Cuvântul cheie în această discuţie va fi „zorzonele”. Pun pariu că o bună parte a clienţilor mei nu s-au simţit acasă până nu şi-au aşezat în vitrină cănile cu turnul Eiffel sau farfuriile cumpărate de la nu ştiu ce târg dubios din vacanţă. Numai eu ştiu ce discuţii am avut cu soţia mea când am aşezat pe bibliotecă două farfurii cu pozele noastre imprimate, din Thailanda. Sau cum, de fiecare dată când ajung acasă cu o pungă suspectă, se asigură că nu am adus iarăşi nu ştiu ce vechitură adunată de pe vreun şantier, pe care vreau să o expun prin living. Da, până şi profesioniştii procedează în acest fel la ei acasă.
Poate este o chestiune legată de cultură, de specificul zonei, habar n-am de ce, însă pe aici strângem muuulte lucruri de tot soiul! Bibelouri, rame cu poze, căni, statuete, ceşti de ceai, vaze şi câte şi mai câte obiecte îşi găsesc locul în casa şi în inimile noastre. Privesc cu reală invidie locuinţele nordicilor, această specie aparte de oameni care a învăţat să renunţe la obiecte în favoarea liniştii mentale pe care ţi-o oferă un spaţiu ordonat, un spaţiu liber de obiecte.
Noi designerii şi arhitecţii putem crea multe spaţii interesante şi atractive dar abilităţile noastre se opresc aici. Personalitatea şi caracterul unic al unei locuinţe ce devine acasă rămân datoria beneficiarului. Cum putem noi anticipa intervenţia personală a familiei? Prin pregătirea spaţiului într-un mod cât mai potrivit. În engleză acest lucru este descris cu termenul damage control.
Personal, m-aş simţi ofensat dacă m-aş întoarce după o vreme la un proiect finalizat unde trăieşte beneficiarul şi nu aş găsi un tablou total nepotrivit într-o încăpere. Aş considera poate că nu i-a plăcut lucrarea şi nu se simte acasă. Apropo, chiar m-am simţit în acest fel de câteva ori 🙂
Un mod prin care ne putem salva ordinea locuinţei simţindu-ne în acelaşi timp acasă este acela prin care îi facem designerului cunoştinţă cu „zorzonelele” noastre. Astfel putem avea surpriza să ne simţim acasă imediat după ce ne mutăm în noua locuinţă, fără să mai depunem eforturi în a corupe proiectul iniţial pentru a se preta vieţii noastre. De multe ori aceste obiecte ajung să ţină de intimitatea fiecăruia şi ne este greu să le împărtăşim unui străin. Realitatea este că proiectarea unei case este o treabă intimă şi colaborarea cu un designer ar trebui să fie confortabilă, să puteţi discuta deschis despre dorinţele voastre.
Spre exemplu, în proiectele mele, ori de câte ori îmi rezultă o nişă încerc să profit şi să creez spaţii de expunere pentru diverse elemente personale sau decorative. Aceste elemente personale sau decorative chiar dacă nu există în momentul respectiv am încrederea că mai devreme sau mai târziu ele vor apărea. Prefer să am spaţii corect gândite pentru ele. Am întâlnit situaţii unde, deşi beneficiarii m-au contrazis la momentul propunerii, mai târziu au apreciat genul acesta de decizii.
Nu trebuie să renunţăm cu totul la amintirile noastre de dragul unei case din revistă, trebuie să ne integrăm pe noi şi zilele din viaţa noastră în noul design.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
