Dr. Aurelian Ștefan (Homeless Animal Hospital): „Mergem în mahala, în satele cele mai sărace, în adaposturi improvizate, în ghetto-urile bucureștene pentru a ajuta real animalele”

În România medicina veterinară este privată și contra cost. Mai mult decât atât, nu a existat niciodată o grijă pentru educarea oamenilor, astfel încât să știm cum să avem grijă de animelele noastre de companie. De aceea, în 2011 doi frați au lansat cel mai modern spital de animale din România, Homeless Animal Hospital.

Am vorbit cu domnul doctor Aurelian Ștefan despre cum s-a născut povestea spitalului din satul Piteasca, despre cele mai grave cazuri pe care le-a tratat, dar și despre cum putem să avem grijă de prietenii noștri patrupezi.

Cum a început povestea Homeless Animal Hospital?

Povestea Homeless Animal Hospital a început dintr-o necesitate stringentă a societății românești, asta pentru că medicina veterinară este complet privată și contra cost. Totul a început odată cu moartea bunicii noastre, atunci când eu și fratele meu am început negocierile cu cei 27 de veri ai noștri pentru a păstra locul unde am copilărit, făcând pocnitori din nămolul de pe drum. După moartea bunicii, acel loc a rămas complet părăsit. Ne-au trebuit cinci ani, dar până la urmă am reușit să cumpărăm toată proprietatea de la verii noștri și atunci am spus că trebuie să facem un loc unic, special în lume, fix aici în satul Piteasca, un loc în care nu se întâmpla nimic.

Și așa a început povestea Homeless Animal Hospital. Aici am decis să facem un spital veterinar ultra modern în care să aibă acces toate animalele indiferent că sunt aduse în căruțul de butelie sau într-o mașină luxoasă.

Aveți grijă de foarte multe animale, săptămânal văd cazuri noi pe conturile de social media. Cum ajung toate aceste animale la voi?

Animalele ajung la noi fiind aduse de oamenii care au inimă pentru animalele napăstuite, fie de noi direct, răspunzând apelurilor făcute de cei care ne semnalează un cățel rănit. De asemenea, o mare parte dintre animele vin și din adăposturile din zona limitrofă Bucureștiului.

Ce fel de cazuri ajung la Homeless Animal Hospital? Și cât de repede se strâng banii pentru cazurile pe care le promovați?

La noi vin cazuri extrem de grave: politraumatisme, fracturi, arsuri, boli infecțioase grave, tumori imense și lista poate continua … cea mai mare luptă este să putem păstra echipa unită și să putem asigura funcționarea spitalului în sensul asigurării materialelor, utilităților și medicamentelor necesare.

Este un sistem general prin care încercăm să ajutăm în funcție de bugetul pe care îl avem la dispoziție. Cu cât avem mai mult sprijin din partea celor care înțeleg și îmbrățișează crezul nostru, cu atât putem ajuta mai mult.

Care este cea mai grea încercare pentru Homeless Animal Hospital?

Să ții stabil financiar o echipă de 17 oameni care ajută zilnic animalele este, fără doar și poate, cel mai greu lucru.

Există la noi un trend al adoptării animalelor părăsite, suntem educați pentru așa ceva?

Noi nu suntem un adăpost, ci un spital veterinar. Și fără să mă laud, dar este poate cel mai frumos spital din România și din Europa de Est. Este adevărăt, însă și faptul că, uneori, conjunctural avem animale spre adopție. Dar, pentru că rata adopției este destul de mică în România, nu putem să le ținem în spital, altfel am ajunge să blocăm spitalul cu animale sănătoase adoptabile. Așa că avem colaborări cu diverse adăposturi. Atunci când postăm un animal spre adopție poate dura o oră până la adopție sau luni de zile până se găsește cineva să ia acasă acel animal.   

Care sunt lucrurile pe care ar trebui să le știm dacă dorim să adoptăm un animal care v-a trecut pragul spitalului?

Lucrurile sunt un pic invers: animalele se înmulțesc cu o rată mult superioară posibilităților de adăpostire. Există un mare excedent de căței și de pisici și de aici apare abandonul sau, pur și simplu, lăsarea liberă a cățeilor și pisicilor. Nu avem o cultură a sterilizării animalelor de curte. Încă ne confruntăm cu ignoranța oamenilor. Nu știu ce trebuie făcut, nu le pasă, nu vor să înțeleagă. Dar nu mă miră această situație pentru că la noi nu există o campanie națională care să vizeze îngrijirea și respectarea animalelor de companie. Termenul de stăpân este unul învechit.

Revenind însă la întrebarea ta, animalele care sunt tratate la noi nu sunt bibelouri perfecte: unul poate avea un picior lipsă, altul un ochi, altul o schiopătură, blană lipsă sau deloc simetrică. Tot ce vă pot spune este că au aceeași inimă sinceră și aceeași afecțiune precum cea a unui cățel obișnuit, ba poate chiar ceva mai multă.

Dar de unde pasiunea pentru animele?

Pasiunea pentru animale vine din copilăria la țară unde toată ziua eram ba cu vaca, ba la câmp cu calul. Și mi s-a insuflat respectul pentru animalele care nu pot spune în vorbe mai nimic. Dar care aș putea spune că nici nu au nevoie de ele pentru că atunci când un vițeluș te linge pe față nu poți uita niciodată acel moment.

Vă mai amintiți primul animal de care ați avut grijă?

Primul animal de care am avut grijă a fost un grup de cai de la facultate care veniseră pentru ca noi studenții să avem obiect de studiu. I-am hrănit. Le dădeam împreună cu colegii fructe și morcovi. Bucuria când ne vedeau era enormă.

Care a fost cel mai greu caz pe care l-ați avut la Homeless Animal Hospital?

Cel mai greu caz … greu de spus. Probabil este Ursache un cățel cu ambele picioare din față rupte și pe care fratele meu l-a operat de patru ori până când picioarele lui au fost refăcute complet. Acum aleargă fericit la cineva în curte!

Dar cel mai frumos sentiment pe care l-ați simțit?

Cel mai înălțător sentiment este acela când un cățel sau un pisicel este vindecat cu eforturi incredibile, eforturi pe care cei care aduc animalul respectiv la noi nici măcar nu și le imaginează. Cel mai frumos sentiment este atunci când toată echipa se luptă la propriu pentru un pacient și el pleacă acasă sănătos în brațele unui om fericit că a primit o veste bună de la noi chiar dacă în buzunar nu avea niciun ban, ci doar un pumn de speranțe!

Știu românii cum să aibă grijă de animalele lor de companie?

Există cel puțin două Românii: România celor care consideră animalele membrii ai familiei și România celor care nu văd într-un cățel mai mult de o sonerie legată cu lanțul. Dar am întâlnit mulți români care fac totul pentru cățelul sau pisica din viața lor, iar asta este imboldul de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

Ați lansat proiectul „ABC pentru animale – Animal Birth Control” prin care oferiți sterilizare de la 0 lei pentru cățeii și pisicile care sunt în pericol de înmulțire necontrolată. De ce ați simțit nevoia unui astfel de proiect?

Există o gândire cum că un cățel sau o pisică trebuie să facă pui. Problema este că nimeni nu se gândește unde ajung acei pui. Un cățel sau un pisoi este o mare responsabilitate. Este bine de știut că sterilizarea animalelor de companie este un lucru de bază atât pentru a nu supraaglomera oferta de căței din sociatate, cât și pentru sănătatea lor. Cancerul mamar, de exemplu, se previne prin sterilizarea încă de la o vârstă fragedă. Așadar „ABC pentru animale – Animal Birth Control” este un concept crucial pentru ca animalele născute la întâmplare să poată să își găsească o căsuța cât de mică.

Care sunt motivele pentru care cățeii și pisicile din România au nevoie de ajutorul unor ONG-uri precum Homeless Animal Hospital?

Suferința animalelor care, din motive pecuniare, nu ajung la medic este una atroce. O văd zilnic de 15 ani. Văd căței pe care dacă nu i-aș trata gratuit ar suferi groaznic sau ar muri în chinuri, de aici și necesitatea unui proiect de acest tip.

Ați lansat și proiectul „Patrula veterinară”, povestiți-mi puțin despre el …

„Patrula veterinară” este un proiect rupt parcă din filmele balcanice. Mergem în mahala, în satele cele mai sărace, în adaposturi improvizate, în ghetto-urile bucureștene pentru a ajuta real și direct animalele de acolo. Vrem să facem mai mult și sperăm să găsim susținere financiară ca să putem face asta la o scară mult mai largă.

Cât de mare este echipa cu care lucrați?

În acest moment suntem 17 medici, asistente, recepționiste și un șofer. Programările pentru sterilizări gratuite se fac chiar și pentru luna octombrie. Cererea este enormă! Cu adevărat, însă, am avea nevoie de cel puțin încă zece membri pentru ca solicitările de ajutor care curg zilnic să fie realizate. Ceea ce ne dorim noi în viitor este să facem un spital în fiecare provincie istorică și să unim țara prin grija pentru animale.

Ce le-ați spune oamenilor care se gândesc să își găsească un companion?

Atunci când ne dorim un cățel, primul gând ar trebui să fie la locurile unde un suflet blând așteaptă să vină cineva să-l ia acasă, de undeva din spatele unor garduri reci.

Și ultima întrebare, cum vă putem susține?

Activitatea nostră este susținută de donațiile oamenilor și se bazează pe un ajutor minimal dar care oferit constant ne permite să ajutăm rapid și decisiv toate animalele care au nevoie de noi. Așa că, dacă poți, „ajută și tu!”.