„Dar din dar se face rai” sau cum organizația ce produce impact de mediu de 15 ani decide să susțină un ONG la început de drum ne spune Teia Ciulacu, președinte ViitorPlus - LIFE.ro
Sari la conținut

Teia Ciulacu este cofondator al unuia dintre cele mai longevive organizații care, de 15 ani, produce impact de mediu în România, conduce o echipă de aproape 50 de oameni și gestionează programe ce acoperă mai multe zone din aria de sustenabilitate: plantări, reciclare, educație de mediu, întreprindere socială ori intervenție în amenajări naturale.

1.120.000 de metri pătrați de puieți plantați în zone amenințate de deșertificare, 267.000 de produse de bumbac ce înlocuiesc pungile și măștile din plastic, adică rulajul zilnic al ambalajelor câtorva retaileri importanți de la noi a devenit sustenabil, 819.000 de kilograme de materiale reciclabile nu au mai ajuns la groapa de gunoi, ci au fost colectate de la firme, școli și scări de bloc sunt doar câteva dintre rezultatele celor 15 ani de existență a ViitorPlus.

Sâmbătă este ziua mediului, 5 iunie. Voi ați transformat-o într-un eveniment special. Despre ce este vorba?

Teia Ciulacu: Este ziua mediului și este și ziua noastră. De fapt, profităm de ocazie să aducem laolaltă oamenii care au pus umărul de-a lungul acestor 15 ani la edificiul organizației ViitorPlus. Fie că sunt angajați, voluntari, beneficiari, donatori, sponsori, parteneri sau pur si simplu le-am rămas aproape de suflet prin programele noastre, ne dorim să ne revedem. Iar această revedere se va petrece online, din motive lesne de înțeles.

Am gândit un maraton de bucurie pentru ecologie, 8 ore de discuții online, transmise pe pagina de Facebook a evenimentului, timp în care cei de-acasă vor putea să-i cunoască de la o oră la alta pe cei cec fac posibile programele noastre cu impact: Adoptă un copac!, Atelierul de pânză, Harta reciclării, ecOprovocarea sau RECICLETA.

Citește și: Teia Ciulacu, după 7 ani de voluntar full-time, un job într-o corporație internațională ori în minister, „Adoptă un copac!” pentru ViitorPlus – LIFE.ro

Agenda e presărată de multe surprize și o găsiți aici.

Vom afla, de pildă, cum arată prima pădure pe care am plantat-o prin programul Adoptă un Copac, fiindcă noi urmărim ani la rând evoluția puieților plantați ori îi vom cunoaște pe designerii români cu care Atelierul de Pânză a „complotat” pentru a reduce folosirea  pungilor de plastic.

Cei tehnici vor afla ce e special la cargobicicletele pe care le conduc colegii din RECICLETA, iar dacă ești pasionat de povești de viață, voi spune Povestea Primului – ce sper să fie o inspirație și o invitație pentru tinerii antreprenori de mediu. 😉

Parcurgem țara, vorbim despre punctele de colectare din Harta Reciclării, vizităm liceele participante în concursul ecOprovocarea, vedem pasarela de la Bigăr, construită pentru ca vizitatorii vestitei cascade să fie în siguranță, și vedem panourile solare pe care le-am instalat în Apuseni, în beneficiul vârstnicilor ce nu au avut niciodată acces la electricitate.

Teia Ciulacu, împreună cu echipa de la începuturile organizației

Cum a evoluat ViitorPlus în acești ani?

Teia Ciulacu: Acum 15 ani, eram o mână de voluntari cu zero resurse materiale, dar infinite resurse de voință pentru a ne realiza un vis: dezvoltarea unei organizații non-profit dedicate dezvoltării durabile. Eram toți cu joburi prin alte părți și ne vedeam după program, discutam aprins care ar fi primele activități cu care să începem, ce este relevant în România din perspectiva sustenabilității și, mai ales, cu ce soluții să venim pentru problemele cunoscute. O parte din voluntari au rămas permanent în organizație. Iar când am strâns primele resurse financiare, am început să angajăm unul câte unul dintre oamenii care au ales să renunțe la posturi sigure și mult mai bine plătite ca să înceapă construcția ViitorPlus.

Le voi fi mereu recunoscătoare pentru sacrificiile pe care le-au făcut pe plan personal, pentru că știu și eu cât de greu este, iar dedicarea este cel mai valoros activ pentru orice organizație.

Fără sediu, la început ne întâlneam în cafenele sau pe la casele noastre. Apoi am primit acces la câteva birouri înghesuite într-un apartament vechi ticsit de lucruri, iar primul nostru spațiu propriu ne-a fost oferit gratuit, timp de un an, de o minunată doamnă notar, Monica Stroe – am fost cei mai fericiți! Deja, după 3-4 ani de activitate, ne-am permis să plătim o chirie.

Teia Ciulacu și echipa ViitorPlus de la începuturi

15 ani mai târziu, lucrurile s-au schimbat un pic: tocmai ne-am mutat într-un sediu nou, generos, de peste 700mp și o curte unde putem să ne desfășuram în condiții excelente toate activitățile, de la atelierul de croitorie, până la parcarea cargobicicletelor, birourile echipelor și spații de ședințe sau educaționale, unde poate să lucreze acum o echipă numeroasă.

Cum arată ViitorPlus acum?

Teia Ciulacu: Suntem peste 50 de angajați și colaboratori permanenți. Ne-am desenat o organigramă care să ne reprezinte, sub formă de copac cu mai multe ramuri. Trunchiul este administrativul, cum îi spunem noi trans – zona transversală de la care pleacă resurse către toate proiectele. Acestea sunt ramurile care fructifică pentru beneficiarii noștri. Fiecare ramură cu echipa ei dedicată, dar care, ca în orice ONG, se ajută între ele.

Teia Ciulacu, alături de parteneri și voluntari

Avem 5 programe mari: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, Harta Reciclării, RECICLETA și ecOprovocarea – ce au de la 3 la 12 ani – au fiecare o echipă de proiect, în frunte cu un Project manager, deseori un asistent de proiect, un comunicator și mulți coordonatori de pe teren. Fiecare proiect este unic, are o structură unică.

Pe lângă programe, mai avem proiectele punctuale ce țin câteva luni sau ani, însă au impact pe termen lung – cum a fost reamenajarea cascadei Bigăr și, mai recent, POD cu POD luminezi o casă.

Echipa trans leagă tot acest melanj, se ocupă de bunăstarea organizației – administrativ, comunicare internă și externă, fundraising, contabilitate, IT – susțin practic toate programele și proiectele noastre.

Mi-a plăcut mult că veți lansa un pachet de sprijin pentru un an pentru un ONG din domeniul sustenabilității, aflat la început de drum. Ne spui mai multe, te rog?

Teia Ciulacu: Eram într-o ședință de organizare pentru evenimentul aniversar, plini de nostalgie, amintindu-ne de începuturile grele. Colega noastră, Valentina, a venit cu ideea să ajutăm la rându-ne pe cineva, la fel cum și noi am fost ajutați în urmă cu mulți ani. Cu toții am fost de acord și ne-am dat seama că aveam un spațiu disponibil în noul sediu. Ne doream chiriași cu care să mai reducem un pic din cheltuieli, dar știam că e o sumă pe care noi o putem susține mai ușor decât cineva aflat la început de drum. Am decis pe loc că vom fi alături de ei și cu experiența acumulată – tot ce așteptăm este dedicarea lor pentru un vis frumos.

Nu este singurul anunț pe care îl faceți. Am auzit că lansați și o competiție sportivă de Ziua Mediului?

Teia Ciulacu: De data aceasta ștafeta o dăm către Adoptă un Copac!, programul nostru de împădurire. De pe 5 până pe 12 iunie puteți face Sport pentru Păduri. Este o acțiune de responsabilitate individuală și ne dorim să creăm astfel o pădure a donatorilor persoane fizice.

Toate aceste anunțuri, dar și multe informații pentru toți cei pasionați de ecologie, le prezentăm la maratonul online 15 ani ViitorPlus – pentru oameni și natură de sâmbăta asta, 5 iunie – live pe Facebook. Vă așteptăm alături de noi în următorii (minim) 15 ani. Povestim mai multe între 12-19.30. Abia aștept să ne cunoaștem!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora