Povestea unei case: „Ne-am dorit să ne construim propriul univers în care nu doar să locuim, ci să trăim” - Pagina 4 din 6 - LIFE.ro
Sari la conținut

Dintotdeauna ne-a plăcut efervescența pe care o oferă locuitul într-o metropolă. Luminile orașului și zumzetul aproape continuu. Însă, după ani buni de locuit în mijlocul agitației, un gând a început să încolțească în mintea noastră. Ne-am întrebat cum ar fi să avem o locuință pe pământ, un loc în care să putem respira, să putem privi apusul și nuanțele sale superbe de roz-portocaliu pe care le are uneori, un loc în care să ne simțim ca într-o scurtă vacanță, însă fără să ne mutăm din oraș?

Odată ce acest gând ne-a încolțit în minte, am început să facem pași concreți pentru ca visul să devină realitate. Ne-am dorit să ne construim propriul univers în care nu doar să locuim, ci să trăim – într-un mod conștient, cât mai apropiat de ceea ce e important pentru noi.

În primul rând, ne-am dorit să ne bucurăm de o curte, care să ne permită să putem simți iarba sub picioare și încărca/reîncărca bateriile în zilele aglomerate. Apoi, ne-am dorit ca arhitectura casei să fie una specială, modernă, care să pună în valoare spațiul cât mai bine. Aceasta se integrează perfect în mediul înconjurător și creează un contrast proeminent cu albastrul cerului senin. Mai multe poze cu casă găsiți în galeria foto din deschiderea articolului!

Povestea unei case: cum se naște „un loc în care să ne simțim ca într-o scurtă vacanță, însă fără să ne mutăm din oraș”

Livingul spațios oferă o priveliște uimitoare către grădină, iar terasa de la parter seamănă cu o cameră în aer liber, acoperită, fiind un loc perfect pentru relaxare.

Modul în care este reflectată lumina naturală în casă a fost un element foarte important pentru noi pe care am vrut să îl integrăm cu atenție și grijă. Tocmai de aceea, au fost create oaze care permit luminii naturale să pătrundă aproape în fiecare colț al casei.

La parterul terasei, o fereastră generoasă reflectă imaginea unui tei bătrân, în timp ce lumina soarelui se joacă în frunzele sale. Copacul servește nu numai ca o umbrelă naturală pe zilele toride de vară, ci și ca un simbol al trecutului. Totodată, are și rolul de a completa peisajul urban și de a crea o continuitate vizuală. Toamna, spectacolul frunzelor căzute din tei îmbracă într-un mod estetic pavajele ce alcătuiesc aleea principală a curții. Curtea interioară oferă un cadru perfect pentru lumina reflectată de alipirea la peretele casei vecine.

casă modernă

Compartimentarea casei este ingenioasă și lasă frâu liber imaginației, oferind suficient de mult spațiu pentru depozitare, iar scara interioară de la parter este un element ce emană forță și stabilitate. Mai multe poze cu casă găsiți în galeria foto din deschiderea articolului!

Etajul, construit în consolă, decalat, oferă casei un aspect rectangular, în timp ce acoperișul este în stil mediteranean.

casă modernă

Cele 4 dormitoare, zona de living, dining, și cele 3 băi însumează 220 mp construiți, pe un teren de 350 mp.

Această casă cu arhitectură modernă și mediteraneană, împreună cu curtea și teiul care își oglindește frumusețea în fereastra de la parter, este un loc ideal pentru oricine își dorește un refugiu, bucurându-se, în același timp, și de beneficiile confortului contemporan.

casă modernă

Este „O casă simplă”, așa cum a fost numită în cadrul Anualei de Arhitectură București, Ediția 2022 și al Bienalei Naționale de Arhitectură, Ediția 2023, unde a fost nominalizată, dar plină de farmec. Iar acum își caută noi proprietari.

Arhitecți: arh. Silviu-Alexandru Preda, arh. Dragoș Perju, The Architecture Office 11 01 / Graphic Studio

Mai multe poze cu casă găsiți în galeria foto din deschiderea articolului!


Articolul de mai sus face parte din noul proiect LIFE.ro, „Povestea mea” și a fost scris de B.D. ❤️


Toată lumea are o poveste, ne lipsește doar imboldul să o împărtășim

Într-o lume care se află mereu în mișcare, îți oferim un loc în care să te bucuri de lucrurile și, mai ales, de oamenii care contează cu adevărat. Descoperim împreună povești incredibile de viață care să ne inspire înspre o viață mai bună. „Povestea mea” devine spațiul în care vorbim onest și deschis despre orice.

Fii parte din comunitatea LIFE.ro. Spune-ți povestea și lasă-ne să te cunoaștem, să învățăm împreună și să-i motivăm pe ceilalți să fie schimbarea de care avem nevoie.

Ai trăit câțiva ani în străinătate, acum te-ai întors și vrei să ne spui de ce. Ai învins o boală și acum vrei să fii inspirație pentru oamenii care se luptă cu aceeași situație. Ți-ai schimbat job-ul. Ai trecut printr-o despărțire sau trăiești o mare iubire. Spune-ne povestea ta în noul proiect LIFE.ro„Povestea mea”.

Spune-ți povestea. Lasă-ne să te cunoaștem. Și inspiră-i pe ceilalți.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora