Cum cântărești succesul făcând naveta între familia din SUA și afacerea din România? Povestea lui Florin Lăzărescu, stomatolog și antreprenor

Florin Lăzărescu este medic stomatolog și antreprenor, omul care a creat Clinica Trident, alături de alți doi prieteni, dar și Clinica Smilemed.

Florin este tatăl a trei copii, Alexandra, Victor și Tudor, și partenerul de viață al Magdei, iar o dată la o lună face naveta SUA – România, între cabinetul în care petrece peste 12 ore zilnic și familia lui care a ales să locuiască în Miami.

Florin Lăzărescu a absolvit Facultatea de Medicină și Stomatologie în anii tulburi post decembriști și a construit afacerea, începând prin a da o nouă viață unei pivnițe insalubre din Cotroceni, până la obține dimensiuni de mare afacere, cu mentalitatea unui învingător.

Când și de ce ai decis să devii medic stomatolog?

Florin Lăzărescu: Cred că se întâmpla în 1990, vara. (râde).

În 1993 am intrat la facultate și aș zice că am luat decizia asta, cum se făcea atunci, cu vreun an sau mai mult înainte de examenul propriu-zis, fiindcă pregătirea era destul de temeinică la acel moment. Atunci încă existau examene, mate, fizică, chimie și biologie, și trebuia să decizi în ce direcție mergi.

Am avut un exemplu în familie, în persoana fratelui meu, mai mare decât mine cu 6 ani, care era inginer. Când îl vedeam venind acasă cu tomurile și sulurile de desene și studii era ceva ce-mi spunea că eu nu voi alege Politehnica. Pe de altă parte, existau cam două mari opțiuni: ASE, relațiile internaționale, și medicina. Nici până în ultimul moment nu am știut dacă voi alege medicină generală sau stomatologie. A venit mama la mine în ultima zi, m-a întrebat dacă am luat o decizie, doar că eu tot nehotărât eram. În cele din urmă am ales stoma, cu acest raționament: erau locuri mai puține (vreo 120 de locuri pentru studenții români și cam tot atât pentru cei din străinătate) și m-am gândit că va fi mult mai închegată comunitatea în timpul facultății.

Florin Lăzărescu, împreună cu colegii din Facultatea de Stomatologie

M-am înscris la stomatologie, am avut trei zile de examen. Primul a fost cel de fizică, unde n-am avut nicio emoție, fiindcă fusesem olimpic și mă simțeam foarte stăpân pe mine. Doar că în acel an subiectele au fost atât de grele încât din 129 de puncte posibile am ieșit cu 59 de puncte. (râde) Rezultatul a venit pe loc, practic primeam o grilă pe care o puneam peste răspunsuri și dacă se înnegreau pătrățelele era bine, dacă vedeai alb în fața ochilor nu era bine. Și eu am văzut alb la majoritatea răspunsurilor. Nu m-am demoralizat și am compensat pe celelalte două probe, la biologie și la chimie. Iar la ultima, unde mi se părea că sunt cel mai puțin pregătit am primit cel mai mare punctaj.

Ce munceau părinții tăi?

Florin Lăzărescu: Tata, Marius Lăzărescu, a fost profesor de sport și antrenor federal la tenis de masă. Toată viața lui profesională s-a petrecut în lotul olimpic și apoi în federația națională de tenis. Iar mama, care nu mai e printre noi de anul trecut, a terminat două facultăți: filologie și a muncit ca profesoară de limba română și de franceză, apoi a terminat Relații internaționale, a lucrat o vreme la Editura medicală și ulterior într-o agenție ce promova turismul extern.

Cât de mult te ajută disciplina de olimpic?

Florin Lăzărescu: E clar că ai o disciplină și este o concurență cu tine, cu cât ajungi mai sus în aceste competiții. Mai era și fratele meu care se descurca foarte bine la matematică. Și mai aveam o ștachetă care mă „obliga”: prietenele mele din liceu erau olimpice. Eu cum puteam să nu fiu și eu? (râde)

Îmi amintesc de o istorioară cu el, la o plecare cu lotul olimpic, pe peronul gării, chiar la despărțire. Și-mi amintesc cum mă uitam la toți, cu figurile acelea de tocilari, doar că fratele meu nu era deloc ca ei. M-am uitat la el și nu m-am putut abține: „Nu știu ce cauți tu aici, dar nu e locul tău!” (râde)

Dincolo de asta, experiența în sine, fără îndoială îți formează o strictețe a gândirii și te obișnuiește să fii în așa fel încât să vezi lucrurile în profunzime și să poți anticipa.

Nu te copleșește concurența?

Florin Lăzărescu: Dimpotrivă. Concurența întotdeauna mi s-a părut că vine cu avantajul de a vedea diverse lucruri la ceilalți, care să mă stimuleze să fac mai mult, să vreau mai mult.

Bun, înțeleg că ai intrat la stomatologie cam indecis, cu argumente care nu țineau neapărat de meserie. Cum a ajuns să-ți placă stomatologia?

Florin Lăzărescu: Recunosc că mai era un argument semnificativ aici. Fusesem într-o vacanță cu ai mei și unul dintre prietenii tatei, stomatolog, avea barcă și am tăiat apele câteva ore cu ambarcațiunea, suficient cât să pricep câte ceva despre statut.

Aș zice că stomatologia, oriunde ai trăi, îți asigură o viață bună, asta neînsemnând că te vei îmbogăți din asta. În plus, abilitățile pe care le deprinzi în această muncă îți vor permite să muncești de oriunde, fără să depinzi de ceva.

Dacă mă gândesc la întrebarea ta, aș zice că am trăit în liceu temerea că alegerea meseriei pe mai departe va fi suficient de bună încât să-mi permită să performez. Doar că am avut norocul să mă potrivesc cu această meserie și să nu simt că muncesc. Când mă duc la cabinet, pot sta 12 ore legate, fără nicio problemă și, cu excepția unei oboseli fizice firești,  nu e nimic să-mi displacă acolo.

Cum îți măsori performanța în meserie și de ce e atât de important să obții asta în ce faci?

Florin Lăzărescu: Întotdeauna am căutat să fiu cu un pas înaintea celorlalți colegi și să fiu primul în multe lucruri făcute, iar asta se vede.

M-am implicat de la bun început în crearea unei societăți de stomatologie estetică, în urmă cu 18 ani. Acest lucru ne-a dus să fim cei mai vizibili și mai dezvoltați în țară. Am reușit să atragem fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, să cheltuim 98% din ei și să implementăm proiectul.

În plus, am ajuns președintele Societății Europene de Cosmetică Dentară, în ultimii 6 ani. Și am reușit să scriu un volum de specialitate în estetica dentară, care a fost preluat de cea mai prestigioasă editură de medicină dentară din lume, Quintessence, și a fost  publicat în limba engleză și în limba chineză, apoi distribuită la nivel internațional. Sunt singurul autor român care a ajuns la acest nivel de publicare.

La nivelul clinicii noastre, am vrut să fim cu un pas înainte și am implementat de la început un concept de tratamente pe specialități, iar fiecare pacient era tratat de câte un medic pentru fiecare problemă.

Ascultându-te aș vrea să aflu ce ar însemna un eșec pentru tine?

Florin Lăzărescu: Sunt destul de norocos și nu am avut parte încă de eșecuri pe plan profesional. Aș zice că în momentul în care mi-aș pierde capacitatea de leadership și de a-i determina pe ceilalți să-mi urmeze exemplul atunci aș simți că mă duc în anonimat.

Deci pur și simplu nu există eșecul pentru tine!

Florin Lăzărescu: Am fost în SUA la Cape Canaveral și am găsit acest slogan: „Failure is not an option!”

De ce ai decis să devii om de afaceri, antreprenor?

Florin Lăzărescu:  Am avut, aș zice, din timpul facultății acest spirit antreprenorial. Prin anul II trebuia să câștig niște bani, să mă pot întreține la facultate și, pentru că aveam mulți colegi străini, cu alt statut decât noi, m-am apucat să transcriu în computer cursuri,  să le tipăresc și să le vând. Făceam cam 100 de dolari lunar, ceea ce era foarte bine pentru mine. Bine, se adăugau bursei, fiindcă din anul I deja am rezolvat și „problema” performanței, iar din anul II am terminat cu 10.

Apoi am devenit șef de serie, eram reprezentantul studenților în Consiliul Profesoral și în Senatul facultății, în Societatea Studenților în Stomatologie, iar pe măsură ce am înaintat în ani, am renunțat la scrisul cursurilor și închiriam o vilă pe malul lacului Floreasca, făceam cumpărăturile de la Metro, cu colegii, făceam sandvișuri, cumpăram ceva de băut, aduceam și muzica și, de două ori pe an, organizam această petrecere pentru facultate. Iar asta iarăși îmi asigura venitul pentru jumătate de an.

Când am terminat facultatea am lucrat o vreme în cabinetul fostului nostru decan, după care aveam niște opțiuni: să deschid un cabinet la parterul unui bloc, cum se întâmplă și acum, iar ai mei m-ar fi ajutat să cumpăr acel apartament, sau să închiriez un spațiu mai bun. Asta am ales eu, să închiriez un demisol, într-o vilă din Cotroceni, de fapt o pivniță a unui prieten ce plecase din țară, l-am luat pe vreo 15 ani, l-am transformat total și am făcut un cabinet micuț, dar care era într-o zonă mult mai bună a orașului. Ideea mea s-a dovedit una bună, lucrurile au funcționat, iar apoi m-am îndrăgostit de această zonă, așa încât următoarele clinici tot acolo le-am deschis. Apoi am cumpărat terenul nostru și avem o construcție fantastică chiar la Arenele BNR.

Cum integrezi tu toată munca de medic și antreprenor în viața de familie? Cum îți faci timp pentru toate astea?

Florin Lăzărescu: În urmă cu 4 ani am decis împreună cu Magda, soția mea, să aplicăm la Loteria vizelor, în SUA. La noi era o perioadă tulbure, o guvernare ciudată la care se simțea o bizară amenințare dinspre est, iar eu aveam destul de puternice amintirile unei copilării în comunism. Magda, care este de origine poloneză, a trăit o experiență similară ca și noi, așa încât decizia de a emigra părea cea mai firească la acel moment.

Am câștigat și am primit green card-ul, așa încât ne-am asumat un efort și am cumpărat un apartament în Miami, iar pentru că nașii copiilor noștri, canadieni, aveau ceva în zonă, mai fusesem vizite la ei, ne plăcuse comunitatea și am remarcat și o școală foarte bună acolo, dar și pentru că serviciul soției mele îi permite o relocare în altă parte a lumii (este redactor într-o revistă medicală), am decis ca ea și copiii să se mute în Miami, iar eu fac naveta între România și SUA. Practic, stau o lună în Florida, cu familia, și asta chiar înseamnă că mă dedic total lor, iar următoarele 4-5 săptămâni vin în România și muncesc 12 ore pe zi.

Cum ai cunoscut-o pe soția ta?

Florin Lăzărescu: Ne-am cunoscut la o mare expoziție dentară, care se petrece o dată la doi ani de zile, la Köln, în Germania. Ea era cu revista, eu căutam sponsori pentru congresele din țară și ne-am întâlnit.

Cum te-au schimbat copiii?

Florin Lăzărescu: Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că voi avea trei copii. Am o fiică de 10 ani, Alexandra, și doi gemeni de 5 ani, Tudor și Victor.
Copiii te schimbă fantastic, modifică radical prioritățile și celui mai înverșunat bărbat care se crede independent.

Îți dai seama că devin cei mai importanți oameni din viața ta, iar toate lucrurile se canalizează către ei.

Pare cumva că o clinică dentară nu are multe opțiuni de dezvoltare, fiindcă până la urmă serviciile rămân aceleași. Care sunt planurile tale?

Florin Lăzărescu: Serviciile sigur că sunt aceleași, dar unde facem noi la nivelul clinicilor este calitatea. Mie mi se pare o provocare extraordinar de mare în a reuși să te dezvolți, dar să reușești și să păstrezi calitatea serviciilor pe care le oferi.

Clinica noastră este privită ca un centru de excelență și de colegii mai tineri, care își doresc să se alăture, fiindcă știu că au opțiuni de dezvoltare foarte bune, dar și asocierea cu Societatea de Estetică Dentară este o pârghie care ajută și oferă credibilitate. Pe de altă parte, dezvoltarea rapidă a unui lanț de clinici în România face aproape imposibilă păstrarea unui standard înalt de calitate a serviciilor, pentru că asta te duce foarte mult într-o zonă de business. Or, eu n-aș face niciodată o dezvoltare în acest sens dacă aș simți că pierd ceea ce ne diferențiază și mă caracterizează.