Cum evităm bullying-ul în şcoli şi cum ne asigurăm că sunt în siguranţă copiii noştri după lunga perioadă de stat în casă

Începerea noului an şcolar a venit anul acesta cu mai multe motive de stres. Pe lângă acela legat de pandemie, pe lângă joaca de-a şoarecele cu pisica referitor la şcoala fizică şi cea online, mulţi părinţi se tem acum şi pentru siguranţa copiilor în faţa abuzurilor fizice şi emoţionale. Este important să ştim cum evităm bullying-ul în şcoli şi ce facem în cazul în care copiii au fost deja afectaţi de acest fenomen.

Pentru asta am rugat-o pe Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeut de cuplu şi familie, trainer şi coach în Şcoala Încrederii, să îmi răspundă la câteva întrebări şi să ne ghideze în acest proces delicat.

Cum recunoaștem un copil supus bullying-ului?

Semnele prin care ne putem da seama dacă un copil a fost supus bullying-ului pot lua forme diferite asupra copiilor. Intensitatea şi frecvenţa lor depind de mulţi factori şi ne arată impactul evenimentelor sau bullying-ului asupra copilului.

Acestea pot fi:

• iritabilitate crescută, episoade de furie zilnice sau de mai multe ori pe zi
• retragere socială, retragere din activitățile ce îi aduceau copilului bucurie, retragere în ecrane, dependența de ecrane pentru a satisface mai multe nevoi principale
• tristețe şi îngrijorare prelungite, dificultăți de atenție și de concentrare
• o mai mare sensibilitate la frustrare, declanșarea plânsului din motive ce alteori nu păreau să producă un impact semnificativ
• plângeri legate de corp și diverse dureri – cap, stomac, diaree, constipație, reducerea sau creşterea apetitului, insomnii sau somn excesiv

• agresivitate asupra altora sau asupra propriului corp, consum de alcool, tutun și alte substanțe
• sentimente de lipsă de sens, lipsă de valoare, speranță, motivație, sensibilitate crescută la respingere
• insistarea asupra unor subiecte precum moarte, teama de a muri, de a pierde pe cineva drag, anxietatea de separare.

Nu în toate cazurile vor apărea toate aceste semne şi nu toți copiii se vor comporta, gândi sau simți astfel. Majoritatea prezintă diferite simptome în diferite momente şi contexte ale vieţii.

Citeşte şi: Maria Nicolescu, fetița care la 7 ani a început să scrie o carte pentru a depăși durerea provocată de bullying-ul la care a fost supusă – LIFE.ro

E oarecum de aşteptat ca mulți copii să prezinte unele dintre aceste simptome, mai ales din cauza faptului că sunt expuși zilnic la factori ce pot fi perturbatori, dar nu neaparat traumatici: conflicte cu colegii, cu profesorii, cu părinții, note mici la şcoală, comparația şi competiția cu ceilalți, presiunea pentru performanță, teama de respingere etc.

E important să fim atenți la orice simptom de mai sus şi să purtăm discuții cu copilul pentru a identifica posibilele cauze. Ar trebui să fim însă cu adevărat îngrijorați atunci când simptomele:

• apar în grupuri (mai multe simptome în acelaşi timp);
• apar şi reapar pe parcursul zilei şi continuă timp de multe zile sau săptămâni, afectându-le capacitatea de a participa la activitățile zilnice.

Deşi unii copii funcționează satisfăcător în medii structurate, sub impactul unei depresii semnificative şi la aceștia pot apărea modificări marcante la nivelul activităților sociale, a interesului pentru școală, performanţelor școlare, a aspectului fizic.

Copiii, mai ales cei cu vârste peste 10-12 ani, pot începe să consume droguri sau alcool.

Deşi suicidul este destul de rar întâlnit la copiii sub 12 ani, copiii şi adolescenții pot încerca uneori să își ia viața – și pot face asta și când sunt doar supărați sau furioși. Fetele sunt mai predispuse să încerce să îşi ia viața, dar băieții au o rată mai mare de reuşită a tentativei de suicid. Deasemenea, copiii cu o istorie de violență personală sau în familie, alcool sau abuz fizic şi/sau sexual au un risc mai mare de suicid decât cei care prezintă simptome de depresie severă fără a fi asociată cu ceilalți factori de risc de mai sus.

Ce facem dacă un copil a fost deja supus hărțuirii și este extrem de afectat?

1. Invită copilul la discuție și asigură-te că sunteți într-un mediu sigur, în care se simte liber să vorbească. Arată-i că ești atent. Nu sta pe telefon, menține contactul vizual, oglindeşte ceea ce spune prin reformulări.

• Pune întrebări deschise, pentru a afla ce i s-a întâmplat, ce simte și ce îl îngrijorează. Validează-i temerile, explică-i că e normal ce simte și că ești îngrijorat și înțelegi prin ce trece. Asta îl va face să se simtă conectat și îi va satisface și nevoia de validare, dar nu îi va calma fricile pe termen lung. O stare de siguranță poate fi cultivată prin conectare profundă și iubire, prin prezență constantă, atingeri blânde, îmbrățișări și timp dedicat. Atingerea poate fi extrem de benefică, datorită hormonilor eliberați. Așa că fiți generoși cu mângâierile, îmbrățișările și joaca fizică, atâta timp cât copiii se simt comfortabil cu asta.

• Stabilește cât mai multe activități de familie. Într-o perioadă în care copiii au fost supuși unei agresivități, mai ales dacă a fost una continuă și au avut de pierdut atât de mult, lipsa susținerii familiei poate fi picătura care umple paharul. Deci e esențial să facem toate eforturile ca familia să fie cât mai prezentă și fără judecată. În cazul în care acest lucru nu este posibil, să ne asigurăm că există comunicare permanentă între copil și părinte, cel puțin o dată pe zi.

• Menține rutine zilnice. Copiii au nevoie de structură și de predictibilitate. Acest lucru le oferă stabilitate, conectare, iubire și senzația de siguranță într-o lume care se schimbă pe zi ce trece, în vremuri atât de incerte. Așa că asigură-te că vă treziți la aceeași oră, luați mesele împreună atunci când se poate și fă un program de activități distractive, pe lângă cel de învățare. Creați un program care include distracție și timp de joacă. Dacă un copil știe că nu va avea acel timp cu tine, ar putea fi mai dispus să se implice în activități în afara casei sau să se joace independent. Faceți un plan săptămânal și puneți-l la vedere. Cercetările arată, de asemenea, că exercițiile fizice regulate stimulează la nivelul creierului producția de substanțe chimice care îmbunătățesc starea de spirit. Copilul nu trebuie forțat să facă un sport anume, ci încurajat să descopere ce fel de mișcare îi place și poate să o integreze cu ușurință în programul său zilnic (poate fi vorba de sport în grup, cum ar fi orele de aerobic sau de arte marțiale ori de un sport solitar, cum ar fi mersul cu bicicleta prin parc).

• Fii sincer, curios și atent. E nevoie să fim atenți la limbajul folosit și la nivelul nostru și al copilului de anxietate. Întreabă-l cum îi poți fi de ajutor. Cum îl poți sprijini? Ce are nevoie de la tine?

• Părinții, persoanele de atașament joacă un rol important în a-și ajuta copiii să facă față evenimentelor stresante. Prin modelarea abilităților adecvate de adaptare, părinții pot stabili ”standardul” pentru copiii lor. Aceste comportamente includ: respirații adânci pe tot parcursul zilei, limitarea utilizării rețelelor sociale, conectarea virtuală și în real time cu prietenii și familia, programarea zilnică a activităților preferate, o plimbare sau un sport zilnic, practicarea tehnicilor de relaxare. Somnul este important pentru starea de spirit, așa că părinții trebuie să se asigure că acesta doarme suficient în fiecare noapte și urmează o rutină (aceeași oră de culcare, aceeași oră de trezire).

• Poate fi foarte ușor să ne concentrăm asupra tuturor lucrurilor pe care nu le putem face chiar acum, pentru care copilul nu este pregătit sau pe care le refuză. În loc să ne concentrăm asupra a ceea ce nu se poate face, să facem împreună o listă cu lucrurile pe care le poate face în perioada aceasta. Această acțiune îi crește copilului sentimentul de control și de putere asupra propriei vieți și acest sentiment se va intensifica odată cu finalizarea acestei perioade.

• E nevoie ca și părinții să aibă grijă de ei înșiși și de nevoile lor. Copiii observă cu adevărat când părinții lor sunt stresați sau triști și se pot îngrijora că este din vina lor. Când ne ieșim din fire asupra unui lucru pe care l-a făcut copilul, s-ar putea să o facem pentru că avem noi înșine niște nevoi neîndeplinite. Deci, pe măsură ce construiți aceste rutine, puneți și un timp pentru lucrurile de care aveți nevoie și de care să vă bucurați.

Cum îi învățăm pe copii să recunoască și să se ferească de bullying?

Bullying-ul poate lua diverse forme: de la ignorarea copilului de către un grup, la glume de prost gust, jigniri, agresiune fizică, folosirea amenințărilor şi a retragerii afecțiunii şi, nu în ultimul rând, umilința. Aşadar, ca părinți e important să pregătim copilul pentru posibilitatea de a i se întâmpla toate cele de mai sus. Credința că nu i se va întâmpla niciodată copilului nostru este nerealistă şi prin urmare îl privează pe copil de informații importante din partea familiei şi de posibilitatea de a dobândi nişte abilități valoroase de la noi. Iată mai jos câteva sugestii pentru a veni în sprijinul copiilor:

• Să fim la curent cu grupul de prieteni pe care îi are copilul, persoanele cu care își petrece timpul la școală și în timpul liber. Să ţinem aproape de prietenii copiilor, de familiile acestora, de a organiza, facilita întâlniri unde putem fi prezenți, chiar dacă de la depărtare. De fiecare dată când observăm comportamente nesănătoase e important să discutăm cu copilul nostru acasă și să încercăm să aflăm care sunt motivele pentru care îl atrag astfel de persoane precum și de a-l învăța cum să gestioneze adecvat un comportament similar pe viitor.

• Să-l învățăm cum să recunoască grupurile de copii unde se folosește agresivitatea, umilința, abuzul de putere, consumul de alcool, tutun, subsanțe etc. Putem face asta prin conversații, prin identificarea unor astfel de grupuri din jurul lui, prin personaje din cărți și prin filme.

• Iar apoi să-l învățăm cum să se ferească de astfel de grupuri și de persoane prin câteva lucruri simple și de bază pe care să le urmărească zilnic: să fie cât mai mult în compania propriilor prieteni, persoane în care are încredere, să apeleze mereu și cât mai repede când simte ceva periculos la un adult de încredere din proximitate. Dacă i se întâmplă ceva pe stradă, să urmărească un adult din jur pe care să se poată sprijini, o familie sau un adult cu proprii copii.

• Să țină capul sus, cu încredere în el și în capacitățile proprii. Să nu intre în conversații de apărare chiar dacă i se aduc acuzații, injurii sau orice altă metodă de agresivitate verbală și umilință, ci să apeleze la prima persoană ce îl poate sprijini. Să îl asigurăm că nu poartă vina și responsabilitatea pentru cuvintele, injuriile și acțiunile celuilalt, ci doar pentru ale lui. Pentru a crește încrederea în sine și a capacității de apărare este de mare folos să încurajăm copiii să practice un sport de auto-apărare. Din experiența mea de lucru cu copiii și familiile lor, acesta este unul dintre cele mai valoroase lucruri cu care părinții pot avea un impact concret în construirea unei stime de sine sănătoase și încredere în sine a copilului pe termen lung.

Citeşte şi: Despre bullying-ul între adulți și ura pe internet, cu Roxana Hurducaș, Prințesa Urbană, Simona Tache și Ioana Pelehatăi. – LIFE.ro