fbpx

Căutare

Share this article

Irina Scarlat are 32 de ani și de mai bine de doi ani conduce Revolut în România și în toate celelalte țări din Europa centrală și de est. Folosesc Revolut încă de când a apărut pe piața de la noi, așa că m-a bucurat foarte tare întâlnirea cu cea care conduce acest serviciu bancar. Nu am anticipat însă cu cine voi sta de vorbă. Îmi imaginam o doamnă scorțoasă, îmbrăcată business și cu vorbele bine meșteșugite într-un birou de PR.

Din cauza pandemiei de coronavirus, deși aveam întâlnirea la cafea bătută în cuie, am fost nevoite să bem o cafea virtuală, pe Skype, cu promisiunea că ne vom vedea și față în față când se va fi terminat totul. Irina este izolată împreună cu soțul și copilul ei de numai 10 luni la părinții ei, iar eu încerc să mă bucur de fiecare intervievat din bucătăria casei.

Acestea au fost condițiile în care am stat la povești cu Irina. Și pot spune că am râs cu lacrimi până la final, închizând discuția cu un sentiment de admirație pentru un astfel de om. Enjoy!

Irina, cum se combină jobul de șefă a Revolut cu cel de mămică?

A fost un șoc foarte mare din punct de vedere al modificării programului de lucru. Eu tot timpul am fost foarte pasionată de munca mea, iar acum când mă uit în urmă la viața de dinainte de copil îmi vine să râd de momentele în care mă plângeam de cât sunt de ocupată.

Am avut noroc de o sarcină foarte ușoară, am fost foarte activă și am lucrat până în ziua în care am născut. Iar în ziua în care am născut viața mea s-a schimbat la 180 de grade pentru că nu mai puteam să-mi fac singură programul. Eu sunt o persoană foarte bine organizată și când mă pasionau anumite lucruri sau aveam o provocare mai mare nu conta că e seară sau weekend și eu stau la calculator. Acum nu prea mai pot să fac lucrurile acestea pentru că Radu e peste tot, însă am reușit să ne organizăm.

Irina cu Radu în curte la bunici, acolo unde s-au autoizolat în această perioadă

Ce făceai tu înainte de Revolut?

Înainte de Revolut am condus echipa de marketing a Uber în România, am stat acolo doi ani și pot să spun că pentru mine această companie a fost MBA-ul. Background-ul meu este unul antreprenorial în esență: m-am întors în țară, am înființat o organizație non profit, făceam programe de educație antreprenorială pentru tineri…

De unde te-ai întors în țară?

Eu am terminat ASE-ul aici și apoi am făcut un master în economie politică și management, un an la Oslo și un an la Paris.

Irina Scarlat

Și voiai să te faci ce când vei fi fost mare?

Aveam senzația că totul e foarte bine așezat. În timpul facultății am lucrat în consultanță, mi-a plăcut foarte mult zona asta și astfel îmi făcusem un traseu foarte bine așezat: voiam să rămân în consultanță, să fac doctoratul și să predau pentru că tot timpul mi-a plăcut să lucrez cu studenți – motiv pentru care sunt și trainer certificat. Credeam că am un drum al vieții foarte bine pus la punct și nu mă gândeam vreodată că voi ajunge în industria de tehnologie.

Cum ai ajuns la ONG?

Cât timp eram la master ajunsesem să mă plictisesc, eu fiind o fire foarte activă. Așa că am început să fac voluntariat în diferite organizații non profit. Așa mi-am dat seama că vreau să fac altceva și aș vrea să fac ceva care chiar aduce o schimbare. Când m-am întors mi-am înființat propriul ONG prin care făceam programe de educație antreprenorială pentru tineri, iar în paralel, pentru că începusem să învăț marketing eram managerul unei trupe rock. 😀

Ce trupă?

Pe vremea aceea se chema Benetone Band, iar azi este Alex Porro Band, băieții încă mai cântă: solistul la Alex Porro Band și Mircea Becherescu, chitarisul, la Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut

Făceai lucruri total diferite de pregătirea ta…

Da. Când am plecat la master am fost la o școală de leadership și speaker-ul mi-a zis atunci: „În viața asta trebuie să faci ce-ți place pentru că dacă nu, nu vei putea să te ridici din pat și să te duci la muncă cu zâmbetul pe buze”. Pe mine asta m-a marcat pe viață. M-am uitat așa la el și în gândul meu spuneam: „Măi Marian, mie îmi place să merg în club. Cum aș putea să fac bani mergând în club?”. Așa că după ce a terminat prezentarea m-am dus la el și i-am zis asta. Iar el mi-a răspuns că dacă îmi place suficient de mult să merg în club și îmi place muzica rock, voi găsi o variantă să fac asta și să fac și bani din asta. La momentul respectiv mi-am zis că e nebun. Printr-o conjunctură, la finalul școlii de vară au venit niște studenți foarte mișto, de la Academia de poliție, care cântau la chitară. Eu atunci am avut o pornire și m-am dus la ei și le-am spus: „Guys, voi sunteți foarte buni, ar trebui să vă faceți o formație și să cântați. Dacă vreți, mă fac eu managerul vostru”. Ei nu știau ce înseamnă formația, eu nu știam ce înseamnă să fii manager, cert este că am mers împreună vreo trei ani de zile, iar ei cântă și azi. Acesta a fost practic începutul meu cu „fă ce-ți place!”.

După asta ai ajuns la Uber sau au mai fost și alte experiențe? Că de la douăzeci și ceva de ani până azi sunt puțini ani…

Sunt puțini ani și cu multe în paralel. Spre exemplu, mă ocupam de formație când mi-am înființat și organizația, iar asta se întâmpla prin 2010-2011, făceam voluntariat și prin intermediul organizației, la programele noastre participau tot felul de antreprenori care își împărtășeau experiențele, pe vremea când antreprenoriatul nu era așa de sexy cum e azi. Toți erau remarcabili, toți aveau realizări și toți aveau povești extraordinare, dar m-au impresionat foarte tare antreprenorii din industria de tehnologie: erau foarte casual, erau foarte deschiși să-și împărtășească experiențele și, mai mult decât atât, erau super deschiși să învețe și să dea mai departe, să ajute oameni. În momentul acela am zis că eu vreau să fiu în industria de tehnologie. Nu aveam cunoștințe de programare – acum am început să învăț – știam doar că vreau să fiu în tech. Așa că am ieșit la o cafea cu mine și m-am întrebat ce skill-uri pot să am eu ca să merg în zona asta. Așa că am concluzionat că pot să fac marketing pentru start-up-uri tech.

Mi-am amintit că una din persoanele care venise la proiectele organizației, făcea marketing pentru tech, așa că i-am scris pur și simplu un mail cu subiectul: „I wanna learn product marketing, please make me smarter!”. Mi-a dat o listă de cărți și de cursuri online, iar în următoarele șase luni le-am parcurs. La finalul celor șase luni mă aflam în următoarea dilemă: „am ceva cunoștințe, zero practică, zero experiență, de unde naiba încep?”. Așa că am început să caut pe net și am văzut că în România se organiza How to Web, la vremea respectivă cea mai importantă conferință pe tech și antreprenoriat din Europa de sud-est. Așa că mi-am propus să fac parte din echipa asta pentru ca astfel să câștig expunerea de care am nevoie. Astfel am căutat numele organizatorului și i-am scris: „Bună, Bogdan, eu sunt Irina! Am învățat marketing pentru zona de tech și mi-ar plăcea să fac parte din echipa ta. Aș vrea să ajut pe zona de marketing și comunicare”. Evident că răspunsul  a fost „Nu”. 😀

Dar, spre norocul meu am niște skill-uri esențiale pentru organizatorii de evenimente: sunt destul de înaltă și de solidă, mă pricep super bine să car baxuri, scaune, să fac înregistrări, orice lucru. Așa că i-am expus skill-urile mele și i-am zis că pot să ajut voluntar. Probabil că a zis că sunt nebună și gândindu-se că de nebuni nu scapi, a acceptat.

Am intrat în echipa How to web, după o lună de zile ei erau epuizați cu organizarea așa că am început să iau task-uri de comunicare, m-am oferit să coordonez din ce în ce mai multe.

Și din ce trăiai?

Bogdan îmi spusese să vorbim despre bani, iar eu i-am zis că o vom face la sfârșit și doar dacă va fi mulțumit. Norocul meu era că strânsesem niște burse ce mi-au ajuns vreun an de zile să trăiesc după master.

După conferință, Bogdan mi-a propus să intru în echipă și în același an au anunțat că vor deschide Tech Hub Bucharest, primul spațiu de co-working din România, dedicat exclusiv antreprenorilor din industrie. Evident că mi-am dorit să fac parte și din asta.

Așa că i-am dat un mail lui Daniel, fondatorul Tech Hub Bucharest, actualul meu soț 😀.

Familia Dragomir 😀

Aici vreau să dezvolți 😀

Nu ne cunoșteam, ne văzuserăm tangențial pe la How to Web. În mail i-am spus că vreau să mă ocup de partea de comunicare și comunity management la Tech Hub, 100% voluntar. El nu a fost foarte încântat pentru că atunci când îți spune cineva că vrea să fie 100% voluntar te gândești că ori e foarte slab și nu-l angajează nimeni, ori e nebun și atunci e mai bine să te ferești de el. Însă nu avea buget să plătească pe nimeni, așa că a înghițit în sec și gândindu-se că lucrez cu Bogdan la How to Web, a riscat.  Așa am ajuns să zugrăvim pereții la Tech Hub, să șterg mobila… cam așa a arătat partea de comunicare la început. Eu simt Tech Hub ca și proiectul meu pentru că am fost acolo încă din prima zi.

Și oricum e și proiectul tău că a ajuns în familie… 😀

Exact! După vreo trei ani de lucrat împreună am început să și ieșim împreună…

Irina alături de Dan și copilul lor

V-a luat trei ani? Se vede treaba că era praf mult de șters 😂

(Râde). Primii doi ani nu ne prea iubeam pentru că el credea despre mine că sunt gălăgioasă și obositoare, iar eu credeam despre el că este morocănos și ursuz. Lucrurile nu s-au schimbat, în continuare eu sunt gălăgioasă și el morocănos, dar acum ne place unul de altul. 😂

Și de acolo?

De la voluntar la How to Web, am rămas cinci ani în echipă până când am ajuns să coordonez conferința și să mă ocup de tot ce ține de marketing atât acolo, cât și la Tech Hub și am ajuns să simt că nu mai am ce să învăț și să mă plictisesc.

În paralel îmi făcusem și o agenție de marketing și lucram cu start-up-uri tech și îmi doream să fac marketing pe un singur produs. Am văzut un job la Uber, am aplicat cu gândul că oricum nu mă vor recruta pe mine. Surpriza mare a fost că m-au recrutat foarte repede.

 

Irina în drum spre biroul Revolut

Cum te-a recrutat Revolut?

Mă hotărâsem să plec de la Uber…

Din nou nu mai aveai ce să înveți?

Ba da, aș mai fi avut de învățat, doar că trebuie să știi unde te potrivești. Eu cred că fiecare persoană se potrivește într-o companie la un anumit moment. De Uber mă leagă niște amintiri extraordinare, niște prietenii frumoase, dar în momentul în care s-a schimbat leadership-ul și au început pregătirile pentru listarea la bursă, compania a devenit foarte corporate. Așa că am știut că e momentul să plec atunci când ajunsesem să stau în fața calculatorului și așteptam aprobări peste aprobări ca să fac ceva. Voiam să-mi iau un an sabatic pentru că tot timpul am visat la asta, dar niciodată nu am făcut-o și sper să nu ne bage coronavirus pe toți într-un an sabatic forțat. Și voiam să mă întorc în zona de free lancing și pentru o perioadă să mă transform într-un digital nomad. Agreasem deja că voi pleca de la Uber și atunci m-am trezit că mi-a scris primul meu manager de la Revolut – actualul head of people: „Hy Irina. Lansăm operațiunile Revolut în România – nu știu dacă ai auzit de noi – și căutăm un country manager. Crezi că ai avea timp să stăm de vorbă?”

Auziseși de Revolut?

Eu eram în mijlocul comunității de tech, oamenii din jurul meu deja foloseau, îmi făcusem cont, soțul meu folosea de ceva vreme, îmi plăcea foarte mult produsul, iar când mi-a scris Andrius am crezut că vrea să-mi ceară recomandări, fiind destul de bine ancorată în industria de tech, eu nefiind posibil candidat pentru că nu aveam treabă cu domeniul bancar. Așa că i-am răspuns: „Sigur, hai să stăm de vorbă, mă gândesc la persoane pe care să ți le recomand”. Partea ironică este că pregătisem pe cineva cu o lună în urmă pentru un interviu cu Revolut pe această poziție. Atunci Andrius mi-a spus că am înțeles greșit, că eu sunt cea recrutată. Eu am spus că nu am pregătire financiară și oricum nu-mi place pentru că sistemul bancar e mult prea birocratic pentru gustul meu și nu vreau să intru în el. „Așa cum la Uber nu ai lucrat în industria taximetriei, nici la Revolut nu o să lucrezi în industria bancară. De ce nu încerci? Obiectivul este să ajungi la 100 de mii de utilizatori în România până la finalul anului 2018, fără nici un buget de marketing și doar cu echipa distribuită”, mi-a propus el. Eu sunt suficient de nebună ca să văd o astfel de provocare mișto, așa că m-am băgat.

Revolut era o companie cu 200 de angajați în toată lumea.

Irina alături de echipa Revolut România

Ai atins obiectivul?

Am ajuns la 138 de mii în ultima zi a anului.

Care sunt cifrele de acum ale Revolut? Număr de angajați?

Ne apropiem de 2500, iar în România suntem cinci oameni.

Tu răspunzi de România și?

România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia și Bulgaria.

După angajare au urmat o serie de provocări neașteptate printre care aceea că am rămas însărcinată fără să plănuiesc, moment în care m-am gândit că s-a dus cariera mea pe apa Dâmboviței. M-am întâlnit cu Andrius să-i dau vestea și îl tot pregăteam, când el m-a întrebat dacă vreau să demisionez. Când i-am spus că nu, că de fapt sunt însărcinată, el mi-a spus felicitări și m-a întrebat de ce încerc să mă scuz pentru asta. A fost o abordare la care nu mă așteptam. În ziua care am născut am fost promovată să mă ocup de toată regiunea.

Cât ai stat acasă?

Vreo trei luni nu m-am dus la birou, dar în timpul acesta am lucrat de acasă. Acum îmi pare rău pentru că am pus singură această presiune pe mine, însă viața mi s-a schimbat atât de radical încât simțeam că singura legătură cu normalitatea și cu viața mea de dinainte era calculatorul și echipa mea.

Irina cu Radu acasă, unde nu au mai fost de la începutul epidemiei

Unde e Revolut azi? Și ai primit buget de marketing?

Bugetele noastre sunt în continuare mici și probabil că vor rămâne mici pentru că avem un model diferit de business și pentru că ne concentrăm foarte tare pe sustenabilitate.

Iar ca cifră, am depășit un milion de utilizatori pe România.

Ce voiai să te faci când erai mică?

Avocat.

Te-ai născut în București?

Da, dar am copilărit în Moldova, la bunicii mei din Odobești.

Irina când era mică, alături de mama și sora ei

Erai tocilară la școală?

Da. Am avut niște etape: până în clasa a VI-a sau a VII-a am fost tocilară, după care, până la terminarea liceului am fost o rebelă, mai degrabă o răzvrătită. Mie îmi plăcea foarte mult româna, eram olimpică la română, uram matematica și fizica și, în același timp, eram un copil foarte complexat. Eu sunt o tipă foarte înaltă, am 184 de centimetri, sunt o tipă solidă și combinația asta de înalt, gras și tocilar nu prea dădea bine și nu era cool. Așa că am început să mă răzvrătesc, am început să chiulesc, să fac tot felul de lucruri prin casă să ies în evidență, într-un efort de a mă include în gașca copiilor cool.

Ai reușit?

Da, așa cred, dar pentru asta am făcut tot felul de lucruri tâmpite. M-am apucat de fumat, lucru pe care îl regret până în ziua de azi, și multe alte tâmpenii. Ai mei se îndoiau că eu voi lua BAC-ul sau că voi intra la facultate pentru că nu prea mă duceam pe la școală și învățam doar la ce-mi plăcea și la ce consideram că-mi va fi util pe viitor. La tocilăreală m-am întors în anul I de facultate și asta am făcut din ambiție. Sunt o persoană foarte ambițioasă și competitivă. Ajunsesem într-o grupă la facultate în care erau tocilari în adevăratul sens al cuvântului și aveau note mai bune decât mine, ceea ce pe mine mă frustra. Primul meu obiectiv a fost să nu am restanțe pentru că nu-mi place să dau examenele de două ori și pentru că vara mie îmi place să mă distrez, nu să învăț. După primul semestru, când le-am văzut pe colegele mele tocilare mi-am propus să „set an example” și să arăt că se poate să ai și viață socială, și job, și note mai mari decât ele. Și am luat bursă de merit toți anii, plus bursă integrală pentru master.

Primul Crăciun în trei

Dar de ce ai dat la ASE?

Pentru că nu m-a dus capul să dau la Politehnică, eu îmi doream foarte mult jurnalism, însă tata mi-a zis așa: „Înțeleg că nu te duce capul să dai la politehnică și nu ești inginer – părinții mei sunt ingineri amândoi – dar ca să nu mori de foame, du-te la ASE”. La ASE a fost o altă conjunctură: eu voiam marketing, dar pentru că nu știam unde e facultatea de marketing, am luat dosarul și m-am dus la Relații Economice Internaționale și am intrat prima deasupra liniei la buget, iar dacă picam cu un singur loc ajungeam la marketing, unde îmi doream de fapt. Dar na, așa e când nu știi.

Până la ce vârstă ai crescut în Moldova?

Până la șapte ani, când am venit la școală. Apoi am stat numai în București, mai puțin în vacanțe.

Și fiind bucureșteancă nu știai unde e facultatea de marketing?

Eu nu am fost niciodată foarte orientată, lucru care azi nu se mai vede că avem norocul dezvoltării tehnologiei 😀 Îți dau un exemplu pentru care părinții mei încă mai râd de mine și azi: primul semestru din liceu l-am făcut la Școala Centrală, iar eu ca să ajung de la Școala Centrală în Romană luam tramvaiul 16 până la Unirii și apoi mergeam pe jos până în Romană. 😂

Irina și bebe Radu

Când te-ai dus la Uber ai povestit asta? 😀

Nu am povestit asta, dar nu cred că orientarea mea era un punctaj în minus pentru că între timp a evoluat tehnologia și mă orientam destul de ușor.

Care e prima ta iubire din liceu?

La capitolul ăsta nu am stat foarte bine. Prima mea relație a început în clasa a XI-a și a durat cinci ani.

Tocilară și în relații?

Da, da😀

Povestește-mi despre soțul tău. Cum ați reușit voi să ieșiți împreună după trei ani?

Eu nu-mi dădeam seama că-mi place de el și cred că nici el nu-și dădea seama că îi place de mine. Cred că eram în denial amândoi. Amândoi eram proaspăt ieșiți din alte relații de lungă durată, așa că după o ieșire, la final ne-am sărutat și a doua zi ne dădeam mesaje că nu e în regulă ce facem. Am stat în denial o perioadă, după care am început să ieșim și asta a fost.

Irina și Daniel la nunta lor

După câți ani v-ați căsătorit?

Ne-am căsătorit foarte repede, după un an și un pic. A fost foarte interesant pentru că noi când am început să ieșim împreună spuneam că noi nu vrem să ne căsătorim și să facem copii. A fost foarte amuzant că după o vacanță în Croația, am ieșit la un grătar cu niște prieteni și îl vedeam foarte stresat și agitat. M-am gândit că poate s-a întâmplat ceva la job. În mașină, la plecare, îmi spune: „Nu-ți verifici mailul?” – el știind că eu îmi verificam tot timpul mailul. Deschid mailul și văd un calendar invite de la el pentru 26 august 2017 cu subiectul „Scarlat devine Dragomir”. M-am uitat, nu prea înțelegeam ce e, l-am întrebat, la care el îmi spune apăsat: „Te căsătorești cu mine?”. La care eu răspund: „Dar ce-ți veni? Dar de ce?”. Răspunsul a fost. „Vrei sau nu că a treia oară nu te mai întreb”. M-am mai uitat o dată la calendar și am răspuns: „E foarte din scurt mâine  – nu am văzut că era pentru anul viitor – și am niște call-uri programate”. Asta a fost. Încă nu știu ce i-a venit pentru că noi am spus tot timpul că nu ne ține o hârtie și nici visuri de Cinderella nu aveam – ca urmare nunta noastră a avut loc la Hard Rock Cafe și noi am fost în teniși. 😀

bebe Radu cu bunicii

Părinții ce au spus?

Ei au fost foarte încântați și cred că au răsuflat ușurați când au văzut că am găsit pe cineva suficient de nebun cât să mă accepte cu toate chestiile astea și să facem și un copil.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO