Cum arată viața unei familii de tătari? Yasemin Agi are rădăcinile în Medgidia, dar s-a mutat cu soțul și copiii în Totormanu: „M-am făcut învățătoare ca să fiu mai aproape de fiica mea care avea o formă de autism”

Din 2004 activează în învățământ, iar în ultimul timp am întâlnit-o și pe postul de conducător al școlii. Yasemin Agi este de etnie tătară și își are rădăcinile în Medgidia, dar s-a mutat cu soțul și copiii în Totormanu. În prezent, este la distanță de nicio oră de Constanța, iar când are vizite în interes profesional la inspectoratul școlar din oraș, cuprinde cu ochii și marea. Inițial, a îmbrățișat în cariera sa meseria de educator, iar la câțiva ani distanță, din semn de protecție pentru a sa fiică care avea o formă de autism, a ales să se detașeze pe un post de învățător.

A aplicat în 2019 pentru programul Teach for Romania. A fost unul dintre cei 47 aplicanți care a fost admis din cei 900. Programul era exact ce avea nevoie pentru a preveni absenteismul și abandonul la clasa sa. Lucrează cu copii care provin din familii vulnerabile, monoparentale, cu disfuncționalități pe mai multe segmente, dar este toată a lor. Acasă este mama celor doi copii ai săi, iar la școală, mama celor care văd un pilon de siguranță în ea. Să o cunoaștem!

Yasemin Agi: „Rolul de director mă duce des la Inspectoratul județean și văd marea”

Yasemin, în ce rol în societate te găsesc azi? Învățător sau director sau în ambele ipostaze te întâlnesc?

Din aprilie 2022, de când am participat la concursul de directori pentru prima dată, până în prezent, ocup rolul de director de școală. Iar începând din septembrie 2023, mă găsiți și în rolul de psiholog școlar sau profesor consilier școlar, cum este denumirea exactă. M-am detașat pe acest post pentru un an școlar, iar în această primăvară am participat la etapa de pretransfer și m-am transferat pe postul de profesor consilier școlar.

Meseria este brățară de aur? Ce consideri în accepțiunea ta?

Cu siguranță. Așa îi sfătuiesc și pe elevii mei, în special pe cei care finalizează clasa a VIII-a. Este esențial să urmeze studiile profesionale și/sau liceale. Este siguranța zilei de mâine. Iar dacă o faci cu plăcere, cu atât mai bine.

Citește și: A fost diagnosticat cu autism la 2 ani, iar astăzi ne prezintă lumea copiilor speciali. Cum arată povestea lui David Stescu, tânărul  înarmat pentru viață cu o pasiune incredibilă pentru fotografie care ne arată, în Faces of Autism, multiplele fațete ale autismului

Constanța este orașul unde îți desfășori activitatea didactică. Să înțeleg că ești din Constanța și îți dai întâlnire cu marea zilnic?

De fapt, ultima oară când am vorbit, îmi desfășuram activitatea la o școală din Municipiul Medgidia din județul Constanța, la vreo 30 de minute de mers cu mașina de Constanța. Eu sunt născută și crescută în Medgidia, tot acolo mi-am întemeiat și familia. Apoi am participat la consursul de director și am optat să susțin probele concursului la două școli, cea la care eram titulară în Medgidia și la Școala din Comuna Tortoman, comună în care ne mutaserăm recent. Pandemia ne-a făcut să ne mutăm undeva la țară, iar job-ul soțului meu presupunea să fie aproape zilnic în Comuna Tortoman, așa că ne-am mutat în Tortoman. Am luat concursul la ambele școli și pentru că am fost singura candidată ce luase concursul la cele două unități școlare, am avut oportunitatea să optez și am optat pentru Școala din Tortoman. A fost o nouă provocare pentru mine să merg în mediul rural, unde nu mai lucrasem de când mă titularizasem în sistemul de învățământ, de prin 2004. Așa am simțit. Și acum sunt convinsă că am făcut cea mai bună alegere. Am găsit copii extraordinar de frumoși și m-am apropiat imediat de ei. Iar colectivul m-a primit foarte bine.

Nu îmi dau zilnic întâlnire cu marea, dar o văd destul de frecvent, rolul de director de școală mă duce des la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, care este chiar pe malul mării.

Cum sună povestea ta academică?

Povestea mea academică… well, pe scurt, voi spune că după finalizarea unui liceu cu profil pedagogic, am dat admitere la patru facultăți, am fost admisă la toate patru și am optat să rămân la cea la care intrasem cu nota cea mai mare, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius Constanța, specializarea Administrație Publică. Mai fusesem admisă și la Drept, la Litere specializarea Română-Engleză, tot la Ovidius și la Management Financiar Contabil. Am ales Adminitrație Publică la acel moment deoarece concurența era extrem de mare și părea de viitor. Apoi, după ani în care lucram deja în sistemul de învățământ, am făcut și Facultatea de Pedagogie a Învățământului Primar și Preșcolar, urmat de un program de Master în Management Educațional. De vreo doi ani mă gândesc serios și la un program de Doctorat, dar încă nu am curajul necesar. Mi-am propus să mă înscriu anul acesta. Sper să și reușesc!

Yasemin Agi: „Am vrut să lucrez la Mall că lucrau toți colegii mei de facultate”

Dar profesională?

Parcursul meu profesional în sistemul de învățământ a început în primul an de facultate. Cursurile le făceam la zi, făceam naveta Medgidia-Constanța zilnic. Undeva în primul an de facultate, prin iarnă, se deschidea primul Mall din Constanța. Era începutul anului 2002. Mai toți colegii mei de grupă de la facultate se angajau la acest Mall. Mi-am dorit și eu să mă angajez acolo, așa că m-am dus acasă, la mama, să mă sfătuiesc cu ea. Iar mama, m-a sfătuit să mă înscriu la concursul de titularizare, dacă îmi doresc să muncesc, pentru că aveam la bază un liceu cu profil pedagogic, specializarea învățătoare-educatoare. Și așa am făcut. Am participat în acel an la titularizare pe specializarea educatoare, am ocupat un post de suplinitor în localitatea mea, anul următor la fel, iar în 2004 m-am titularizat în mediul rural. După un an mi-am luat pretransfer în Medgidia. Am continuat facultatea, am finalizat-o, dar nu am lucrat niciodată în domeniul respectiv, am rămas în învățământ. Mi-am susținut grade, m-am înscris la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. După 15 ani în care am fost educatoare, în anul 2017, am ales să ocup un post de învățătoare la o școală dintr-un cartier mărginaș al Municipiului Medgidia. Motivul a fost unul egoist, recunosc. Fetița mea, care avea o formă de autism, urma să înceapă școala. Și mi-am dorit să îi fiu alături. La una din școlile din Megdidia erau patru posturi de învățător libere. Unul era chiar la o clasă de pregătitoare, ceea ce îmi și doream, ca să o pot avea pe fetiță în clasa mea. Acel post a fost al meu. M-am detașat pe acel post, cu gândul că mă voi întoarce pe postul de educatoare după ce va finaliza fiica mea școala primară. Nu a fost așa. Ulterior, m-am pretransferat pe acel post. Simțeam că acolo îmi e locul la acel moment. Am găsit copii din familii extrem de vulnerabile la acea școală, copii cu întârzieri, copii din familii monoparentale sau cu părinți plecați în străinătate, copii ce locuiau în barăci improvizate, unii  din familii de etnie rromă care nu aveau niciun venit, aveau un grad ridicat de analfabetism și nu își puteau sprijini copiii în parcursul lor școlar. Rata abandonului școlar era destul de mare la acea școală.

Am început să caut ajutor, să caut resurse pentru copiii mei, pentru că unii copii nu aveau îmbrăcăminte, încălțăminte sau rechizite pentru a veni la școală. Toți prietenii noștri se obișnuiseră cu mine, mă sunau atunci când voiau să daruiască ceva pentru copii. Au fost și străini sau simple cunoțtințe ce au văzut postările mele pe rețele de socializare și au dorit să ofere o bucurie.

În căutările mele, am dat de Teach for Romania, apoi s-a întâmplat să primesc și o recomandare să aplic la acest program. Am aplicat în 2019, am fost în jur de 900 de candidați în acel an, însă am fost admiși 47. Eu mă aflam printre cei 47 de admiși. Programul era exact ce aveam nevoie pentru a preveni absenteismul și abandonul la clasa mea. Eram deja obișnuită să fac cursuri, mereu am făcut cursuri de formare, dar programul Teach for Romania a fost mult mai mult decât un curs. Am trecut prin Academia de Leadership și Pedagogie timp de șase săptămâni, apoi timp de doi ani am continuat să ne formăm pentru a fi profesori în școli din mediul rural sau școli din zone vulnerabile din urban. A fost un program cu adevărat transformațional.

După ce am finalizat programul Teach for Romania, mi-am găsit curaj să particip și la concursul de directori. În acel an terminam și generația de copii pe care o preluasem când am ajuns în școală. Iar după concurs, cum povesteam mai devreme, am ajuns la Școala din Tortoman, unde sunt și acum.

Așa sună parcursul meu profesional.

Yasemin Agi: „Sunt de etnie tătară, la fel ca soțul meu”

Fetița Yasemin și-a dorit de mică să devină dascăl sau a fost o dorință ticluită mai târziu, poate, în adolescență?

Da. Când eram întrebată ce vreau să fiu când voi fi mare, spuneam mereu că vreau să fiu învățătoare. Chiar dacă la început am urmat o facultate ce nu avea legătură cu sistemul de învățământ, cumva soarta m-a dus înapoi spre cariera pe care mi-o doream de mică. Îmi place enorm ceea ce fac și copiii mă încarcă mereu pozitiv. Orice stare aș avea când intru în sala de clasă, ies mereu încărcată de la copii.

Pe lângă postul din învățământ am mai avut pe alocuri posturi part-time, acum foarte mulți ani am coordonat un ansamblu folcloric de dansuri tătărești, pentru că am fost mereu și sunt implicată în comunitatea tătară din județ, deci tot cu tineri sau copii lucram, iar de când am finalizat programul Teach for Romania am mai ocupat și încă ocup pe perioadă determinată sau pe anumite proiecte posturi part-time, de mentor, trainer, consultant în integrare, facilitator de consultări publice, unde am lucrat și lucrez în continuare cu profesorii Teach sau profesori din județul Constanța.

Îți recomandăm și: Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu: „Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

Curioasă mai sunt de identitatea ta! Ești româncă sau ai preluat numele, poate de pe soț?

Sunt născută și crescută în România, în Municipiul Medgidia, cum spuneam mai devreme. Sunt de etnie tătară, iar soțul meu la fel, tătar din Medgidia. În Dobrogea este o comunitate mare de turci și tătari, în special în Medgidia, municipiul al cărui nume provine de la Sultanul Abdul Medgid. Numele meu a fost inspirat de la Prințesa Yasmin din filmele orientale vechi. În limba turcă/tătară numele se scrie și pronunță Yasemin și înseamnă iasomie. În cartea de identitate, însă, este trecut cu I și nu cu Y, deoarece pe acea vreme nu era des întâlnită utilizarea literei Y. Numele meu de familie a fost Iusuf, iar după căsătorie am preluat numele Agi-Murat, al soțului, care este format din Agi (cum i se spunea unui musulman care a ajuns la Mecca) și Murat (prenumele bunicului). Părinții mei sunt de etnie tătară, la fel și părinții soțului meu, bunicii noștri la fel.

Apropo de familie, ce ai moștenit de pe partea paternă? Dar maternă?

Wow, nu am fost niciodată întrebată asta. Ca trăsături fizice, cumva am moștenit de la ambii părinți. Optimismul sigur l-am moștenit de la tata, iar feminitatea, finețea dar și spiritul de războinică de la mama.

Singurul copil în familia ta sau sunteți într-un număr mai mare?

Suntem trei frați, eu sunt cea mai mare. Mai am un frate și o soră mai mici.

Ce valori ți-ai însușit în sânul familiei tale și dorești să le insufli mai departe?

Cu siguranță faptul că familia este cea mai importantă am învățat în familie. Iar părinții mei m-au încurajat să mă autodepășesc mereu. Mi-au fost alături întotdeauna, orice mi-am propus să fac. Am găsit mereu pe cineva cu care să mă sfătuiesc în ei. Și asta încerc și eu să insuflu copiilor mei. Să aibă încredre în noi, în sfaturile noastre, să fie deschiși cu familia. Și eu, și soțul meu ținem foarte mult la asta, iar soțul mă sprijină în orice fac, fie ca mamă, fie în carieră, iar pentru asta îi sunt extrem de recunoscătoare.

Yasemin Agi: „M-am făcut învățătoare ca să fiu mai aproape de fiica mea care avea o formă de autism”

Ești fiică, cadru didactic, director. Ce alt statut porți în societate? Ești mamă?

Da, sunt mamă a doi copii extrem de frumoși și buni, bineînțeles că sunt perfecți pentru mine, la fel cum fiecare mamă își vede copiii. Fiul meu doar ce a finalizat clasa a X-a la un profil de matematică-informatică, iar fiica mea a finalizat clasa a VI-a la școala  din comună, la care sunt director, unde am transferat-o după ce a terminat clasele primare pentru că doar ce ne mutasem în Tortoman. Cred despre mine că sunt o mamă bună, apropiată de copii, iar fiul meu îmi confirmă asta cu fiecare ocazie pe care o are. Povestim destul de des și destul de mult despre mai tot ce se întâmplă în viața lui, sau cel puțin așa cred eu… Iar fiica mea este un copil vesel, lucru care mă bucură foarte mult. Este foarte atrasă de limbile străine, de mai multe. Nu doar engleză sau franceză, o atrag și japoneza, chineza, spaniola, portugheza. Atât cât pot lucrez cu ea la asta, unde nu, apezel la internet. Sunt tare mândră de ei, de ambii.

Dacă da, se poate exprima în cuvinte acest sentiment sau nu are definiție?

Nu cred că pot defini. E totul.

Yasemin, din ce cunosc, în unitatea în care predai și pe care o conduci, sunt elevi care abandonează școala. S-a mai redus abandonul școlar sau a crecsut? Cum vezi și simți tu lucrurile?

Aici în mediul rural, din fericire abandonul școlar este rar. Poate un copil odată la 2-3 generații abandonează. Majoritatea finalizează studiile gimnaziale. Mai sunt și copii care aleg să nu meargă mai departe la liceu sau școală profesională, însă puțini. De când sunt eu aici, anual a fost un elev care nu a mers mai departe, băieții de obicei aleg să meargă în străinătate să muncească alaturi de părinți. Am avut și o fată anul trecut pe care am convins-o să se înscrie la profesională, dar, din păcate nu s-a dus deloc, cu toate că am insistat să meargă de fiecare dată când mă întâlneam cu ea. Am înțeles că mama ei a avut nevoie de ajutor pe acasă, avea frați mai mici de care să aibă grijă. Însă anul acesta mi-a spus că ar vrea să se înscrie din nou. O voi ajuta cu ce pot, important este să înțeleagă importanța finalizării studiilor.

Școala nu mai e o prioritate? Nu reușești să împlementezi ideea că educația este singura armă cu care pot dobândi copiii în viață?

Este foarte dificil să implementăm copiilor ideea că educația este extrem de importantă, deoarece multe exemple de pe rețelele de socializare nu ne ajută deloc. Putem însă să facem în așa fel încât școala să fie un mediu sigur pentru ei, un mediu plăcut, la care să vină cu drag. Să le prezentăm cât mai multe modele de tineri care au reușit să-și finalizeze studiile și să-și creeze un viitor stabil. Pentru asta copiii, dar și părinții lor, au nevoie să aibă încredere în instituția școlară și în cadrele didactice. Câștigându-le încrederea că în noi pot avea mereu un sprijin pentru copiii lor și pot găsi oameni pe care să se bazeze că fac tot ce ține de ei să le fie bine copiilor în școală, putem lucra împreună pentru viitorul copiilor.

Ce-mi poți spune despre comunitatea unde predai?

Este o comunitate mică. iar copiii sunt extrem de frumoși și veseli. Încă se joacă pe străzile comunei, pare că nu i-a acaparat on-line-ul foarte tare, iar asta mă bucură enorm. Am înscris copiii la multe competiții și proiecte, am reușit să facem multe ieșiri, am simțit că asta le lipsea. Cu cei de clasa a VIII-a am reușit să mergem la un eveniment al Teach for Romania anul acesta, eveniment la care majoritatea aveam ochii în lacrimi când am văzut în ce condiții trăiesc și învață alți copii, apoi au realizat că și ei au în școală colegi care trec prin aceleași provocări. A fost unul dintre momentele lor de “Aha”, iar emoția trăită a deschis calea către o cumunicare mult mai empatică între ei. Unele lecții se învață astfel.

Yasemin Agi: „Școala este a doua mea casă”

E doar unul dintre momentele trăite cu ei în ieșirile noastre.

Sunt mândră să spun că anul acesta s-a înființat echipa de rugby-tag a școlii, echipă care a reușit să obțină o mențiune la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – etapa județeană. Munca îi aparține unui om inimos care a dorit să lucreze voluntar cu ei, pentru care îi sunt recunoscătoare.

Anul trecut am demarat proiectul PROMIT, în parteneriat cu ONG-ul Mare Nostrum și alte ONG-uri ce ne-au sprijinit. Acest proiect a constat în formarea elevilor în antreprenoriat timp de un an de zile, finalizându-se cu organizarea Zilei Sportului pentru întreaga comunitate de tineri din comună la începutul acestui an școlar, cu sprijinul financiar al Mare Nostrum.

Sunt doar câteva dintre proiectele noastre, dacă ar fi să povestesc despre toate, nu m-aș mai opri.

Am avut mereu și sprijinul autorităților locale, al primăriei, care este foarte important. Au primit cu deschidere orice ne-am propus să facem și ne-au fost mereu alături. Și pentru asta sunt foarte recunoscătoare.

Dar despre școală? Cum o vezi prin ochii tăi? Cum arată prin inima ta?

Școala este a doua mea casă, iar colegii și copiii sunt a doua mea familie.

Ce ți-ai luat frumos pentru suflet de la această meserie? Ce ai învățat despre tine odată cu ea?

Eu am crescut odată cu elevii mei. În fiecare rol pe care l-am avut, educatoare, învățătoare, consilier școlar sau director. Mereu învăț câte ceva. Asta am învățat despre mine odată cu meseria de cadru didactic. Profesor fiind, toată viața înveți și mereu ai ceva de învățat de la copii. De cele mai multe ori plec cu zâmbetul pe buze de la ore, iar cel mai mare avantaj al nostru, al cadrelor didactice, este că suntem înconjurați de copii și de bucuria și veselia lor.