Ștefan Puștan, artizan, despre cum să transformi secretul călirii fierului din vremea regelui Carol I în meșteșug actual

Ștefan Puștan este un artizan din Piatra Neamț, care a descoperit în urmă cu câțiva ani secretul călirii fierului din vremea industriașilor Regelui Carol I și a decis să facă ce ține de el pentru a nu lăsa meșteșugul să piară. I-a luat alături de el pe Andrei, pielar, și pe Amalia, artistă a crochetei, și au început munca în atelierul Bardax.

Cu ce gând ai deschis tu acest atelier de meșteșug în aceste vremuri? Vorba ceea, dacă îmi trebuie un topor, merg la brico și-l cumpăr. Nu?

Ștefan Puștan: Așa este, dar aici vorbim despre meșteșug, adică despre folosirea uneltelor și cunoștințelor străvechi pentru a obține lucrurile noi.

Cum ți-a venit ideea, care au fost riscurile pe care le-ai întrevăzut, cum ți le-ai asumat?

Ștefan Puștan: Ideea mi-a venit în urmă cu vreo 5 ani, când lucram pentru un documentar ce se numea ”Pe urmele plutașilor” și căutam în susul Bistriței oameni și locuri cu povești. Așa am aflat despre niște fierari care au păstrat meșteșugul modelării fierului din generație în generație.

Nu a fost deloc simplu să-i găsim, dar când s-a întâmplat am avut o revelație. Am văzut atelierul lor, uneltele vechi, iar cu timpul, aflându-le poveștile, mi-am spus că e ceva ce merită continuat. Ei sunt a patra generație de fierari din tată-n fiu care păstrează secretul unei tehnici de călire a fierului din vremea Regelui Carol I. Când prințul Carol a ajuns în Țările române și a început un proces de industrializare, a trasat drumuri, căi ferate și a început să exploateze păduri a avut nevoie de unelte și utilaje rezistente și noi. Iar pentru asta a adus cei mai renumiți fierari ai Imperiului austro-ungar care au lăsat și oamenilor locului niște secrete bine păstrate. Iar eu am învățat de la acești oameni care știau prea bine despre cum se modelează fierul.

Între timp am cumpărat topoare suedeze, norvegiene, adică liderii mondiali ai tehnologiei și am observat că topoarele mele sunt fie la fel, fie mai bune decât acelea.

Tehnica am început să o dezvolt în felul meu, inspirat din istorie și din experiența pe care am căpătat-o între timp, și am dezvoltat niște topoare speciale pentru cioplituri în lemn. Fiindcă mi se pare că și tehnica aceasta riscă să se piardă cu timpul.

Cât de complicat este meșteșugul?

Ștefan Puștan: Este destul de complicat, dar ca toate lucrurile manuale, sunt complicate la început, după care necesită foarte multă atenție.

La fier, dacă ai dat un ciocan greșit în el, foarte greu să revii, chiar dacă e cald. La lemn este și mai delicat, fiindcă o dată tăietura făcută nu mai ai cum să pui la loc. Așa că este nevoie de foarte multă atenție și concentrare.

Cum ți-ai găsit partenerii de lucru în această poveste și cum să completați voi?

Ștefan Puștan: Căutam un pielar cu care să lucrez tecile topoarelor, fiindcă niște unelte foarte ascuțite fiind, nu-mi permit să le folosesc fără teacă fiindcă mi-ar tăia rucsacul. Deci prima căutare a fost pentru siguranță.

Apoi, când l-am găsit pe Andrei, acest prieten al meu, cam de-o vârstă cu mine, la fel de pasionat și care a lucrat tot atât timp ca și mine în pielărie, am decis să facem niște teci altfel: din piele naturală, tăbăcită vegetal, tratată, cusută, pictată sau gravată manual, tot după metoda vechilor meșteșuguri.

Apoi ne-am asociat cu Amalia, care face crochet și împletituri, iar împreună am decis să începem o serie de ateliere, workshop-uri și să răspundem invitațiilor din festivaluri și evenimente, așa cum se petrec ele în timp de pandemie.

Ce este special în ce faceți voi?

Ștefan Puștan: Facem niște lucruri unice, lucrate manual, cu foarte mult drag în foarte multe ore de muncă. Asta ne ghidează: lucruri de calitate și durabile.

 De unde-ți iei inspirația?

Ștefan Puștan: E greu de spus de unde o iau. Mă uit la tot felul de unelte, la topoare, la modele, apoi încep să lucrez cu maximă atenție la fibra lemnului, la micile defecte sau obiecte din interiorul lemnului. Folosesc lemn din mai multe surse și trebuie să fiu atent. Am găsit de pildă câte un glonț în structura fibrei, fiindcă lemnul a fost luat dintr-o zonă cu poligon de tragere.

Nu te-a înșelat niciodată inspirația, vine, nu?

Ștefan Puștan: Ba cum să nu? Chiar este o vorbă printre sculptori: în ziua când nu te simți în formă nu lua dalta în mână că îți va părea rău a doua zi.

Cine din preajma sau familia ta a făcut asta?

Ștefan Puștan: Din ce știu eu, nimeni. Totul a pornit din ce am văzut eu și am încercat să „fur” de pe la tot felul de meșteri.

Iar eu nici nu am studii de artă, ci am terminat silvicultură la Brașov și am terminat și masterul în peisagistică.

Arta a rămas o pasiune latentă, pe care o testam în tot felul de moduri de când eram mic, iar în perioada masterului am început să explorez mai serios acest domeniu.