Mirela Niță profa de franceză ce-i învață pe funcționarii de la Bruxelles limba română făcându-i să-i iubească pe Creangă și Eliade. Și povestea femeii ce a înființat prima școală românească din Belgia

Mirela Niță are 48 de ani și este profesoară de limba română pentru funcționarii europeni. Mai exact, este angajată a unei școli de limbi străine ce oferă servicii instituțiilor europene, iar printre cursanții săi sunt oameni de diferite naționalități. Face asta de 14 ani, iar majoritatea studenților săi s-au îndrăgostit iremediabil de țara noastră. În vacante, aceștia citesc Cioroianu, Boia, Creangă, Eliade sau vin în România pentru 8-12 zile. Cum e posibil? Ei bine, mai mult decât a fi profesor, Mirela Niță este acea persoană care duce mai departe și se mândrește cu tradițiile, obiceiurile și cultura noastră.

Cum a ajuns aici? Nu a avut nicio pilă, nicio relație și nici nu s-a dat bine pe lângă nimeni. De când are amintiri, de când a conștientizat că trebuie să facă ceva cu viața ei, nu a făcut decât să învețe. Au existat și piedici, dar, cu răbdare, putere și determinare a trecut peste toate. Prin forțe proprii, prin multă muncă și cu un singur vis în minte – acela de a învăța și a deveni profesor – a ajuns profesor titular de limba franceză la unul dintre cele mai bune licee din București, Colegiul național Iulia Hașdeu. Însă, mai avea drum lung în față, în aventura cunoașterii. După o bursă în Franța, apoi o alta în Belgia, a decis să se așeze la Bruxelles unde a devenit profesor de limba româna la Instituțiile europene.

În 2010, împreună cu o bună prietenă, Mirela Niță Sandu a înființat asociația EuropaNova, în scopul de a deschide un dialog intercultural între cei printre care se învârte. A realizat niște proiecte extraordinare prin care nu face altceva decât să promoveze limba, cultura și valorile noastre. În 2018 a fost decorată cu medalia „100 pentru România”, iar în 2019 a primit Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de cavaler. Dar, gata cu vorba, vă propun să descoperiți mai jos un om care cu adevărat ne inspiră. 😀

Mirela, ce faci tu azi? Cu ce-ți ocupi timpul?

Cred că aproape în fiecare zi fac ce fac azi, în ziua în care vorbim 😀. Am un program foarte aglomerat, lucrez de dimineața până seara. Încep ziua la 8.30 cu primul curs si termin la ora 15.00 când merg la școală să-mi iau copilul. Ajungem acasă și am un alt curs (online). Apoi, mă ocup de copil și de mine. După ora 21.30 pregătesc toate cursurile pentru ziua următoare. În fiecare zi, am momentele mele în care citesc și scriu. Nu mă refer doar la articole de ziar. 😀 Sâmbăta, sunt la EuropaNova de dimineața până seara. Avem școala românească, iar cursurile încep la 9.00 și se termină la ora 18.00.

Cursurile pe care tu le predai sunt de română ca limbă străină?

Da. Eu predau limba română ca limbă străină.

Sunt atât de mulți doritori care vor să învețe limba română în Bruxelles?

Cred că sunt și mai mulți decât am eu. Eu sunt profesor la Instituțiile europene, ceea ce înseamnă Comisia Europeană, Consiliul, Parlamentul European și, uneori, și pentru Eurocontrol. Dar, există cursuri și dincolo de instituțiile europene. De exemplu, EuropaNova Bruxelles are cursuri de seară cu adulții cărora le predă altcineva, iar aceștia vin fie de la Instituțiile europene, fie din alte direcții.

Cursanții tăi sunt funcționari europeni?

Da, cursanții mei sunt funcționari europeni. Unii sunt traducători sau interpreți, iar alții sunt din corpul administrativ. Ei învață limba română, mai ales, în interes de serviciu, pe când alții învață în interes personal. Am atât cursuri de grup, cât și cursuri individuale.

Tu ești angajata cui?

Lucrez pentru CLL – Centre de Langues. Este o foarte mare școală de limbi care are o bază de peste 400 de profesori. Pe română, sunt profesorul lor principal.

Cum ai ajuns să lucrezi pentru CLL? Și de când faci asta?

În 2005 am avut o bursă la Rennes, în Franța și când m-am întors în București mi-am spus că trebuie să mai găsesc o astfel de bursă să merg în străinătate. Am aplicat la o bursă a Guvernului României pe care am obținut-o și așa am ajuns în Belgia. Asta se întâmpla în 2006. După, am continuat, la zi, cu un an de studiu pentru aprofundarea metodelor de predare și pentru a obține un certificat universitar care dădea dreptul oricărui absolvent să predea limba franceză ca limbă străină sau secundară în toată Uniunea Europeană. Chiar dacă erau la zi, aceste cursuri de aprofundare erau împărțite într-un program de două săptămâni, după care urmau alte două săptămâni de pauză și tot așa. În felul acesta am putut să fac naveta: două săptămâni predam la București și două săptămâni mergeam la Universitatea catolică Louvain-La-Neuve din Belgia. În Bucuresti, pe perioada în care eram plecată, aveam un profesor înlocuitor. În 2007, stând de vorbă cu profesorul principal, mi-a propus să continui cu o școală doctorală. M-am înscris, am urmat-o timp de doi ani, după care am renunțat. În primul rând, doream să dedic mai mult timp copilului meu. În al doilea rând, capitolul praxeologic care se baza pe niște studii făcute în România nu a mers exact așa cum mă așteptam și ar fi trebuit să schimb complet lucrarea, și, nu în ultimul rând, mă îndreptam, oricum, către altceva.

Când ai renunțat la liceul din București?

Există o lege care îți păstrează postul atâta vreme cât tu te duci undeva să te perfecționezi. Am renunțat în septembrie 2013 când știam că nu mă voi întoarce curând.

Părinții tăi ce au spus când te-ai mutat definitiv în Belgia?

Tatăl meu nu mai era – Dumnezeu să-l ierte! – iar mama nu a intervenit niciodată. Pentru ea Belgia era capătul lumii și chiar m-a întrebat: „Cum, pleci la capătul lumii?”. Acum s-a obișnuit. Înainte de pandemie, când voia să mă vadă, se urca în avion și în două ore și jumătate era la Bruxelles.

De unde vine familia ta?

De lângă Târgoviște. M-am născut la Voinesti.

Cine ți-a insuflat dragostea pentru învățătură?

Nu știu. În școala în care am învățat exista o bibliotecă. Majoritatea cărților erau foarte vechi. Primei mele învațatoare, de fiecare dată când mă lăuda, îi spuneam: „Asta înseamnă că merit o carte?” Strângeam cărți de pe unde mergeam. Citeam tot ce îmi pica în mână. Poate nu întâmplator am deschis cu prietena mea, Ioana, prima librărie cu carte românească la Bruxelles.

Nu știu dacă doamna învățătoare mi-a insuflat dragostea pentru învățătură sau tata. Poate că totul venea de la el, de la dorința mea de a nu-l dezamăgi. Voiam permanent să-i arăt că sunt cea mai bună. Poate că nu am fost mereu, dar exact atunci când trebuia, eram. Nu am știut niciodată să fac nimic, nu mi-am ajutat bunicii la treburi, nici părinții. Orice încercam în materie de gospodarie, ratam tot.

Tu de mică ți-ai dorit să fii profesoară?

Da, chiar asta mi-am dorit să fiu. Prima limbă străină pe care am studiat-o a fost rusa. Franceza a fost a doua. De la primele cuvinte spuse de doamna profesoară în franceză, am decis: voi fi profesor de franceză. I-am spus si doamnei profesoare. A râs. Am convins-o însă pe parcurs. Doamna profesoară se numea Fluieraru Tatiana. A fost extraordinară! Sistemul de învățământ din epoca respectivă nu te învăța cum să înveți, ci mai degrabă cum să memorezi – ceea ce probabil se mai aplică și astazi – așa că, franceza pentru mine era, înainte de orice, exercițiu de memorie. Învățam la virgulă tot ce scria în carte și apoi reproduceam în clasă. A doua doamnă profesor de franceză care și-a pus amprenta asupra carierei mele viitoare a fost Florina Vasilescu, profesor la Colegiul economic Ion Ghica din Târgoviste. Îmi spunea așa: „daca eu îți spun un singur cuvânt, de exemplu potcoavă, tu trebuie să-mi scrii cel puțin o pagină pe această temă”. Pentru dânsa, eram un copil. Pentru mine, ea era Dumnezeu.

Mirela, aș vrea să-mi mai povestești ce mai faci tu în afară de a fi profesor…

Ofer străinilor care învață româna ca limbă străină posibilitatea unor stagii de limbă la noi în țară. Timp de 10 – 12 zile, stăm în România, ne deplasăm, vorbim, vizităm și învățăm. Seara facem cursuri. Împreuna cu Mihaela Carată, de la Promenada-Culturală, am conceput niște excursii culturale sub formă de stagii itinerante de limbă, un traseu și apoi am venit cu studenții mei în România. Partea interesantă în munca mea de la Bruxelles este că eu nu predau doar română ca limbă străină, ci predau și istorie, și geografie, și etnografie, antropologie… Cursurile mi le concep de așa manieră încât trecem prin toate. Limbă, cultură, tradiții.

Școala românească, cu ce gânduri a fost fondată?

La Școala românească, în principiu este româna ca limbă maternă, dar sunt și cazuri când copilul nu știe nimic în română. Atunci, româna îi este predată ca limbă străină. Avem peste 60 de elevi înscrisi. Școala este un alt proiect de suflet al asociației noastre pe care îl derulăm de 6 ani. Acesta a fost creat pentru a veni în ajutorul părinților și copiilor care se simt departe de România, cărora le este dor de țară, care nu doresc să-și uite rădăcinile. Suntem ca o mare familie. Organizăm spectacole, evenimente pentru părinți și copii, sărbătorim împreună 1 Martie sau Ziua naționala a României. Există și alți copii care provin din familii mixte. Pentru ei, româna este a doua limbă. Nu mereu părinții aleg să vorbească în limba româna cu copiii acasă, deși pentru ei această limbă rămâne importantă. Noi îi ajutăm cu limba româna. Ce este educația dacă nu hrănire, cultivare? Educația ne ajută să înflorim. Altfel, ne ofilim boboci.

Cu cine lucrezi la EuropaNova? Predai și la Școala românească?

Conduc asociația cu prietena mea, Ioana Belu. Nu predau la școala de week-end. Avem trei grupe de copii cărora le predau colegele noastre, Cristina Galan, Veronica Petrenco și Maria Suldac-Miculaiciuc. Sunt persoane calificate pentru lucrul cu copiii, au o experiență vastă în domeniu și rezultatele sunt extraordinare. Formăm o adevarată echipă. Anul trecut am imprimat și prima carte împreuna: « România mea  – Ghid pentru micul român de pretutindeni ». Este un manual interdisciplinar, cu fișe de lucru pe două categorii de vârstă: 6-8 ani și 9-10 ani, împărțit pe 4 capitole și un bonus, la final, România în cifre. Capitolele sunt: Limba și literatura română, Istorie, Geografie, Artă și Tradiții. Cartea are imagini, texte și exerciții care le ajută pe profesoarele noastre în îndeplinirea misiunii lor. Ne-am dorit un manual adaptat nevoilor cu care ne confruntăm. Acum îl avem!

Am vazut pe pagina ta că promovezi artiști. Este un alt proiect marca EuropaNova ?

Da. Proiectul se numeste Parcours d’artistes au Clos du Parnasse și este realizat cu sprijinul Federației Wallonie-Bruxelles. Partenerul principal al proiectului pentru tot ceea ce înseamnă publicitate în mediul francofon este Demetra – Asociația femeilor românce din Belgia. Dupa primul interviu, prietenii de la RomBel și de la revista Timpul Bruxelles au dorit să se implice. Nu doar în promovarea proiectului, cât, mai ales, promovarea artiștilor care merită toată atenția noastră. Ce facem concret ? Promovăm artiști plastici, scriitori și muzicieni prin interviuri și un mic film care să redea lumea lor, arta lor, cărțile sau abilitățile lor. Facem cunoștință cu acești oameni care nu au mai avut posibilitatea să expună, le arătăm operele sau mergem în atelierele lor și realizăm interviul și filmul, dupa care îi promovăm. În mod normal, organizăm lunar un vernisaj însoțit de lansarea unei cărți sau de un concert. Din cauza pandemiei, acestea nu au mai fost posibile. Din ianuarie, am dat acest nou format proiectului.

Când a fost fondată asociația EuropaNova și ce alte proiecte derulează?

EuropaNova  este  o asociație fără scop lucrativ, fondată pe 20 noiembrie 2010, la Bruxelles, de către un grup de profesori, interpreți, traducători, antropologi și juriști lingviști interesați de promovarea pe lângă publicul belgian a limbilor și culturilor țărilor din Estul Europei, în special România. Asociația noastră are ca scop principal educația și favorizarea dialogului intercultural între părțile oriental-central-balcanice și occidentale ale continentului european. Suntem prima și singura asociație care are acest tip de proiect federator. EuropaNova coordoneaza mai multe proiecte în curs : Librărie, Biblioteca, Școală de limbi străine, proiectul Bibliopolis România – colaborarea cu bibliotecile publice din Bruxelles (Biblioteca centrală Riches Claires, Bibliotecile din Jette, Laeken, Anderlecht, Berchem-St-Agathe, Uccle, Ixelles) pentru fondul de carte românească și de traduceri din literatura română, precum și pentru conferințe în franceză despre literatura română, turism în România, tradiții populare, și Festivalul cultural „Pamânturi mitice” ajuns la a 8-a ediție. De un an avem și un club de carte în online, Aici și Acum (Ici et Maintenant). Ne întâlnim în fiecare lună și discutăm cartea propusă.

Wow ! Impresionant! Te gândești să te mai întorci vreodată în România?

Da, tot timpul. 😀