Cum ajungi de la muzica tradițională la cea clasică? Răzvan Rădos: „Am crescut într-o familie cu valori creștine, iar mândria personală era considerată o greșeală”
În lumea muzicii, unde disciplina și inspirația se împletesc într-un dans nevăzut, există oameni care reușesc nu doar să urce pe scenă, ci să creeze în jurul lor adevărate școli de suflet și armonie. Un astfel de om este Răzvan Rădos, dirijor, mentor și creator de lumi sonore în care copiii și tinerii învață mai mult decât note muzicale — învață să devină ei înșiși. În spatele unei cariere care se întinde pe două decenii, stă o poveste începută cu folclorul românesc și îmbrățișată, treptat, de arta corală.
Cu o voce caldă și o claritate remarcabilă în exprimare, Răzvan Rădos vorbește despre copilăria petrecută în Ținutul Pădurenilor, despre oamenii care l-au format și despre drumul său profesional, care s-a clădit nu doar prin succese, ci și prin eșecuri transformate în lecții. Experiențele timpurii din concursurile de interpretare și întâlnirile cu maeștri dedicați l-au modelat profund și l-au condus către vocația de dirijor, în care a regăsit sensul autentic al muncii în echipă.
Astăzi, conduce Corul de Copii Radio și Grupul Vocal Canticum, inspirând generații întregi de copii să creadă în puterea colectivului și în frumusețea efortului susținut. Crede cu tărie că repetițiile nu sunt doar un exercițiu muzical, ci un laborator de formare umană, unde autodisciplina, empatia și creativitatea prind contur. Cu modestie și entuziasm, vorbește despre fiecare ansamblu pe care l-a format ca despre o familie extinsă, o comunitate care trăiește prin și pentru muzică.
În interviul de mai jos, Răzvan Rădos ne poartă prin parcursul său artistic, dar și prin filosofii de viață izvorâte din credință, muncă și iubire pentru oameni. E o conversație cu un lider care preferă să se numească „antrenor de coruri”, un artist care a învățat că succesul autentic nu e în trofee, ci în modul în care influențezi destine. În rândurile de mai jos o să descoperiți un om care transformă scena într-un spațiu sacru al devenirii și muzica într-un act de generozitate.
Și vă invităm pe 10 și pe 17 mai să-l descoperiți la Sala Radio, atunci când se vor împlini 80 de ani de la înființarea Corului de Copii Radio. Dacă primul eveniment este deja sold-out, la cel de-al doilea mai puteți găsi înca bilete la casa de bilete a Sălii Radio sau online.
Răzvan Rădos ai debutat la doar 12 ani ca interpret de folclor, obținând numeroase premii la concursurile naționale de gen. Cum a fost această experiență pentru tine? Și cât de mult te ajută ea în cariera de acum?
Am trecut prin multe emoții, am întâlnit oameni înțelepți și talentați alături de care am putut să învăț enorm și am început să mă descopăr pe mine însumi în toată această aventură. Retrăiesc amintiri din acest parcurs alături de membrii Corului de Copii Radio. Le spun că la nevoie îi pot ajuta să își domine emoțiile pentru că am dus și eu această luptă mentală acum aproximativ două decenii. Am trecut prin câteva momente importante, de șlefuire, de conștientizare, de remodelare și am testat, ca orice tânăr, eficiența deciziilor mele. Am o înclinație spre învățare prin practică și, pe scurt, așa cum se întâmplă de obicei, am acumulat experiență și din succese, dar cel mai mult din încercări nereușite.
Răzvan Rădos: „La început nu am fost foarte sigur că lumea dirijatului coral mă va accepta. Primeam deseori îndemnuri, mai voalate sau mai explicite, să mă întorc la cântul tradițional”
Cum și când s-a întâmplat trecerea de la muzica folclorică, la cea clasică?
Între clasele a IX-a și a XII-a am urmat cursurile Liceului de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva și profesorii întâlniți acolo au contribuit în mod substanțial la conturarea unui profil profesional corect orientat. Aș dori să menționez trei dintre acești maeștri care au pus bazele carierei mele dirijorale: Prof. Ovidiu Demea, Prof. Ioana Gădălean și Prof. Nicolae Icobescu. Acesta din urmă, o minunată personalitate a artei corale, a sădit în mine, prin modelul personal, dorința de a conduce ansambluri corale.
Începând de la vârsta de 16 ani, ai fondat și ai condus diverse formații corale din România și ai colaborat cu mai multe coruri de amatori și profesioniști, printre care: Corul Liturgic Vosglas (Deva), Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Corala Sargeția, Corul de Cameră Preludiu – Voicu Enăchescu, Corul Orfeu ș.a. Care a fost momentul în care ai știut că acesta este drumul tău profesional?
La început nu am fost foarte sigur că lumea dirijatului coral mă va accepta. Primeam deseori îndemnuri, mai voalate sau mai explicite, să mă întorc la cântul tradițional. Așadar mă străduiam din răsputeri să demonstrez și, ca într-un nefericit loc mlăștinos, cu cât mă zbăteam mai mult, cu atât mă afundam în neclaritate și în nevoia de validare exterioară. Însă fiecare moment în care am simțit că sunt parte din minunata și inexplicabila muzică, a construit certitudinea că acesta este drumul meu. Pe lângă asta, o experiență edificatoare a fost să îmi închipui că mă aflu la sfârșitul vieții și că privesc în urmă la concerte și la miile de ore de repetiții. Am simțit în cadrul acestui exercițiu că a meritat pe deplin, că am folosit bine timpul. Am speranța că aceasta va fi realitatea. Iubesc atmosfera de laborator din repetiții și în egală măsură întâlnirea cu publicul și cred cu tărie în puterea nemărginită a imaginației creatoare.
Răzvan Rădos: „Am crescut într-o familie cu valori creștine, iar mândria personală era considerată o greșeală”
Ai primit distincția „Dirijor de onoare” din partea Corului Vox Medicalis și ești dirijor fondator al Corului Regal. În prezent, dirijezi Corul de Copii Radio și conduci Grupul Vocal Canticum. Cum a fost drumul tău profesional? Și când te-ai simțit cu adevărat mândru de tine?
Am crescut într-o familie cu valori creștine, iar mândria personală era considerată o greșeală. M-am simțit însă mândru de ansambluri și m-am inclus întotdeauna și pe mine în acest concept. Motivul pentru care am renunțat fără regrete la o carieră solistică pentru a munci alături de formații corale este faptul că ador să fiu parte dintr-o echipă care își propune să ajungă la omogenitate și la armonie într-un mod cât mai apropiat de perfecțiune. Este pentru mine o cale de a mă apropia de divinitate. Nu vă imaginați sentimentul de împlinire pe care îl am atunci când grupurile pe care le conduc sunt apreciate. Tot împlinire simt și când membrii corurilor îmi împărtășesc ceea ce au simțit în anumite momente și felul în care viața lor s-a îmbunătățit prin activitatea noastră comună. Faptul că merg zilnic la repetiții, faptul că pregătesc permanent repertorii pentru viitoare concerte și felul în care reușim să rezolvăm provocările fiecărui eveniment și ale fiecărei stagiuni îmi dă un minunat sentiment identitar și mă umple de recunoștință față de toți coechipierii mei și față de public.
Cum este să lucrezi cu copiii?
Mă impresionează disponibilitatea lor de a realiza ceea ce le propun; atât în plan muzical cât și afectiv. Colega mea, Magdalena Faur, pianistul corepetitor al Corului de Copii Radio aduce o contribuție deosebit de valoroasă în cadrul acestui proces. Pentru a face ca actul artistic să fie credibil e nevoie să căutăm în trecut stări care, actualizate, să dea autenticitate mesajului muzical. Lucrăm luni în șir, adesea după metodele lui K. S. Stanislavski, țesând firele unei legături ascunse între diferite lucrări interpretate și trăiri marcante pe care le identificăm în memoria afectivă a fiecărui corist. Menținem un nivel foarte ridicat de încredere reciprocă iar prin sinceritatea și efortul lor concentrat se creează deseori în scenă momente unice. De asemenea ei acceptă de regulă, în ciuda oboselii sau a suprasaturației oarecum inerente să repetăm de multe ori anumite pasaje mai dificile ca să ne asigurăm că întregul act artistic ajunge la gradul de incandescență pe care publicul îl așteaptă de la noi. Am moștenit cu toții un motto, spus pe jumătate în glumă de mentorul nostru, Domnul Voicu Popescu: „oboseala trece, succesul rămâne”.
Ce ți-ai dori ca cei mici să învețe și să înțeleagă cel mai mult din această experiență?
Corul este o veritabilă școală de dezvoltare personală prin artă. Aici copiii (și adulții) pot învăța lecții neprețuite despre bucuriile profunde ale muncii în echipă și ale succesului personal. Totodată aici se experimentează într-un mod blând autodisciplina atât de necesară oricărei realizări și aflată în strânsă legătură cu respectul de sine. Le spun de obicei tinerilor care se retrag din cor la finalul stagiului că mi-aș dori să primească în inima lor acest adevăr tripartit pe care l-am experimentat de multe ori în parcursul nostru comun: o persoană care stabilește obiective cu claritate, care caută permanent soluții și care nu se teme de efortul susținut va reuși cu siguranță să își atingă țelul. Cred că aceasta este marea lecție pe care copiii o învață în cadrul Corului de Copii Radio. Stau mărturie succesele sutelor de membri alumni, în prezent absolvenți ai unor prestigioase universități din întreaga lume, deținători ai valorilor morale perene și profesioniști deosebit de respectați în domeniile lor de activitate.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
