Lumina este un element care face minuni într-un spaţiu, fie că vorbim despre un spaţiu interior, de un spaţiu arhitectural sau de spaţiul sufletului nostru. Lumina lucrează prin mintea noastră, ne ajută să vedem, în primul rând, şi apoi ne ajută să categorisim ceea ce privim în frumos, urât sau în alte moduri. Pentru cei care cred că un spaţiu poate fi frumos şi atât, am să spun că fenomenul este ceva mai complex de atât. Frumuseţea este percepută de mintea noastră ca o reacţie faţă de modul prin care ne conectăm noi la ceea ce privim, spre exemplu la o ambianţă a unui spaţiu interior.
Dese ori lumina joacă un rol foarte important în acest scenariu. Fiecare om, în funcţie de amintirile lui personale şi trăirile prin care a trecut în viaţă preferă o anumită intensitate sau culoare a lumini. Unii preferă o casă foarte luminoasă în timp ce alţii vor să trăiască tihnit la lumina pâlpâitoare a lumânărilor. Unii se ascund de lumina directă precum vampirii în timp ce alţii preferă să intre cât mai multe raze de soare în sufrageria lor.
Eu personal sunt un iubitor de lumină. Cred că cele mai plăcute case din lume sunt cele orientate către sud şi către o privelişte minunată. Cred că energia pe care o primeşti de la lumina directă tot timpul zilei este ceva magic. Spre exemplu o dată ce am mutat dormitorul personal spre sud am început să mă odihnesc mult mai bine şi să mă trezesc de dimineaţă plin de energie.
Orientarea potrivită a unei locuinţe este un subiect foarte complex ce ţine de factori multipli cum ar fi clima, spaţiile interioare, ambianţa dorită şi personalitatea fiecăruia. Este superb să ai bucătăria orientată către est şi să îţi bei cafeaua de dimineaţă în timp ce urmăreşti răsăritul soarelui. Sau invers, este frumos să te întorci acasă într-o zonă de dining orientată către vest, către un apus frumos. Lumina este mereu diferită. Mereu ne încarcă şi ne îmbogăţeşte sensul vieţii.
Părintele arhitecturii moderniste Le Corbusier spune foarte frumos despre arhitectură că este „acel joc savant, corect şi magnific al volumelor reunite în lumină.”
Arhitectura japoneză, cea de calitate, lucrează mereu cu lumina. Vorbesc aici despre locuinţe gândite atât de sensibil în raport cu lumina şi interiorul. Spre exemplu un piedestal cu o vază specială pe care cade perfect o rază de lumină la apusul soarelui. Te poţi întreba ce a fost gândit mai întâi, vaza sau fereastra prin care intră lumina?
În această direcţie trebuie să amintesc de spaţiile religioase. Cât de impresionante sunt bisericile gotice, unde lumina intră dinspre cer, filtrată de vitralii superbe, astfel creând sentimentul prezenţei divine.
Sentimentul că te afli într-un spaţiu ales, ce te apropie de Dumnezeu este mereu creat cu ajutorul luminii. Fiindcă, până la urmă, lumina este cea mai puternică metaforă a tuturor religiilor. Geneza spune „Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.”
De aceea, probabil, de multe ori îl căutăm pe Dumnezau în spaţii interioare decât în aer liber, unde suntem direct expuşi la lumina naturală pe care chiar el ne oferit-o. Poate că avem nevoie de protecţia ce ne este oferită de un acoperiş pentru a nu fi copleşiţi de puterea luminii. Sau poate că nu putem înţelege lumina fără întuneric aşa cum nu putem înţelege întunericul fără lumină.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
