Impresionanta poveste a lui Dumitru Dan, primul român care a făcut ocolul Pământului pe jos, în opinci și costum național

Dumitru Dan, primul român care a făcut ocolul Pământului pe jos, în opinci, a fost un modest profesor de geografie la Buzău, unde a trăit până în anul 1978. A plecat cu o bursă de studii la Paris, iar acolo destinul i-a adus în cale un concurs organizat de o agenţie de turism. Pentru a câștiga câte un franc pentru fiecare kilometru parcurs, concurenții trebuiau să își aleagă singuri traseul, dar să plece fără niciun ban de acasă.

A pornit alături de alți trei români într-o aventură de 100,000 de kilometri. Iar la final a cucerit lumea. Şi-a păstrat toată viaţa curajul, ambiţia şi voinţa, deși chiar și acum mulți sunt cei care îi contestă meritele.

Dar cine a fost Dumitru Dan? Și cum a reușit să facă ocolul Pământului pe jos?

De la bursa copilul născut într-o familie modestă, la studentul de la Sorbona

Dumitru Dan s-a născut în anul 1890, la Buhuşi, într-o familie modestă, cu şapte copii.

Dar asta nu l-a împiedicat să viseze. A plecat din țară în timpul facultății, avea ambiţii mari, mai ales pentru că în acele timpuri nu oricine reuşea să urmeze studiile universitare. Știa franceză și germană, așa că a scris mai multor state din Europa rugându-le să îi acorde o bursă. Și a primit o scrisoare din Franța în care i se spunea că i se acordă cantină şi cămin cu doar 10 franci pe lună, în plus, era scutit și de taxa școlară și de plata pentru cărți.

Așa i-a cunoscut pe Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu, ce aveau să-i devină tovaraşi de călătorie. Au pornit spre facultatea din Franţa pe jos, în costume naţionale, cu opinci în picioare şi cu instrumentele la braţ. Ca să câştige bani, au susţinut spectacole în toate marile oraşe prin care au trecut. Ajunși la Paris, Dumitru Dan şi Paul Pîrvu au studiat geografia la Sorbona, iar Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, Conservatorul.

Destinul găsit într-un anuț de ziar

Era anul 1908 atunci când Dumitru Dan a descoperit într-un anunţ dintr-un ziar francez provocarea vieții. Club Touring de France, o agenţie de turism, organiza un concurs unic în lume: ocolul Pământului pe jos. Premiul era un franc pentru fiecare kilometru parcurs, iar pentru a-l câștiga concurenții puteau să își aleagă singuri traseul, dar să plece fără niciun ban de acasă. Nu era deloc greu pentru Dumitru Dan și prietenii lui. Bani nu prea aveau, în schimb dorință de aventură din plin.

Așa că s-au înscris la concurs, alături de alți 200 de participanţi din toate colţurile lumii. Au ales cel mai lung traseu, unul de 100.000 de kilometri. Studenți la geografie, Dumitru Dan şi Paul Pîrvu cunoşteau destul de bine lumea, așa că au putut să își aleagă un traseu favorabil, astfel încât să reziste chiar şi în cele mai grele condiţii.

Singurul itinerar acceptat a fost cel al românilor. Până atunci, cel mai mult mersese pe jos în jurul lumii italianul Armando Louy care străbătuse 50.000 km în 10 ani. Cei patru români au propus 100.000 de km în doar 6 ani. Dumitru Dan, liderul grupului, a cerut să fie lăsați doi ani să se pregătească pentru drum și organizatorii au acceptat. S-au întors în România și au făcut serioase studii de cartografie, meteorologie, etnografie, geografie şi chiar de medicină. Vorbeau franceza şi germana, dar fiecare a mai învățat încă o limbă. În plus, se antrenau zilnic, mergând pe jos câte 45 de km în zone diverse de relief. Pentru a se întreține pe drum, au învățat un întreg repertoriu de cântece și dansuri populare pentru a susține spectacole. Și după doi ani de documentare, însoțiți de câinele Harap, au plecat la drum din București, pe 1 aprilie 1910.

Ocolul Pământului pe jos: 1,500 de orașe și 497 de perechi de opinci

Dumitru Dan a trecut, împreună cu tovarășii săi de drum, prin 74 de ţări, 1.500 de orașe, 30 de colonii, cinci continente, 7 mări, 3 oceane şi de 6 ori pe la Ecuator. Au avut nevoie de 497 de perechi de opinci şi de 28 de costume naţionale pe care le primeau de acasă, în locuri stabilite din timp. În fiecare oraş în care ajungeau mergeau la autorităţi şi-şi anunţau prezenţa.

Dar călătoria lor nu a fost deloc una fără peripeţii. Prin țările unde temperatura depășea 40˚C se deplasau doar noaptea cu făcliile aprinse ca să sperie fiarele, iar atunci când voiau să doarmă se urcau în copaci. În sud-estul Ecuadorului, la graniţa cu Peru, au petrecut o noapte alături de indienii jivanos, „vânătorii de capete”, un trib care a păstrat tradiţia decapitării inamicului şi a păstrării craniului acestuia prin mumificare. În acele locuri, Dumitru Dan a fost muşcat de o coropişniţă și operat pe viu de un doctor al locului. Atunci când iarna i-a prins în estul Siberiei, au mers nu mai puțin de 1,150 km prin viscol şi geruri fără egal. Iar Primul Război Mondial i-a prins în America, în Detroit, acolo unde au fost întâmpinați de guvernatorii statelor Delaware şi Maryland și apoi invitaţi să petreacă o zi la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914.

Au început această aventură în patru, la fel cum plecaseră din România la studii în Franța. Dar numai Dumitru Dan a reușit să o termine. Alexandru Pascu a murit la un an după începutul aventurii, în anul 1911, la Bombay, dupa ce un rajah i-a oferit un opium care i-a fost fatal. Gheorghe Negreanu a alunecat într-o prăpastie în munţii Chinei, iar Paul Pîrvu a fost nevoit să abandoneze în America, din cauza unei cangrene care i-a provocat amputarea picioarelor.

Dumitru Dan și-a continuat drumul singur. A ajuns în Cuba, Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados şi Venezuela, iar în aprilie 1915 se afla pe transatlanticul „Buenos Aires” în drum spre Lisabona. În Salonic, un ofițer britanic l-a considerat spion și l-a arestat și l-a trimis la Londra, pentru anchetă. Ministrul plenipotenţiar al României şi cluburile sportive britanice l-au ajutat să scape de învinuire.

Iar, în anul 1916, după o călătorie de șase ani în jurul lumii, deşi mai avea de parcurs doar 4.000 de kilometri, Dumitru Dan a fost nevoit să se întoarcă acasă din cauza Primului Război Mondial. Dar nu s-a lăsat și și-a continuat visul câțiva ani mai târziu.

În vara lui 1923, când Touring Club de France i-a stabilit un nou traseu, Dumitru Dan a plecat din Bucureşti, pe ruta Belgrad – Skopje – Tirana – Zagreb. Traversând nordul Italiei şi Elveţia, a sosit la Paris pe 14 iulie 1923, Ziua Naţională a Franţei. Era ziua în care Dumitru Dan împlinea 34 de ani. Atunci, după ce a prezentat raportul călătoriei, a fost primit cu mare fast și i s-a înmânat premiul de 100.000 de franci și titlul de campion mondial.

O viață impresionantă, contestată de mulți

Profesorul universitar Silviu Neguţ a fost cel care a propus înscrierea reuşitei lui Dumitru Dan în „Cartea recordurilor”, în special pentru că autorităţile din România nu îi recunoşteau meritele. Neguţ era tânăr redactor la radio atunci când l-a cunoscut pe Dumitru Dan despre care spune că a fost un om extraordinar și foarte modest.

În ciuda, poveștii sale incredibile sunt oameni care îi contestă meritele, în principal pentru că pe vremea aceea nu existau foarte multe informaţii şi documente care să descrie cu exactitate călătoria lui Dumitru Dan.

Însă, chiar dacă există multe necunoscute despre viaţa lui de după călătorie, un lucru este cert: Dan nu s-a îmbogăţit cu premiul de 100.000 de franci pentru că, până a intrat în posesia lui, francul s-a devalorizat foarte mult.