Viața lui Bono, legendarul cântăreț crescut într-o familie inacceptabilă din punct de vedere social și religios, ce se dedică deplin eradicării sărăciei și bolilor

Ca lider al formației U2, una dintre cele mai cunoscute și influente trupe rock a ultimilor 30 de ani, Bono este o figură adorată și admirată de toată lumea. Ca star rock, muzica lui alături de U2 i-a adus milioane de fani pe tot globul, în timp ce acțiunile sale umanitare i-au adus un respect profund din partea politicienilor și oamenilor de stat la nivel mondial.

În câteva cuvinte, viața lui Bono este marcată de abilitatea sa extraordinară de a ridica în picioare stadioane întregi la concertele sale, îmbinată cu dorința de a lupta în permanență pentru o lume mai bună și determinarea de a reuși să mute munții atunci când își propune un scop nobil. Viața lui Bono este una dintre acelea care de 30 de ani inspiră milioane de oameni și va continua să o facă.

Copilăria și viața lui Bono

Nu ar trebui să fie o surpriză viața neobișnuită a lui Bono de azi, dacă ne uităm la copilăria sa și la felul în care a fost crescut.

Născut în nordul orașului Dublin, în suburbia Ballymun, Paul Hewson a fost al doilea copil al unui tată catolic, Brendan Robert Hewson (căruia toată lumea îi spunea) Bobby și al unei mame protestante, Iris Elizabeth Rankin – o combinație religioasă profund neobișnuită în Irlanda acelor ani.

În copilărie, Paul Hewson a fost un băiat precoce, ascultător și gânditor, ale cărui experiențe timpurii au însemnat mult pentru a-și modela viața ulterioară ca una dintre cele mai importante figuri din istoria Irlandei.

Educația lui a început la The Inkwell, o mică biserică protestantă pentru copiii irlandezi, potrivită celor mici înainte de a merge la școala catedralei Sf. Patrick. Timpul petrecut în cadrul acestei instituții nu a fost deloc pe placul lui Bono, așa cum singur povestea mai târziu: „Am stat un an la Sf. Patrick, timp în care nu eram deloc fericit și practic ei mi-au cerut să plec”. Plecarea a fost de fapt consecința faptului că tânărul Paul a aruncat cu fecale de câine în profesorul de spaniolă și astfel a fost nevoit să se înscrie în 1972 la Mount Temple  Comprehensive School, un așezământ controversat ce a fost primul liceu co-educativ, non confesional din Irlanda. Paul s-a adaptat foarte bine aici și curând a devenit extrem de fericit la noul său liceu.

Însă, la vârsta de 14 ani, a suferit pierderea tragică și devastatoare a mamei sale care a murit în urma unei hemoragii cerebrale în timpul ceremoniei funerare a propriului tată.

Din acest moment, viața de familie a lui Paul a devenit considerabil traumatizantă. În ciuda încercărilor tatălui lui de a ține familia unită, Bobo spunea că el și Bob Hewson nu se prea înțelegeau, rezultatul fiind o relație rece și distantă între tată și fiu. De fapt, Bono pretindea mai târziu că mesajul nerostit al lui Bob Hewson către copiii săi a fost „să visezi înseamnă să fii dezamăgit”. Cântărețul a citat acest mesaj adeseori ca motiv pentru ambițiile sale mari și pentru hotărârea de a-și urma visul.

La scurt timp după moartea mamei, Paul și-a luat noul nume. Inițial „Steinhegvanhuysenolegbangbangbang”, a evoluat spre „Bonavox din strada O’Connell” după ce a auzit reclama la magazin de aparate auditive din centrul Dublinului. Numele a fost apoi scurtat la „Bonavox”, „Bono Vox” – corespondentul în latină al expresiei „voce bună” – și în sfârșit „Bono”. Cel căruia i-a aparținut ideea acestui nume a fost prietenul lui, Giggi (pe numele real Derek Rowan) pe care îl cunoștea din copilărie și alături de care a făcut parte din grupul Lypton Village, o gașcă de tineri vulnerabili, dar foarte creativi pe care Bono a citat-o mult timp ca fiind sursa lui de inspirație înainte și în timpul U2.

La colegiul Mount Temple, Bono spunea despre el că era „puțin conștiincios, puțin sclipitor și puțin experimental”. Nu era nici pe departe un elev excepțional, însă avea un fler aparte pentru istorie și arte și din pasiune a devenit expert în jocul de șah. Dar era și un mare crai, iar fetele roteau în jurul lui mai tot timpul. În 1976 a început o relație cu Alison Stewarb, pe care toată lumea o știa sub numele Ali, cu care a ajuns să se căsătorească pe data de 21 august 1982. Împreună au patru copii, două fete și doi băieți. Până azi, ei continuă să locuiască împreună, ca o familie fericită, în Dublin.

Deși ambiția lui era de a deveni actor, Bono nu a putut să nu răspundă unui anunț publicat în ziarul liceului, anunț ce le solicita celor interesați de muzică să se prezinte la casa bateristului în vârstă de 14 ani, Larry Mullen Jr.

Ca și Bono, au mai venit chitaristul David Evans (15 ani) și Adam Clayton  (16 ani) care nu știa să cânte la bas, dar cu siguranță știa să vorbească bine. Cei patru băieți și-au spus inițial Feedback, ca apoi să se numească Hype și ulterior U2.

Ce a urmat este redundant să amintim, album după album, concerte în toată lumea, stadioane pline și milioane de fani.

Viața de activist a lui Bono

Bono a fost tot timpul implicat în tot felul de cauze, în afara U2. Munca sa de activist, datorată credinței sale creștine, a debutat cu zel când, inspirat de Live Aid, a călătorit în Etiopia pentru a lucra într-o tabără de refugiați alături de soția lui, Ali, într-o misiune caritabilă  a World Vision. Bono a mai fost și în America Centrală în 1985 pentru a vedea daunele provocate de operațiunile susținute de America în Nicaragua și El Salvador, după care, împreună cu U2 a organizat un turneu caritabil, numit „A Conspiracy of Hope”.

În anii ’90 a făcut campanie cu Greenpeace împotriva centralei nucleare Sellafield din nordul Angliei și a atras atenția asupra conflictului care se dezlănțuie în Bosnia prin colaborarea cu jurnalistul american Bill Carter în timpul turneului Zoo TV pentru a crea documentarul premiat, Miss Sarajevo.

De la începutul mileniului, el a adunat numeroși actori, artiști și militanți pentru cauza încetării datoriei din Lumea a-3-a și în încercarea de a pune capăt SIDA și sărăciei extreme în Africa.

Toate acțiunile sale i-au adus numeroase recunoașteri printre care premiul MTV Free Your Mine, gradul de cavaler britanic și cel al legiunii de onoare în Franța, precum și două nominalizări pentru premiul Nobel pentru pace.

Viața lui Bono a fost și este încă un exemplu remarcabil al triumfului optimismului în fața cinismului și a indiferenței.