Teodor Ciont, paramedicul ce salvează vieți, purtând mereu durerea neputinței în fața crimei părintelui său. Și încercarea de a-l cunoaște pe Dumnezeu după ce propriul tată i-a omorât mama
Viața nu este grea atunci când iubirea se împarte, mai ales între membrii familiei. Să fii în pace cu tine, să simți armonie și liniște, că ești înconjurat numai de dragoste este idealul fiecăruia dintre noi pe care vrem să-l atingem. Deseori vorbim despre mediul în care trăim, deseori vorbim despre ce trai bun vrem să oferim copiilor noștri, dar de tot atâtea ori nu ne iese. Nu toți copiii din ziua de azi sunt privilegiați să descopere în sânul familiei lor sentimentele de pace, tihnă, afecțiune.
Unul dintre ei este Teodor Ciont, un adult crescut dintr-un copil suferind care și-a văzut mama trântită la pământ de multe ori chiar de tatăl lui. Avea alte griji față de alți copii de vârsta lui. Era un elev bun la școală, era un copil care s-a îndreptat din proprie dorință către biserică și cu fața către Dumnezeu, dar care se muncea cu alcoolul tatălui, o patimă care venea la pachet cu o agresivitate necontrolată de cele mai multe ori. Poate nu se revărsa asupra lui sau a fratelui său, dar de cele mai multe ori se descătușa asupra mamei lui Teodor, o femeie caldă și bună, cum o considerau chiar și consătenii din Luciu, Buzău.
Într-o zi, femeia a pierdut lupta în fața soțului ei. A fost învinsă. A fost omorâtă crunt. Astăzi, îl păzește pe Teodor din Cer, acolo unde s-a dus fără voia sa. A devenit cu doi ani în urmă un înger protector pentru tânărul care ar dori să-i împărtășească, dacă ar fi lângă el acum, cât de împăcat și fericit se simte cu meseria aleasă. Este paramedic pe ambulanță. Salvează vieți, deși poartă veșnic regretul că pe mama sa nu a reușit să o mai scape din mâinile tatălui.
El este la închisoare acum. Trebuie să ispășească 15 ani după gratii. A creat o tragedie care îi va urmări pe toți membrii familiei o viață întreagă. Un eveniment dureros care nu poate fi uitat niciodată și care a lăsat urme adânci în sufletul celor doi copii. Au rămas fără mamă prea devreme. Teodor se simte șchiop în viață, fără mâna lui dreaptă, dar nu se dezamăgește. Drumul i-a fost anevoios după întâmplarea nefericită. S-a simțit devastat, dar cu credință a încercat, ca orice tânăr, să-și vadă de cursul firesc al vieții, mai ales ca mama lui, de acolo de unde este, să fie mândră. Îmbină teologia cu medicina. Nu slujește într-o biserică, dar simte că se dăruiește oamenilor prin faptul că a ales să facă ambulanță Smurd. Să-i cunoaștem povestea de viață!
Portretul unui tânăr paramedic care se dedică total meseriei alese cu sufletul
Unde te găsim în prezent și în ce rol?
Acum mă găsiți în București și mă găsiți în cadrul Inspectoratului de Urgențe București Ilfov.
De cât timp timp te găsim în această ipostază?
De curând am împlinit un an. Un an de când sunt pompier paramedic, dar în ultima vreme am făcut doar ambulanță pentru că asta-mi place. Pe stingere nu sunt foarte familiarizat. Am ales să fac doar ambulanță Smurd.
Teodor Ciont:„ Nu este târziu să mă fac preot.”
Din ce-am citit eu despre tine, știu că tu ai făcut teologie. Așa-i? Ai simțit că prin acest rol dăruiești oamenilor, deși nu slujești dintr-o biserică?
Da, categoric. Culmea, nu este târziu să mă fac preot. Oricând se poate întâmpla și asta, singurul impediment în momentul de față este acela că nu sunt căsătorit. Este o chestie esențială pentru taina preoției, dar dacă voi îndeplini și acest criteriu, pot deveni și preot. Totuși, sunt foarte mulțumit cu ce fac acum și încă nu știu ce se va întâmpla pe viitor. Nu știu dacă voi rămâne aici sau voi aplica pentru preoție.
Sau poate să le faci în paralel?
Nu ar fi rău să le fac în paralel, dar ar fi greu să fac performanță în ambele. Nu știu dacă aș fi foarte împăcat sufletește.
Astfel, ți se va „forța mâna” să alegi.
Corect.
Spre care zonă vei trage tu mai mult?
În ultima perioadă am tras mai mult spre partea asta cu medicina, vindecarea trupului, dar nu neg, în același timp cât de importantă e și vindecarea sufletului pentru a se tămădui și trupul.
Teodor Ciont slujind în biserică
Se îmbină teologia cu medicina?
Se îmbină chiar foarte bine și una fără alta nu cred că ar funcționa la fel de bine.
Teodor Ciont:„Prima dată am mers la o slujbă la biserică cu bunica mea.”
Cum ai descoperit că vei dori, atunci când vei fi mare, să vrei să te încredințezi total bisericii?
Prima dată am mers la o slujbă cu bunica mea și de acolo mai departe nu-mi aduc aminte să-mi fi zis cineva din familia mea să merg mai departe pe această cale. Mă gândesc că eu le-am zis că vreau să merg și a doua oară, și a treia oară la biserică, în locul în care m-am simțit foarte bine sufletește. Am mers în continuare, anii au trecut. Ulterior, am urmat cursurile teologice de la liceul din Buzău. După ce am terminat și liceul, am trecut și de examenul de bacalaureat, am știut ce doresc să fac pe mai departe. Am urmat facultatea de Teologie. Am fost admis în 2016 cu brio. Ulterior, ajungând la București, am descoperit și alte oportunități. În Buzău nu se putea face pe ambulanță. Eu eram îndrăgostit de acest lucru pentru că fusesem format încă din liceu de părintele diriginte Mihai Milea. Eram instruiți să facem voluntariat. L-am ascultat, am pus în practică, am simțit mulțumire sufletească prin intermediul acestor acțiuni. Am rămas în continuare cu aceleași gânduri, cu dorința de a ajuta oamenii, și odată ajuns în București am aflat chiar la moaștele Sfântului Dimitrie de la o voluntară pe ambulanță că pot face voluntariat. Am văzut că scria pe uniforma ei că e voluntar și am mers la ea și am întrebat-o. M-am prezentat și am pus toate întrebările aferente. Mi-a explicat pașii ce trebuia să-i fac, am aplicat, am intrat cu brio și aici și am devenit voluntar al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și de aproape trei ani sunt mândru că fac parte din echipa voluntarilor Sabif.
În anul III de teologie, când mă înscrisesem și ca voluntar, am zis că o să rămân doar voluntar și atât, fără să mă implic prea mult în sistemul medical. Învățam de acolo foarte multe lucruri de la oameni foarte faini. Am înțeles multe noțiuni practice, dar de cele mai multe ori simțeam nevoia să știu anumite lucruri și teoretic. Mă întrebam de ce se întâmplă un anume fenomen. Nu înțelegeam mecanismul. Eu vedeam, de exemplu, că tensiunea arterială crește, dar nu și de ce. Am aflat că există oportunitatea de a deveni elev al Școlii Postliceale „Sfântul Ierarh Nectarie”. A fost o atracție în plus și pentru faptul că hramul era Sfântul Ierarh Nectarie în măsura în care eu aveam o evlavie aparte față de Sfântul Nectarie. Atunci m-am înscris și la această școală, deși aveam emoții dacă o să fiu admis. Am încercat, am fost acceptat printre primii. În momentul de față sunt în ultimul an. Am licența. Sunt încrezător că o să fiu fericit absolvent, asistent cu acte în regulă.
Apropo de încredere, în jurul căror cuvinte guvernezi? Credință, este clar.
Credință, este clar, da. Mai țin foarte mult la seriozitate și punctualitate. Și încă un cuvânt în jurul căruia mă învârt este sinceritate. Eu sunt un om foarte sincer și direct. Spun lucrurior pe nume, în fața oamenilor, chiar dacă, poate, unora nu le place acest aspect. Eu, totuși, aleg să fiu sincer indiferent de situație.
Teodor Ciont:„Când merg la un bolnav, mă pun mereu în pielea lui.”
Spune-mi ce înseamnă pentru tine voluntariatul și cât de mult te-a ajutat în dezvoltarea ta personală.
Consider că m-a ajutat extrem de mult și oamenii care lucrează cu mine au remarcat că am foarte mult calm. Dacă e un mediu cu stres crescut, oamenii preferă să facă echipă cu mine din acest motiv. Atunci când eram voluntar, sincer, îmi plăcea ca la anumite lucruri să stau și să observ. Când nu aveam obligații directe, stăteam și mă uitam. De foarte multe ori mă uitam la cei cu experiență și învățam de la ei. Acum când sunt în postura de a le face eu in calitate de comandant de echipaj, nu am reținere pentru că am văzut cum se face de la cei mai buni. M-am pus mereu în pielea celui bolnav. Am un citat care îmi place:„comportă-te cu un bolnav cum ți-ar plăcea să se comporte și alții față de tine.” Când merg eu la bolnav, mă pun mereu în pielea lui și îmi imaginez cum aș vrea eu să fiu tratat dacă aș avea o afecțiune.
Când simți o bucurie pe plan profesional, care e primul om la care te gândești și vrei să-i transmiți bucuria reușitei tale?
Iubitei mele nu îi spun prea multe pentru că suntem destul de discreți și ținem de fișa postului. Dacă e să mă refer pe plan profesional și să nu mă raportez la un singur om, ar fi Gabriela Silaghi. Atunci când reușesc ceva, mulțumirea se duce către instituția care m-a format, dar și către ea. Culmea, nu numai. Am și alți colegi, asistenți care au avut răbdare să mă formeze.
Teodor Ciont în timpul serviciului
Teodor Ciont:„Dumnezeu m-a ajutat să trec peste această cumpănă grea.”
Cât de mult te-a ajutat Dumnezeu să treci peste cea mai mare stavilă a ta?
Consider că Dumnezeu este primul care m-a ajutat să trec peste această grea cumpănă și Dumnezeu a lucrat în viața mea prin oamenii de lângă mine. Cu ajutorul bisericii și al oamenilor din biserică am trecut peste, cu ajutorul oamenilor de pe ambulanță am trecut peste. Am avut foarte mulți oameni dragi alături, cu care am discutat deschis, pentru că eu sunt extrovertit. Eu am vorbit cu toată lumea și această tragedie a fost făcută public de către mine. Am considerat că cine vrea să rămână alături de noi, o va face indiferent de ce mi s-a întâmplat mie în familie.
Te ia cu totul și anume cu bune, cu rele și cu grele.
Așa este. Și, sincer, nu am constatat să mă fi îndepărtat cineva din viața lui doar pentru ce s-a întâmplat. Cei mai mulți oameni, din contră, s-au apropiat.
Cât de anevoios ți s-a părut drumul după pierderea mamei tale?
Destul de anevoios, dar nu atât de dureros încât să nu mă mai pot ridica din pat. Ideea e că nimic nu este întâmplător, dar mama are o soră geamănă și seamănă perfect. Când eram mic, îmi doream foarte mult să merg la această mătușă. Plângeam chiar. Mă simțeam foarte bine alături de ea, de familia ei. După evenimentul cu mama, eu m-am mutat la mătușa. Nu avea rost să stau singur și nici mătușa nu avea rost să stea singură. Ea are doi copii, dar sunt plecați din țară. De doi ani și ceva eu locuiesc la mătușa mea, mă simt foarte bine și simt o mulțumire sufletească pentru că o am pe ea, deși nu o înlocuiește pe mama. Evenimentul a fost foarte dureros, dar a venit ea ca un balsam. Am trecut mai ușor peste.
Teodor Ciont:„ I-aș spune mamei, dacă aș putea, că m-am angajat.”
Dacă ar fi mama ta acum lângă tine, ce i-ai transmite, Teodor?
I-aș spune că mi-am găsit de muncă, faptul că sunt angajat. Cred că ar fi o mare mulțumire pentru ea. Eram independent și înainte, pentru că eu mă întrețineam în mare parte singur. I-aș spune că am un loc de muncă stabil și că fac ceea ce-mi place. Ea știa că eu sunt înnebunit după acțiunile de voluntariat pe care le făceam. Mă vedea ridicându-mă de la masă dacă auzeam sirenele ambulanțelor de prin sat, mă auzea când vorbeam la telefon în momentul când îmi sunam colegii să-i întreb dacă au nevoie de ajutor.
Teodor alături de prețuita lui mamă
Am înțeles ce vrei să-i transmiți mamei, cum că totul este sub control, că ești bine, că ai avansat. Dar pentru tatăl tău ai un gând? Ai curajul să-l suni? L-ai vizitat în închisoare?
Da, aș mai vrea să-i transmit că am rămas același om bun care m-a învățat ea să fiu.
Pe tata nu pot să-l sun. Mă sună din închisoare destul de rar și vorbim foarte puțin, câteva minute.
L-ai iertat din adâncul sufletului?
Mă gândesc doar că putea fi altfel situația.
Teodor Ciont:„Eu eram pe ambulanță atunci când s-a întâmplat evenimentul tragic.”
Unde erai când s-a întâmplat nefericirea?
Eu eram de gardă pe ambulanță ca voluntar. Eram în București și eu și fratele meu.
De câte ori ți-ai pus întrebarea că dacă ai fi fost acolo, în casă cu ei, lucrurile ar fi stat altfel?
Mă gândesc la asta frecvent, de câte ori îmi vine asta în minte. Dacă o salvam, nu era pentru prima dată. S-a mai întâmplat de multe ori să fie agresată, să fie amenințată, să se afle în pericol. Mă gândesc că asta s-ar fi întâmplat cu mult înainte dacă nu era cineva lângă ea. Eram ori eu, ori fratele meu, ori alte rude. Acum, ceasul rău a făcut ca ea să fie singură și să nu mai aibă putere să se salveze și s-a ajuns unde s-a ajuns.
Cum ai reușit să te redresezi după acea tragedie?
Nu știu cum să explic exact, cert e că am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Viața a curs firesc, oarecum, după. M-am lăsat înconjurat de oameni, mi-am reluat activitățile ca să-mi țin mintea ocupată. Voiam să mă detașez de la ce pățisem. Ușor-ușor am încercat să uit. Mulți prieteni mă scoteau pe afară, vorbeam. Cântărețul bisericesc de la noi din sat îmi este foarte apropiat și mergeam foarte des pe la el și familia lui. La el am găsit un sprijin enorm, chiar și înainte de accident. El și soția lui au împreună patru copii și îmi luam energie frumoasă mereu.
Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat oameni în jur, îngeri nevăzuți care nu-și arată aripile care mi-au fost alături și au avut menirea să mă ajute.
Îl mai poți privi cu iubire pe tatăl tău după lipsurile emoționale din copilărie și după crima comisă?
Nu știu…nu cred.
V-a unit pe tine și fratele tău această tragedie?
Da, mai ales că nu eram foarte apropiați și nu povesteam foarte multe împreună, pentru că suntem caractere diferite. Ne bazam unul pe celălalt, evident, și înainte de eveniment. În schimb, acum pot spune că suntem mai uniți.
Teodor Ciont:„Nici sora geamănă a mamei nu o poate înlocui pe mama.”
Oare ar înlocui un copil în viața ta pe mama ta?
Fiecare om este special și unic. Nimeni nu înlocuiește pe nimeni. Nici mătușa mea nu o poate înlocui pe mama, deși seamănă perfect. Din ce am observat la fratele meu care, după evenimentul trist i s-a născut al doilea copil, ar fi un plus precum un pansament peste rană.
Eu am rămas relativ singur, o am pe iubita mea, Alexandra, mătușa mea, familia mea de pe ambulanță, de la Avon. La înmormântare au venit pentru mine oameni din toate domeniile. Au fost alături colegi de la seminar, de la teologie, de la Avon, colegi de la ambulanță. M-am bucurat că au venit la momentul potrivit când simțeam nevoia cea mai mare.
Chipul unei mame devenită înger
Garantat, ai fost rupt emoțional și devastat, dar vei uita vreodată cele întâmplate?
Nu cred că voi uita niciodată. E imposibil. A fost un eveniment prea mare și dureros, dar timpul mă va face să pun amintirile într-o cutiuță pe care, poate, reușesc să o închid cândva.
Cu ce gând te culci în fiecare seară, Teo?
În fiecare zi seară mă culc cu gândul la ambulanță. În fiecare dimineață după ce ies din tura de 24 de h nu mă gândesc că sunt foarte obosit, dar, de exemplu, acum că m-am trezit odihnit pot să-ți spun că abia aștept tura de poimâine, de vineri, când o să fiu din nou la ambulanță. Mă culc cu gândul că vreau să fiu omul potrivit la momentul potrivit, că pot ajuta oamenii, să ajungem la timp la cazuri, iar dacă nu îi pot salva, măcar să nu le facem mai rău.
Crezi că ai căutat în iubita ta, Alexandra, ce găseai la mama ta? O asimilezi cu mama ta? Se spune că ne alegem parteneri în viață în funcție de părintele care și-a pus amprenta pe noi.
Prima persoană în care o văd pe mama este sora mamei, sora geamănă a mamei, de care am menționat mai devreme. Totuși, și Alexandra se aseamănă cu mama, căci ambele erau sufletiste și bune. O respect pe Alexandra căci este foarte îngăduitoare în privința serviciului meu și al timpului petrecut pe ambulanță. Eu lipsesc foarte mult de acasă atât cu serviciul, cât și cu voluntariatul. Mama era la fel. Mi-a dat libertate maximă. Eu m-am străduit astfel să nu dezamăgesc niciodată.
Teodor Ciont:„Sunt îndrăgostit de locul meu actual de muncă.”
Ce proiecte ticluiești pe viitor?
Nu m-am gândit niciodată. Îmi propun ca în viitorul apropiat să termin cu brio școala postliceală, să am note la fel de mari și altceva nu știu dacă aș avea pe listă. Momentan, sunt mulțumit cu ceea ce am și ce fac. Sunt îndrăgostit de locul meu de muncă actual și nu m-am gândit să plec în altă parte, poate să câștig mai mulți bani. Nu mi s-au dat motive să mă gândesc la altceva.
Cui îi mulțumești pentru ceea ce ești astăzi?
În primul rând lui Dumnezeu, în al doilea rând părinților, dar și dascălilor care m-au format.
Ai spus că le mulțumești părinților. Aduci aprecieri pe unele părți și tatălui tău, dacă ar fi să omitem fapta făcută cu doi ani în urmă?
Da, pentru că a avut și părți bune.
Ce îndemn ai pentru tinerii din ziua de astăzi?
Să fie serioși și perseverenți. Dacă își propun ceva, să rămână la gândul cu care au început și atunci poți continua foarte ușor, ulterior devine o deprindere. Nici mie nu mi-a fost ușor, dar am continuat pentru că mi-a plăcut ceea ce am ales.
Ce ai învățat tu până la anii tăi? Ce elemente constructive ți-ai extras?
Eu am încercat să văd în fiecare om partea bună. Am încercat să iau de la fiecare ce are el bun, deși suntem construiți și din bune și din părți mai puțin bune. Încercam pe cele mai puțin bune să nu le văd, să nu le iau în calcul. Am ales să iau tot ce este bun pentru dezvoltarea mea, ca să pot crește frumos și bine.
Lasă-ți un gând pe care să-l citești peste câțiva ani. Ce ai vrea să-ți lași scris ca o mărturie.
Un citat aș lăsa. „ Nu-ți clădi fericirea niciodată pe nefericirea altuia.”
Pe aceeași temă
Citește mai multe
