Căutare

Share this article

Paul Mureșan s-a născut în Bistrița gri a anilor ’90. A copilărit cu Captain Planet și, mai apoi, a alergat pe toți munții din zonă căutând pokemoni. A început să deseneze împreună cu fratele său, Vlad. Iar părinții i-au încurajat, chiar dacă asta însemna că orele de matematică nu mai erau despre radicali sau fracții, ci despre monștri și umbre pe caiet.

Astăzi trăiește din mâzgăliturile pe care le face. Asta după ce a stat o perioadă în Germania. Acolo a învățat cât de ușor, dar și cât de greu este să faci o animație. A stricat niște aparatură încercând să facă prima sa animație și a murdărit cu grafit tot ce atingea pentru că era singurul student care încă lucra pe hârtie. Însă, acolo în Germania l-a cunoscut pe profesorul său de animație, ungurul Tamás Waliczky, care i-a spus că fiecare animație are o conștiință, iar aceasta este compusă din timpul pe care artistul i-o dedică. Așa că a muncit. A renunțat la petreceri și a desenat. A facut 2200 desene în 4 luni. Iar perioada respectivă i-a arătat cum o să-i fie viitorul. Iar scurtmetrajul său despre moarte, „Ceva”, călătorește prin toate festivalurile lumii.

Atunci când i-am scris că vreau să facem un interviu căra o tonă de rigips și zugrăvea. Se muta la țară și trebuia să își pună puțin viața în ordine. Dar eram curioasă cum se nasc toate personajele sale și cum a reușit un puști din Bistrița gri să dea culoare atâtor povești. Așa că într-un final s-a întâmplat și interviul chiar dacă acum munca de la Anim’est îi ocupă tot timpul.

Vă invit să-l cunoașteți pe Paul Mureșan și să aflați cum arată viața unui om care gândește în culori, desene, personaje și povești.

Paul Mureșan, ce înseamnă animație pentru tine?

E un truc prin care îi păcălești pe ceilalți să vină în ograda ta. Un fel de pânză de păianjen pentru atenția celorlalți.

Paul Mureșan

Cum a început totul … care a fost prima animație pe care ai văzut-o și care te-a influențat, te-a făcut să spui că asta este drumul pe care ți-l dorești?

TOTUL a început în Bistrița gri, nouăzecistă care contrasta cu desenele animate de la televizor. Eram destul de mic când am arătat spre televizor cu mâna și am zis „eu aia o să fac”. Prima animație pe care țin minte că am văzut-o a fost Captain Planet care m-a influențat să fac și o tonă de voluntariat mai târziu ca să fiu și eu unul dintre Planetari. Aș fi ales puterea Apei dacă puteam (râde).

Prima animație care m-a lovit în fundul motivației a fost Interstella 5555. De atunci, nici ora de matematică nu mai era despre matematică, era despre cum să desenezi astronauți cu păr ascuțit printre radicali.

Dar ce desenai cel mai mult la început?

Eram un elev care nu putea să joace fotbal așa că desenam monștri.

Paul Mureșan

Povește-mi puțin despre pasiunea ta cu pokemonii? 🙂

Pokemon mi-a placut mult fiindcă design-ul creaturilor nu era previzibil, nu era ca orice altceva la televizor. Iar șutul în melancolie îl primeam de la faptul că în animațiile cu pricina, totul se întâmpla într-o vară infinită, cam cum era Bistrița din iunie până în septembrie când toți copiii de la bloc erau plecați în vacanțe și totul era pustiu și infinit.

Paul Mureșan: Părea că în secunda doi o să sară un Nidoran de după colțul blocului și pentru că nu aveam nintendo să jucam pokemon, ne inventam singuri aventurile și cred că asta a fost un fel de fitness pentru mușchii imaginației noastre.

Cum arătau pokemonii pe care îi inventai tu? Și care le era povestea?

Design-ul nu era ceva special la pokemonii mei, nici nu știam a desena, dar povestea era întotdeauna mișto. Ce să mai, plecai acasă cu senzația că ai stors fiecare picur de potențial dintr-o zi de vară. Se rugau de noi să mergem în casă, dar noi eram prin cine știe ce păduri încercând să prindem o creatură legendară. Pot să zic că eu și fratele meu am explorat, destul de tineri, toate pădurile din jurul Bistriței, încercând să căutam ceva ce nu știam sigur că există.

Cum ai fi vrut să se termine aventura pokemonilor?

Nu s-a terminat încă.

Citește și: 

O viață în bandă desenată: cine este Puiu Manu, cel mai longeviv desenator din România? Și cum arată o lume plină de super eroi și zâmbete de copii

Înțeleg că îți plăcea să desenezi cu fratele tău, cine era mai talentat? Și cum era pasiunea voastră văzută în familie?

Cred ca eu și fratele meu, Vlad Mureșan, am învățat unul de la celălalt să desenăm. Vlad e mai pasionat de călătorii decât de stat la masă cu orele învârtind un creion. Oamenii mari s-au temut că desenul nu o să aducă pita pe masă sau că asta e o activitate pentru cei care nu sunt buni la matematica (singura care contează pentru adulți atunci când copilul e în școală), dar mă bucur mult că părinții ne-au susținut și că nu au încercat să ne influențeze alegerile.

Cum ai fost în adolescență … îmi imaginez că erai tot prins în lumea aventurilor animate. Cât de ancorat erai în realitatea școlii, cu note, lecții și profesori riguloși? Și când și-au dat seama oamenii din jurul tău (profesori, părinți) că talentul tău chiar te poate aduce pe un drum de viitor 🙂

S-a întâmplat des să nu fiu atent la ore și să tot desenez sau să mă joc cu umbrele pe coperțile caietelor. Mulți profesori s-au supărat și profa de mate arunca cu cretă după mine (râde), dar cred că au realizat ulterior că e o luptă fără rezultate. Așa că am fost lăsat în pace să mâzgălesc și întotdeauna aveam media la limita unde se îmbrățișează corijența cu nota de trecere.

Paul Mureșan: la matematică știu sigur că am trecut pentru că ștergeam tabla.

Ai plecat după facultate în Germania, cât de mult te-a schimbat experința aceasta? Și cum a fost la început pentru tine?

În Germania am ajuns prin Grantul Erasmus. Acolo am învățat că e foarte ușor să faci o animație, dar și că e foarte greu să faci o animatie. Am stricat niște aparatură încercând să fac prima mea animație și am murdărit cu grafit tot ce atingeam pentru că eram singurul student care încă lucra pe hârtie. Deși am facut 2200 desene în 4 luni și colegii mei de atunci credeau ca îmi consum viața la un birou în loc să fumez și să râd, animația a avut un impact asupra școlii, luând prin surprindere proiectele facute în 3, 4 zile. Profesorul meu de animație, Tamás Waliczky, a spus că fiecare animație are o conștiință, iar aceasta e compusă din timpul pe care cineva îl dedica proiectului în sine.

Ce ai simțit atunci când ai văzut că videoclipul piesei „Mâine” a lui Deliric și Silent Strike a avut atât de mare succes (peste 5,7 milioane de vizualizări pe Youtube)?

M-am bucurat.

Acum ai ajuns să faci filme și să îi ajuți pe alții care vor să îți urmeze drumul, dar spune-mi, te rog, care este drumul de la idee la animația proiectată?

Nu cred că încerc să îi ajut pe alții să îmi urmeze drumul fiindcă drumurile ne sunt foarte diferite, chiar dacă seamănă între ele în anumite momente. Aceeași chestie e și la proiectarea unei animații, de la idee la proiecție e diferit de fiecare dată. Schițez mult, colorez mult, scanez muuult, editez, montez și ma prostesc cu sunet pe fundal. Uneori lucrez cu un studio sau un producător. De cele mai multe ori singur.

Dar cred că cel mai bine se vede procesul meu creativ aici:

Cu cine îți place să lucrezi? Și pe cine urmărești cel mai mult?

Îmi place să lucrez cu: Ada Milea, Mihai Mitrică, Alexandra Felseghi, Adina Lazăr, Vlad Mureșan, Pop Liviu, Forum Apulum. Sunt mulți oameni mișto și talentați cu care îmi place să fac proiecte de desen și de animație. În ceea ce privește pe cine urmăresc, cred că cel mai entuziasmat sunt de Satoshi Kon, Hayao Miyazaki și Anno Hideaki.

Și ce spun acum ai tăi despre desenele pe care le faci?

Ai mei sunt mândri că trăiesc din mâzgălituri (râde).

Iar la final, Paul Mureșan povestește-mi puțin despre „Ceva” 🙂

„Ceva” este o un scurtmetraj despre moarte. Am încercat să fac un fel de invitație în moartea pe care o văd eu pentru cine vrea să facă o vacanță de opt minute în lumea de dincolo pe care eu o văd în adancul minții noastre. Este un proiect făcut împreuna cu studioul Safe Frame și care acum face turul lumii în festivaluri.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO