De-ale cuplului: cum să te faci că nu vezi o relaţie disfuncţională

Acum, ce să zic… aşa este! Relaţiile de cuplu se găsesc greu. De asta câteodată ajungem în situaţia în care, odată ce am găsit-o, ţinem neapărat să o păstrăm. Indiferent cum o fi relaţia. Important este să te convingi pe tine şi (eventual) pe ceilalţi că ai o relaţie care funcţionează. M-am gândit să facem lucrurile eficient şi, dacă aveţi o relaţie care merge prost sau chiar extrem de prost, iată ce aveţi de făcut: să îi găsiţi scuze partenerului (sau partenerei) şi să vă convingeţi (pe voi şi restul lumii) că, în fapt, nu-i chiar atât de rău.

Să presupunem că ai, de ceva vreme, un partener (sau parteneră) care te minte sau/şi te înşală. Care se plânge de câte kilograme ai, de cum arăţi. Care nu dă doi bani pe opiniile sau pe convingerile tale şi nu se sfieşte să te ironizeze în public. Dacă vrei să te faci că nu vezi că ai un partener abuziv şi o relaţie disfuncţională, e momentul să înveţi tehnica „gândirii magice”. În ce constă? Simplu. Tot ce ai de făcut e să te convingi că el (ea) este sufletul tău pereche. Şi că tot comportamentul este pe deplin justificat de faptul că te-ai îngrăşat ori că ai cearcăne sau burtă. Le poţi spune şi prietenilor ce mare noroc ai că el (sau ea), cu un fizic atât de atrăgător te-au ales pe tine, un om obişnuit. E vine ta, fireşte, că te-ai îngrăşat sau că munceşti prea mult şi nu ajungi la sală. Dar va veni şi ziua în care el (sau ea) se va schimba.

Să trecem mai departe şi să ne imaginăm că te-ai căsătorit de ceva vreme. Un an sau doi după căsătorie omul de lângă tine s-a transformat dintr-un îndrăgostit ce nu putea să supravieţuiască fără de tine într-un golan (sau ţaţă). Te ridiculizează în faţa tuturor. Îţi cere lucruri umilitoare. Se poartă cu tine de parcă ai fi devenit o slugă. De vrei cu orice preţ să nu renunţi, aplică tehnica „trăieşte cu speranţa”. Nici nu e greu. Tot ceea ce ai de făcut este să îţi repeţi într-una că omul pe care l-ai cunoscut cândva e tot acolo, înlăuntrul ticălosului (sau ticăloasei) din prezent. Se va schimba la loc. Nu mai lipseşte decât să ai răbdare şi să înduri.

Ajungem la următoarea tehnică – „vopsitul gardului” – în care scenariu leopardul e reprezentat de partenerul perpetuu ciufut, cu cerinţe imperioase, cunoştinţe diverse şi fără limite. Nimic nu-i bine. El (sau ea) ştiu întotdeauna despre ce e vorba. Cum e mai bine. Şi ce trebuie făcut. Starea de bază? Nemulţumirea. Tot ce ai de făcut pentru a îndepărta tentaţia vreunei relaţii (doamne fereşte!) funcţionale este să îţi explici convingător (pe baza vreunui stereotip, fireşte) că aşa se poartă bărbatul adevărat ori poate femeia căreia îi pasă de bărbatul ei. „E obosit săracul”. „Îi pasă mititica. Altminteri mă iubeşte, desigur”.

Un ultim scenariu, pentru care avem nevoie de o tehnică mai avansată, tehnica „machiajului”. Pentru profesionişti. Implică să reuşesc să mă conving că am de ce să stau, în ciuda faptului că viaţa de cuplu se lasă (câteodată) cu vânătăi. La propriu, nu din cele sufleteşti. Aici e important să înţelegi că pasul cel mai greu e primul. Odată ce ai astupat cu fond de ten o primă vânătaie (de ochii tăi şi-ai lumii) intri pe drumul bun. Cheia succesului este să aperi omul de oprobiul public. Mai ai apoi să te convingi că dragostea e o emoţie complexă şi, ca atare, exprimată în comportamente personalizate. Datul de palme devine astfel o variantă cizelată de exprimare a afecţiunii. Şi, aproape că nici nu trebuie adăugat că tu, omul care le primeşte, îţi meriţi palmele. Ai provocat situaţia cu pricina.

Există, oameni buni, o linie fină între o relaţie bună care a dat de greu şi una proastă în care ai stat prea mult. Şi câteodată e greu şi dureros să faci diferenţa între cele două. E mai uşor să speri, să treci cu vederea lucruri care rănesc, să găseşti scuze sau să te ascunzi de ochii lumii. Oricare dintre cele de mai sus sunt, însă, semnale de alarmă serioase. Care spun că e nevoie de o privire obiectivă. Şi poate de curajul de a lua în considerare făcutul bagajelor relaţionale.