, ci una a unei stări generale bune de spirit a atmosferei simplității, dar minunăției locului și bunicilor care mă iubeau necondiționat. Este ceva ce voi purta pentru totdeauna în suflet și este ca o fundație extrem de rezistentă pentru viața mea.

Dar mirosul dulce al copilăriei?

Teiul și socul. Eram înconjurați de ei. Și țin minte, mai ales când ploua, se simțea un miros extraordinar. Și acum când îl mai simt, mă lovesc instant o multitudine de amintiri.

Cum erai în școală?

Rebeliunea mea a continuat și împotriva unui sistem de învățământ pe care îl consideram atunci nedrept pentru vârsta și inclinațiile mele din vremea respectiva. Nu înțelegeam de ce aveam nevoie de analiză matematică în liceu, limite, funcții, derivate, trigonometrie, fizică și chimie la un nivel mult prea înalt pentru cineva care voia să facă finanțe sau economie după liceu. Sigur, daca vrei să te specializezi în Quantitative Finance, e în mare parte matematica, ar avea sens, dar eu nu voiam acest lucru.

După terminarea facultății și în viața de business am folosit cele patru operații principale (+, -, x, 🙂 și regula de 3 simplă, în rest nimic din tot ce ar fi trebui să învăț în liceu.

Și în plus, pe lângă frustrările mele legate de cantitatea enormă de informații pe care trebuia să le învățăm, unii profesori din vremea aceea aveau o plăcere pronunțata în a te face să te simți umilit pentru că nu știai să rezolvi o limită sau o funcție. Sigur, pentru unii dintre noi care eram mai greu de impresionat, erau doar câteva minute de o ușoara jenă, dar au fost exemple de elevi mai fragili cărora le-au distrus încrederea în sine și care puteau să realizeze multe, dar s-au limitat, pentru ca un profesor de matematică sau de fizica îi făcea să se simtă inferiori. Mi se pare extrem de trist și cred că este o realitate și în ziua de astăzi.

Erai băiatul mamei sau al tatălui? Adică alintat de mamă sau bărbătos ca tatăl?

Al mamei cu siguranța, dar nu foarte alintat. Tata nu a mai fost prezent în viața mea încă de când eu aveam o vârsta destul de frageda. Am fost binecuvântat cu o mama iubitoare și care a trecut prin încercări foarte grele pentru a ne crește singură pe sora mea și pe mine. Și-a sacrificat toată tinerețea pentru a se asigura că avem un viitor, adică a dat tot ce avea ca să ne trimită la facultate. Tot ce am realizat până astăzi este datorită determinării și puterii ei. Este o femeie remarcabilă, corectă, loială și care a avut un singur obiectiv în viată ei: copiii, iar mai nou nepoții.

Mai ții minte ce voiai să te faci când erai mic?

Am trecut prin mai multe perioade, începând de la mecanic auto și până la sportiv de performanță. Apăruseră calculatoarele și IT-ul părea un domeniu de viitor, dar m-am stabilizat la finanțe.

Cum ai început să faci hochei?

Am încercat mai multe sporturi, dar în Miercurea Ciuc hocheiul este tradiția. Apoi m-a atras complexitatea și viteza lui. Mama m-a dat pe mâna domnului antrenor, tot ea mi-a luat și prima pereche de patine Bauer, ceea ce era raritate pe vremea aceea în Romania, la începutul anilor ’90.

Apoi am primit o parte din echipament și restul l-am improvizat și am început să mă antrenez cu echipa. Am învățat sa patinez relativ repede. După care am început să mă antrenez cu crosa și pucul. A fost o echipa frumoasă, mulți dintre ei jucând și astăzi în echipa din Miercurea Ciuc, în țară sau prin străinătate.

Cât de greu este acest sport … din fața televizorului pare unul destul de dur?

Este greu, viteza este foarte mare, contrele sunt puternice și este un sport anaerob, efort de intensitate maximală, de scurtă durată efort care se desfășoară în datorie de oxigen.

Este un sport dur care câteodată se lasă cu accidentari grave, dar dacă ajungi să iți placă, nu mai simți pericolul, ci doar țelul, să înscrii gol după gol.

Cu siguranță situațiile mai și degenerează și se iscă bătăi între jucători pe fondul privării creierului de oxigen și a animozităților de pe gheață. În general fiecare echipa are câte unul-doi „bătăuși de serviciu” 😃

Dar de ce te-ai lăsat de hochei?

Am abandonat hocheiul din cauza faptului ca eram foarte înalt și nu aveam musculatura dezvoltată destul de bine pentru a face față vitezei, iar dezvoltarea însemna distrugerea genunchilor, ceea ce nu eram dispus să fac. Mai joc și acum din când în când iarna cu echipe de amatori și iubesc hocheiul în continuare la fel de mult.

Ce visai când să devii când erai mic? La fotbal, tenis sau handbal cred că e destul de simplu să ne imaginăm un astfel de răspuns, dar la hochei găsești modele ușor?

Idolul tuturor celor care jucau hochei la vremea respectivă era Wayne Gretzky, jucător canadian, cel mai bun din istoria NHL (Liga Nord Americana – cea mai puternica ligă de hochei profesionist din lume). Era un exemplu de îndemânare și perseverență la cel mai înalt nivel.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat din această perioadă?

Că totul este posibil și că nu trebuie să renunț niciodată, oricât de mare ar fi avantajul celorlalți. Au existat meciuri întoarse în ultimele minute, goluri marcate în ultimele secunde cu poarta echipei noastră goală (în hochei ai voie să înlocuiești portarul cu un jucător). Orice este posibil cât timp crezi cu adevărat că se poate și nu renunți.

Care sunt trei trăsături de caracter pe care ti le-ai format în perioada în care ai practicat acest sport?

Spirit de echipa, dedicare și perseverență.

Îți amintești prima iubire?

Evident … ca oricare primă iubire. Însă, ca majoritatea primelor iubiri a ars repede și cu tărie. Amintirile sunt frumoase și ne rămân pentru totdeauna în suflet.

Știu că ai învățat în afară, unde? Și cum ai ajuns acolo?

Am studiat o perioadă în Statele Unite la James Madison University în statul Virginia. A fost o perioadă frumoasă în care am învățat multe despre oameni și am învățat să mă adaptez la stiluri diferite de viață. Am ajuns acolo trimis de Universitatea Romano-Americană împreuna cu alți patru colegi.

Cât de mult te-a ajutat această experiență?

M-a definit. În afară de perioada de studii, am petrecut mai mult timp în Statele Unite, unde am lucrat timp de mai multă vreme la un hotel în nordul statului New Yok (Lake George). Am avut experiența top-bottom – am curățat și camere, am făcut și bucătărie, recepție, distribuție și manager de hotel în ultimul an.

Am avut ocazia să lucrez pentru un cuplu de texani care m-au primit ca pe copilul lor și m-au învățat conduită și business management. Erau oameni cu experiența de peste 35 ani în business, în mai multe state americane.

Aș spune, fără menajamente, că îi consider părinții mei americani și că le datorez foarte mult pentru educația mea post-adolescență. Ea nu mai este printre noi, din păcate, de anul trecut, dar învățămintele ei vor dăinui prin mine și copiii noștri.

 

Cât de diferită este de sistemul de la noi?

Se axează mult mai mult pe ceea ce își dorește fiecare, mult mai aplicat pe particularitățile fiecărui individ. De multe ori aud din jur că americanii nu au cultură generala pentru că nu știu geografie și nu știu unde se află fiecare țară pe glob … posibil să nu știe geografie, însă au foarte mulți specialiști care s-au format insistând și dezvoltând inclinațiile și talentele fiecăruia.

Dar de ce te-ai întors în România? 

După tragedie de la 11 septembrie 2001, obținerea șederii permanente în SUA era destul de greoaie. În plus, România era o țară în dezvoltare cu multe oportunități. A fost o decizie dificilă, dar în cele din urma a fost cea corectă.

Regreți sau ți-ai dori să mai pleci?

Nu regret, sunt fericit aici. Permanent nu aș dori să plec, dar de călătorit cu siguranță cât mai mult când mai cresc copiii.

Unde și când te-ai angajat prima oară?

În 2006 m-am angajat la o bancă grecească pe un post de Junior Relationship Manager pentru IMMuri. Am întâlnit acolo o echipă minunată. Eram cel mai mic din echipă și colegii m-au sprijinit și m-au îndrumat. A fost o perioadă foarte faină de crash-course în banking și sunt recunoscător atât colegilor, cât și șefului meu de la vremea respectivă.

Mai ții minte ce ți-ai cumpărat din primul salariu?

Nu mai știu, dar cu siguranță nu multe (râde).

Care sunt câteva principii în business la care nu renunți niciodată, indiferent de oportunități?

1. Oamenii sunt cel mai important asset atât în viață, cât și în business. Și consider că trebuie să te înconjori de oameni mai buni ca tine constant, altfel nu ai cum să evoluezi.
2. Întotdeauna există uzurpatori, găsește-l și scapă de el.
3. Pun mare preț pe cuvânt, loialitatea și integritatea. Cunosc foarte puțini oameni care reușesc să păstreze aceste trei calități și când este vorba de bani.
4. Nu împrumuta nesecurizat prietenii cu bani, mai bine dă-le și uită de ei. Și asta pentru că, statistic vorbind, în astfel de situații se întâmplă foarte multe lucruri care pot să ducă la distrugerea relațiilor … și e mare păcat.

Povestește-mi puțin despre viața ta de acum … știu că ai un copil mic și unul foarte mic

Am fost binecuvântat cu doi băieți minunați: Ian și Ari. Sunt o bucurie … dar și hard work.

Cum arată o zi din viața ta (cum începe și cum se termină)?

Începe pe la șase dimineața. Mă trezesc, scriu mail-uri și mai fac una alta prin casă. Asta până se trezesc copiii. După care urmează micul dejun și pleacă fiecare pe drumul lui – grădiniță, Mihaela are grijă de cel mic, iar eu merg la birou. Încerc să fac mișcare în fiecare zi când sunt în București – în afara de weekend (sala, cardio). Iar spre seară, ieșim în parc cu copiii sau facem tot felul  de activități împreună cu ei.

Care este secretul reușitei echilibrului în familia ta?

Realist vorbind este foarte greu de obținut un echilibru între business și familie, mai ales când este vorba despre doi copii mici cu multe nevoi. Sunt perioade în care dedic mai mult timp businessului pe care urmează să îl lansez și perioade în care sunt mai prezent în familie. Încerc să nu neglijez niciun aspect. Daca știe cineva rețeta echilibrului, sunt dispus sa o ascult. Toate indiciile duc totuși spre eficientizare, prioritizare, răbdare si înțelegere în perioada asta. Uneori ne iese, alteori nu. Oricum avem multe lecții de învățat unii de la alții.

Care sunt trei cele mai importante învățături către copiii tăi?

Lasă-mă să îți spun patru:

1. Să învețe să vadă dincolo de valorile materiale.
2. Să fie curioși și curajoși.
3. Să-și folosească anii de tinerețe să se cunoască pe sine cât mai bine.
4. Și să fie corecți și de cuvânt.

Apropo, vorbești în română sau în maghiară cu Ian?

Română în mare parte din timp. Vorbitul în maghiară pare să fie, mai degrabă, un proiect pentru anii care urmează. Eu am crescut bilingv și știu că este un avantaj. Dar bunica lui îl învață maghiară de fiecare dată când suntem împreuna și a învățat câte ceva.

Ce mașină conduci și cât de mult te ajută în viața de zi cu zi?

Un Audi Q7 care îmi oferă siguranța de care am nevoie pentru familia mea. În plus, încap toate bagajele atunci când călătorim împreună … și crede-mă că sunt foarte multe. Este o mașină extraordinară și cred că voi rămâne la același marcă pe viitor.

Dacă ai putea să pleci mâine într-o vacanță oriunde în lume, unde ai alege?

Asia sau Australia

Care a fost cel mai important moment / om din viața ta?

Au exista câteva momente de cotitură, începând cu venirea mea la București la facultate, plecatul în Statele Unite, întoarcerea în România, începutul în banking, continuarea în private equity timp de șase ani, ultimii ani petrecuți în antreprenoriat cu un grup de oameni deosebiți.

Pe de altă parte, nu pot să spun că a fost un om sau un moment, au fost o multitudine de întâmplări care s-au succedat si care m-au adus aici.

Hai să ne întoarcem la pasiunea ta pentru golf … când ai început să joci?

În 2010 când lucram pentru un fond de private equity, aveam mai mulți colegi britanici și un coleg spaniol care jucau golf. La finalul sezonului 2010, am vizitat împreuna clubul BlackSeaRama din Bulgaria, ei în calitate de golferi, eu în calitate de simplu turist. M-a încântat ce am văzut și eram de ceva vreme în căutarea unui challenge sportiv, rămânând cu o sete de competiție după anii de hochei. Așa că am luat o lecție cu un instructor, iar restul este o poveste frumoasă de aproape 10 ani.

Au urmat câteva luni de antrenament, cu mii de mingi lovite până la examenul de handicap care îmi permitea accesul pe teren. Am avut norocul să învăț de la un om deosebit, Mihai Olaru, care din păcate nu mai este printre noi, dar care m-a ajutat enorm să înțeleg și să iubesc acest sport.

În foarte scurt timp, golful a devenit un stil de viață, weekend‑urile și vacanțele ni le petrecem doar în resorturi de golf.

Cât de mult se aseamănă cu hocheiul și cât de mult te ajută acum că ai făcut acest sport?

Eram convins la vremea respectiva că va fi ușor să învăț golf, având în vedere că știam ce înseamnă sportul de performanță, dar am avut o mare surpriză când am constatat că nu era chiar așa. Cu siguranța că din anumite puncte de vedere m-au ajutat anii de hochei – forța și mișcarea similara, golful fiind unul dintre sport preferat pentru hocheiști după retragere.

Pe de altă parte, cele două sunt diferite:

• echipă vs individual
• viteză de joc mare cu mult instinct vs calm, calculat și informat
• condiții atmosferice de luat în considerare (gen tipul ierbii) vs. sală

De ce ai nevoie pentru a fi un golfer bun?

Golful este, mai presus de toate, un sport al minții și al echilibrului. Cu siguranța talentul, pregătirea fizica și coordonarea mână-ochi sunt foarte importante, dar trebuie să fii echilibrat și cu mintea liberă în momentul în care joci. Am avut foarte multe jocuri unde mă simțeam bine, în formă și am început să citesc mail-uri … imediat mi-am pierdut concentrarea.

Care este cel mai important rezultat din cariera ta de golfer?

Am avut multe rezultate bune de-a lungul timpului, multe victorii și clasări pe podium în diverse competiții de amatori. Chiar dacă ajungi să joci pe același teren de mai multe ori, nu exista niciodată două runde identice. Ele diferă în mai multe feluri: condiții atmosferice diferite, green-urile tunse diferit, starea de spirit, competitorii direcți diferiți, chiar și momentul zilei este important.

O rundă de golf te poate trece prin foarte multe stări de spirit, de la euforie la, de multe ori, furie în secunde. Capacitatea jucătorilor profesioniști notabili de a uita evenimentele negative și de a se încarcă pozitiv din cele pozitive a fost determinantă de-a lungul vremii. Constanța este foarte greu de găsit în acest sport și rezistenta la stres este extrem de importantă.

Și, la final, ce îți propui pentru viitor … celebra întrebare: unde te vezi peste cinci ani?

Din punct de vedere profesional – să continui dezvoltarea afacerilor existente. Pe plan personal – să călătoresc mult mai mult decât în prezent împreuna cu familia, astfel încât copiii să vadă diversitate și să se dezvolte mai bine. Pe parte de golf – să mă bucur în continuare de acest sport minunat și sper ca în cinci ani să ne revedem la o plimbare pe un teren de golf lângă București.