Vaccinarea anti-COVID, între libertăţi, restricţii şi acuzaţii de discriminare - LIFE.ro
Mergi la conținut

Vaccinarea anti-COVID, între libertăţi, restricţii şi acuzaţii de discriminare

Au început să vorbească despre discriminarea celor nevaccinaţi, mai ales că în vară însuşi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, spunea că nu ar fi de acord cu impunerea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate.
Share this article

Pandemia şi campania de vaccinare anti-COVID a împărţit România în 2. Sunt cei care au ales să se vaccineze şi au primit şi anumite libertăţi odată cu asta şi sunt cei care refuză categoric vaccinarea şi acuză autorităţile de discriminare pentru că li se interzice accesul în restaurante, cafenele sau săli de sport. Lucrurile nu sunt clare pe acest subiect nici la noi, nici în alte părţi ale lumii. Cert este însă că restricţii au fost adoptate în mai toate statele, în timp ce vaccinarea a oscilat între obligativitate şi dreptul de a alege.

Care sunt restricţiile aplicate celor nevaccinaţi şi de ce se vorbeşte de discriminare

Deşi medicii şi specialiştii în sănătate publică au avertizat în repetate rânduri că toamna va exploda numărul de îmbolnăviri, autorităţile au fost la fel de nepregătite ca şi la începutul pandemiei. Numărul celor diagnosticaţi a crescut de la o zi la alta şi tot aşa se schimbau şi deciziile pe acest subiect. Aşa s-a ajuns ca la mijlocul lui octombrie România să fie pe locul 2 în lume la numărul de decese noi COVID la un milion de locuitori.

Din bâlbâiala autorităţilor a ieşit totuşi la începutul lunii o hotărâre care prevede mai multe restricţii în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie. Acestea se aplică însă doar persoanelor nevaccinate sau celor care nu au dovada că au trecut prin boală şi se află între a 15-a şi a 180-a zi de după confirmarea infectării.

Astfel, acestea nu mai au acces în restaurante sau cafenele, fie că vorbim de spaţii interioare sau terase, nici la concerte, film sau alte activităţi culturale, săli de sport sau evenimente private şi nu mai au dreptul să părăsească locuinţa între orele 20.00 şi 05.00 fără o declaraţie pe proprie răspundere şi o adeverinţă de la angajator.

Reacţiile nu au întârziat să apară, iar unii oameni au început să vorbească despre discriminarea celor nevaccinaţi, mai ales că în vară însuşi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, spunea că nu ar fi de acord cu impunerea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate tocmai pentru că ar fi vorba de discriminare. Avocatul Poporului, Renate Weber, consideră şi el că măsurile de excludere a celor cu test negativ şi obligaţia carantinei de noapte sunt măsuri discriminatorii.

Lucrurile se încing şi mai tare când vine vorba de vaccinarea obligatorie. Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, consideră că este necesar un proiect de lege care să prevadă instituirea obligativităţii certificatului digital pentru întreg personalul medical, iar pentru cei care refuză în continuare vaccinarea, testele să fie efectuate pe cheltuială proprie. Cei care ar refuza vaccinarea şi testarea ar urma să aibă contractele de muncă suspendate pentru 30 de zile, apoi acestea ar fi încheiate. Şi în acest caz Avocatul Poporului consideră că este vorba despre o condiţionare discriminatorie.

Citeşte şi: Varianta Delta a virusului COVID-19. Ce trebuie să știm? – LIFE.ro

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, spune că nu se poate vorbi din start despre discriminare în cazul unui tratament diferenţiat între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. Vaccinarea nu este obligatorie, dar statul are obligaţia de a asigura sănătatea publică.

Dacă majoritatea afacerilor s-au conformat noilor restricţii şi nu mai permit accesul celor care nu prezintă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală, există şi unele care încalcă restricţiile în mod public sau altele care au decis să interzică accesul tuturor şi să rămână doar cu opţiunea de a lua mâncarea la pachet.

Foto: Facebook

Amenzile pentru administratorii firmelor care nu respectă aceste prevederi sunt cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei.

Foto: Facebook

Clienţii care nu au certificat verde şi sunt prezenţi în localuri riscă şi ei amenzi, de la 1.000 la 5.000 de lei.

Vaccinarea şi restricţiile în alte ţări

La începutul anului Consiliul Europei a adoptat o rezoluţie care vizează interzicerea vaccinării obligatorii, a paşapoartelor de vaccinare şi a discriminării în funcţie de statutul de vaccinare.

Pe de altă parte, ţările din Europa şi din întreaga lume au propriile idei şi decizii legate de vaccinarea împotriva coronavirus, iar în multe dintre ele sunt legate strâns şi de cum a decurs procesul până în prezent.

În Portugalia, Malta, Islanda şi Irlanda nu se pune problema de obligativitate din moment ce au rate de vaccinare de peste 90%. Spania, Franţa, Belgia, Danemarca şi Norvegia au şi ele peste 80% din populaţie vaccinată cu schemă completă, iar Italia, Germania, Suedia, Finlanda şi Olanda se apropie şi ele de 80%.

Şi în unele dintre aceste state s-a pus problema obligativităţii vaccinării, mai ales în rândul cadrelor medicale, iar câteva dintre ele au şi acţionat în consecinţă. Italia a impus încă din primăvară obligativitatea vaccinării tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar.

În Franţa, după un discurs al preşedintelui Emmanuel Macron, în care anunţa că angajaţii din spitale şi căminele de bătrâni vor fi concediaţi dacă nu sunt vaccinaţi până la începutul toamnei, dar şi că persoanele neimunizate vor avea de suportat restricţii, aproape un milion de francezi s-au programat imediat pentru vaccinare. Acum, ţara este printre fruntaşele din Uniunea Europeană la imunizarea împotriva COVID, dar continuă disputele pe această temă. S-a încercat impunerea vaccinării pentru întreaga populaţie, însă proiectul legislativ a fost respins de Senat cu o majoritate covârşitoare. În acelaşi timp însă rămâne în vigoare obligativitatea certificatului COVID pentru accesul în restaurante, baruri, cinematografe, muzee şi chiar în mijoacele de transport în comun interurbane, iar posibilitatea de testare gratuită va dispărea. Persoanele nevaccinate care vor să aibă acces în spaţiile publice vor trebui să plătească pentru fiecare test.

Marea Britanie a avut şi ea măsuri oscilante şi s-a confruntat cu proteste care vizau ridicarea restricţiilor. În acelaşi timp însă întreg personalul din căminele de bătrâni a fost supus obligativităţii vaccinării. Ungaria a impus şi ea imunizarea în rândul personalului medical şi vrea ca vaccinarea să devină condiţie obligatorie la angajare.

Autorităţile din Grecia, ţară în care procesul de vaccinare se apropie acum de 60%, a impus şi ea vaccinarea în rândul personalului sanitar, iar celor care au refuzat li s-au suspendat contractele de muncă. Aici autorităţile au apelat şi la ajutorul bisericii, care a redactat un document în care se vorbeşte despre vaccinare, document ce va fi citit credincioşilor în fiecare biserică din ţară. În acelaşi timp se ia în calcul vaccinarea obligatorie atât în rândul preoţilor, cât şi al angajaţilor din sistemul de educaţie.

În Statele Unite ale Americii măsurile luate sunt şi mai drastice. Preşedintele Joe Biden a anunţat obligativitatea vaccinării împotriva COVID în toate companiile de stat care au peste 100 de angajaţi. Din septembrie aceasta a devenit obligatorie pentru toţi membrii forţelor armate. În California elevii de peste 12 ani nu vor mai putea merge fizic la cursuri dacă nu sunt vaccinaţi, iar cele mai multe spitale au decis să-şi concedieze angajaţii care au refuzat imunizarea.

Citeşte şi: Pașaportul de vaccinare. Ce este și la ce folosește? – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora