Raluca Dascălu este manager de comunicare pentru unul dintre cei mai renumiți retaileri de mobilă de la noi, JYSK și a acceptat o discuție relaxată și onestă despre un loc de muncă sensibil, într-o lume care vorbește din ce în ce mai frecvent despre tăieri fără discernământ a pădurilor, despre alegeri și despre spaimele și bucuriile ce au venit o dată cu nașterea fiicei sale, Ilinca.
Cum ai decis tu să faci comunicare?
Raluca Dascălu: Cred că alegerea a venit din momentul în care am ajuns la facultate, la Jurnalism și Științele Comunicării, din București. Să zicem că am fost aleasă de această meserie. (râde)
Am dat examen de admitere, am intrat pe locul VII la Comunicare, prin urmare am rămas acolo. Dar am făcut și Jurnalism, la ceea ce se numește Învățământ la distanță. Acum, dacă mă întrebi, ți-aș spune că a fost inutil. (râde).
Ce este mai interesat de spus aici e faptul că din primul an m-am angajat în … presă, la TVR. Apoi am migrat către presa scrisă și am scris pentru o serie de reviste, iar în comunicare am ajuns direct la JYSK.
Acum mi se pare că sunt foarte strâns legate aceste două domenii: jurnalismul și comunicarea. Dacă vrei, de ce-mi place să lucrez în acest domeniu? Fiindcă aici ai privilegiul de a cunoaște foarte mulți oameni.
La JYSK, eu mă ocup și de comunicarea externă, dar și de cea internă. Adică pot să-l cunosc, într-un interviu pe care-l realizez intern, și pe colegul meu din cutare sucursală, care s-a angajat la 21 de ani la noi, iar la 26 de ani este deja store manager. Dar în egală măsură, pot să cunosc și o familie pe care a ajutat-o UNICEF ori niște voluntari care fac plantări alături de un ONG cu care lucrăm și noi.
Prin prisma meseriei mele, am privilegiul să aflu și să dau mai departe poveștile unor oameni complet diferiți.
Ăsta să fie motivul pentru care, dintre toate profesiile posibile demne de ales în clasa a XII-a, ai decis să mergi la comunicare și jurnalism?
Raluca Dascălu: Mie îmi plac foarte mult oamenii. Avem un test de personalitate în JYSK, DISC, un acronim pentru niște noțiuni pe care ți le spun în engleză: dominance, influence, steadiness, compliance. Eu am aflat că sunt high I, adică vorbesc mult și-mi place să cunosc mulți oameni. (râde) Nu este bine sau rău, ci așa sunt. Aș mai spune și că am un C mare, adică nevoia de organizare prezentă, dar am și un S foarte mic, adică mă plictisesc foarte repede.
Hai să ne ducem înapoi în timp și să vedem ce munceau ai tăi, de pildă!
Raluca Dascălu: Mama a lucrat în comerț, iar tata era inginer de telecomunicații, mulți ani a lucrat pentru RomTelecom, iar acum este la Ager Press.
Iar dacă mă gândesc mai bine, decizia mea de a merge la jurnalism s-ar putea să aibă legătură cu tata și cu faptul că ani la rând el a lucrat la Casa Presei, că îmi aducea în fiecare zi ziarele și-mi spunea tot felul de povești despre mari oameni de presă pe care îi cunoștea acolo.
Când a venit momentul să aleg către ce facultate merg, ezitam între jurnalism și geografia turismului, iar tata m-a încurajat spre prima opțiune.
Și mai e un motiv pentru care am ales să nu merg la geografie: eram în perioada în care facultățile începuseră să permită admiterea fără examen. Or, la Jurnalism încă se putea intra cu examen. Țineam la asta, și nu numai pentru că aveam eu ceva a demonstra, ci pentru că voiam ca și colegii mei să fie redutabili.
Mi se pare că liceele sunt foarte diferite, așa încât niște rezultate excepționale de la o școală unde profesorii sunt foarte exigenți nu se compară cu cele obținute la o școală unde reperele nu sunt atât de stricte. În această logică, un examen de admitere mi se pare foarte important.
Cum te-a format această facultate?
Raluca Dascălu: Cred că cea mai importantă pentru mine a fost tot legătura cu oamenii. Acolo am întâlnit colegii de breaslă de mai târziu.
Iar faptul că am lucrat ca jurnalist m-a ajutat și mai mult decât școala, fiindcă în acest mod știu exact ce așteptări să am de la oamenii din presă. Și ce așteaptă ei de la mine. De pildă, înțeleg foarte bine cum e în pielea unui jurnalist care dă un email unui comunicator și primește răspunsul o săptămână mai târziu, în vreme ce el predă revista în tipar în două zile. Până la urma urmelor, omul de la comunicare trebuie să fie disponibil pentru ziariști. Sigur că are și alte treburi a face, dar mi se pare foarte important să respecte dead-line-urile cerute de jurnaliști.
În momentul în care vinzi la scară mondială produse dintr-o resursă prețioasă, lemnul, deja subiectul se schimbă. Care este lumina în care puneți voi această problemă?
Raluca Dascălu: Ți-aș spune că aici nu mai este vorba doar despre a comunica, ci despre a face. Mi se pare că, precum majoritatea celor care lucrează în niște companii multinaționale, nu doar comunicăm, ci de-abia după ce realizăm vorbim despre asta.
Nu spunem că lemnul nostru este în regulă, înainte de a ne asigura că este în regulă.
Că veni vorba despre lemn, trebuie să spun că, din 2006, JYSK Danemarca este membru FSC (Forest Stewardship Council), adică o organizație internațională care verifică trasabilitatea lemnului.
La nivel global există păduri certificate FSC, ceea ce înseamnă că acolo lemnul exploatat nu depășește cantitatea ce se poate regenera natural ori că habitatul populațiilor indigene este protejat. Cu alte cuvinte, nu discutăm numai despre tăierea pe ascuns a lemnului, ci de procedura prin care este exploatată o pădure.
Un avantaj al acestei certificări este certitudinea că oamenii care lucrează în acest sistem sunt plătiți corect, că au condiții decente de muncă și că li se respectă programul de muncă și odihnă.
În acest moment, tot mobilierul nostru de grădină este certificat FSC. De la finalul lui 2021 toate produsele noi din lemn sau carton trebuie să fie certificate FSC, iar până la finalul anului 2024 toate produsele din lemn, carton sau hârtie trebuie să provină din lemn certificat.
Am schimbat și ambalajele, în sensul că se pot recicla. Înainte, de pildă, cutia unei lămpi de birou era făcută dintr-un carton lucios, avea, eventual, și o „fereastră” de plastic pentru a se vedea mai bine produsul din interior, dar era foarte complicat de reciclat.
Din vara anului trecut toate ambalajele sunt din carton simplu, fără culori și doar cu informația necesară cunoașterii produsului, tocmai pentru a putea fi foarte ușor reciclat.
Ambalajele pentru lenjerii, de pildă, erau problematice din același motiv: veneau ambalate în niște pungi transparente, din plastic. De la începutul anului am schimbat strategia, iar lenjeriile vin „legate” într-o fâșie de carton, cu origini trasabile, pe care sunt notate toate informațiile necesare, fâșie ce se poate recicla.
Prin această schimbare, aparent măruntă, eliminăm 27 milioane de pungi aruncate anual în toate țările unde există JYSK.
Ce dați voi înapoi, în materie de sustenabilitate, țării unde activați?
Raluca Dascălu: Plantarea pădurilor este ceva ce am început din primul an în care am susținut proiecte CSR și am găsit parteneri foarte buni, în Plantăm fapte bune în România. A doua direcție de CSR a fost spre susținerea financiară a sportivilor paralimpici, ceva ce a fost stabilit diin 1989, când fondatorul rețelei, Lars Larsen, și-a orientat atenția în această direcție.
Dacă ne întoarcem la întebarea ta, ți-aș spune că nu avem foarte multe produse fabricate în România, cu excepția unui pat suprapus și a unei multitudini de modele de saltele, dar am decis să dăruim comunității ceva ce este de interes pentru români: pădurile.
Am făcut un studiu printre consumatori, prin care am încercat să aflăm care sunt zonele strategice în care ar trebui să intervenim în materie de protecție a mediului, iar variantele erau împăduriri, reciclare și zero plastic ori biodiversitate. În România, mai mult de 42% dintre cei mai mult de 60.000 de repondenți au ales împăduririle. În vreme ce, la nivel european, prioritățile merg înspre reciclare și reducere a consumului de plastic.
Cum te-a schimbat pe tine acest loc în care lucrezi?
Raluca Dascălu: Am învățat foarte multe lucruri aici. Și am să-ți dau un exemplu: în retail totul este măsurabil, iar mie mi-a plăcut întotdeauna să văd cifre mari.
Aici, dincolo de faptul că analizez și măsor cu atenție tot ce înseamnă trafic ce mă interesează pe mine: comunicare, CSR, brand-ul sau evoluția revistei angajaților din toate țările JYSK, am colegi mult mai pricepuți decât mine la cifre, care pot să remarce niște tendințe după ce aruncă o privire într-un document de calcul. Sunt colegi de la care învăț și eu.
În plus, această lume a retailului este fascinantă prin complexitatea ei. Aici, pentru ca toate lucrurile să meargă atât de bine, este absolut necesară prezența procedurilor și, mai cu seamă, e nevoie ca toată lumea să le respecte.
Asta, Raluca, te-a făcut pe tine mai procedurală? La tine acasă, de pildă?
Raluca Dascălu: Eram așa dinainte de a veni la JYSK. (râde)
Îmi plac regulile și sunt de părere că fără reguli apare fie delăsarea, fie abuzul.
Și, pentru că suntem la schimbări, spune-mi care a fost „efectul Ilinca” în viața ta!
Raluca Dascălu: Ilinca este, pentru cine nu știe, fetița mea, de 5 ani.
Ilinca m-a făcut mult mai panicată decât eram înainte. (râde) Nu-mi amintesc de mine temătoare de boli, de vreun accident până să apară ea. Acum mi se pare că oriunde există riscul de a se întâmpla ceva rău.
Înainte nu-mi era frică să zbor cu avionul, de când a venit Ilinca, îmi este groază de asta. Dacă merg cu metroul și se oprește între stații am atac de panică. Iar asta mi se întâmplă de dinainte de pandemie. Paradoxul este că circulam și pe ruta Eroilor-Victoriei, unde se opreau trenurile între stații mai mereu.
Din fericire, de când ne-am mutat cu biroul într-o zonă mult mai frumoasă și mai verde, vin cu bicicleta. Deci am scăpat de metrou. Și, atenție, cu bicicleta nu mi-e frică.
Ce ai învățat tu de la ea?
Raluca Dascălu: Cu ea am învățat să fiu mai calmă. Înainte mă enervam foarte repede când era mai mică și făcea tot felul de lucruri fără noimă: trăgea de sertare, de lucruri. Cu timpul am realizat că, de fapt, în gesturile ei era o logică, nu făcea ceva doar pentru a strica. Așa am învățat că, înainte de a-mi pierde cumpătul, să am răbdarea de a afla dacă nu e ceva coerent în gesturile ei.
Cred că de la copii înveți tot timpul câte ceva. (râde)