Daniel Drăghița și povestea unui rom adoptat de Germania care i-a oferit în doi ani de școală ceea ce nu i-a oferit România în aproape două decenii

Daniel Drăghița:„Întotdeauna am fost mândru de etnia mea. Romii sunt deja o etnie foarte mișto.”

 Ai avut momente când ai fost împins indirect să gândești că mai bine nu erai rom?

Nu, deloc. Întotdeauna am fost mândru cu asta. Nu mă deranjau vocile astea mai rasiste. Puteam să înțeleg că unii oameni doar atât pot pricepe. Dar undeva la 90% dintre prieteni, nu m-au făcut niciodată să mă simt că sunt rom și că aș fi exclus dintre ei doar din acest motiv. Și oricum romii sunt deja o etnie foarte mișto în România. Sunt o sursă de inspirație pentru mulți. Și sincer, deja de mulți ani încoace românii s-au obișnuit foarte mult cu romii și au devenit prieteni. Mai ales romii care s-au emancipat, sunt oameni ok, studiază, s-au integrat în societate. Nici nu mai simt rasismul atât de mult. Bineînțeles, tot timpul vor exista vocile alea, dar, din fericire, sunt tot mai puțini genul ăsta.

Te-ai simțit marginalizat de către profesori sau ai fost tratat la fel și nu diferențiat?

Sincer să spun, a existat o dirigintă când eram prin clasa a V-a cu profil de engleză, care era destul de rasistă și simțeam că nu mă înghite din cauza asta, că eram rom. Oricum nu prea mă regăseam pe atunci cu colegii din clasa aceea, majoritatea erau copii de bani gata. Și m-am hotărât într-o zi, mi-am luat singur dosarul de la școala respectivă și din clasa a VI-a m-am mutat la Liceul de Muzică din Alba Iulia pentru că eu iubeam muzica și să cânt cu vocea. Zis și făcut, cea mai bună alegere. La Liceul de Muzică m-am simțit ca acasă. Și sincer, nici colegii, nici profesorii nu m-au făcut să mă simt că sunt marginalizat. Dar și eu eram cam printre cei mai buni din clasă, pentru că da, am învățat bine nu pentru că mi se impunea asta, ci pentru că mi-a plăcut tot timpul școala. Iar astfel eu, romul, aveam media 9,86, a doua medie pe liceu, la bacalaureatul din anul 2007.

  Daniel, cu ce valori ai plecat însușite în sânul familiei tale?

Întotdeauna părinții mei m-au învățat să nu îmi fie rușine să spun că sunt rom. Să fiu mândru de asta pentru că noi suntem romi cumsecade. Am învățat că în viață trebuie să fii om bun, să știi să respecți, să nu fii lacom, să ajuți și să fim credincioși pentru că Dumnezeu este Cel de care avem nevoie.

Apropo de familie, de unde provii? Al câtelea copil ești, ce meserie au părinții tăi?

Eu sunt născut în Alba Iulia. Provin dintr-o familie cu 5 copii, am trei surori și un frate, iar eu sunt mezinul casei. Tatăl meu a fost zugrav de meserie, acum este la pensie, iar mama de când ne-a avut pe noi a preferat să își dedice timpul în a ne crește și a sta cu noi, dar acum și ea este la pensie.

Când ai plecat de acasă la studii, ce-ți amintești despre sfaturile pe care le-ai primit de la părinții tăi? De la ce ți-au zis să nu te abați?

Când am plecat de acasă, părinții mi-au fost întotdeauna alături și ei m-au susținut în orice alegere aș fi făcut. Sfaturile lor de a fi un om bun și de a-L avea pe Dumnezeu în inimă, m-au însoțit și mă însoțesc și în ziua de astăzi. Și sfaturile astea au fost ghidul meu în viață. Fără sfaturile astea, poate, nu aș fi fost omul care sunt acum și pentru asta le mulțumesc că ne-au învățat să Îl căutăm pe Dumnezeu înainte de toate.