10 reţete dietetice rapide, bune de făcut în mai puţin de 30 de minute - LIFE.ro
Mergi la conținut

10 reţete dietetice rapide, bune de făcut în mai puţin de 30 de minute

Ştii vorba aia cu „şi bun şi farfuria plină”? Ei, articolul acesta se încadrează perfect în categoria asta.
Share this article

Ştii vorba aia cu „şi bun şi farfuria plină”? Ei, articolul acesta mi se pare că se încadrează perfect în categoria asta. Pentru că cei mai mulţi ne dorim siluete frumoase, dar fără să sacrificăm gustul sau timpul pentru prepararea lor. Aşa că am făcut o listă cu 10 reţete dietetice rapide, care se fac în mai puţin de 30 de minute.

Reţete dietetice rapide – Supă cremă de cartofi dulci

Eu, recunosc, de când am descoperit cartofii dulci, i-am transformat în obişnuiţi ai cumpărăturilor. Ador gustul lor şi sunt absolut încântată de faptul că sunt nişte legume extrem de nutritive şi cu puţine calorii. Aşa că trece supa cremă de cartofi dulci pe lista cu reţete dietetice rapide şi nu îţi va părea rău.

Ingrediente:

  • 2 cartofi dulci nu foarte mari
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1 bucată de ţelină
  • Sare, piper

Curăţă legumele, spală-le şi apoi taie-le în bucăţi potrivite ca mărime. Acoperă-le cu apă şi pune la fiert. Poţi adăuga acum şi sare şi piper proaspăt măcinat, dar cel mai bine completează, după gust, la final. Când legumele sunt fierte păstrează o parte din zeamă separat şi pasează-le cu un blender vertical. Dacă îţi place mai zemoasă, adaugă din apa pusă separat. Dacă o preferi mai apropiată de consistenţa piurelui, las-o aşa. La final adaugă şi un pic de ulei de măsline şi fulgi de chilli, dacă îţi place aroma uşor picantă.

Zucchini umplut cu ton

Nu ştiu exact de ce, dar de când am descoperit zucchini, dovlecelul a căzut mult în clasament. Probabil textura celui dintâi mi se pare mai plăcută, căci la gust nu e mare diferenţă.

Ingrediente:

  • 1 zucchini
  • 1 cutie de ton în suc propriu
  • 1 fir de ceapă verde
  • 2 linguri iaurt grecesc
  • 1 linguriţă muştar
  • 1 căţel mic de usturoi
  • Sare şi piper
  • Oregano
  • Boia
  • 2 linguri mozarella rasă

Zucchini se spală, se taie pe lungime, iar jumătăţile se curăţă de miez. Tonul se scurge şi se amestecă cu iaurtul, usturoiul pisat, ceapa verde, muştarul, sare, piper, oregano şi boia, iar apoi se toarnă în bărcuţele de zucchini, aşezate deja pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Peste acestea se presară mozarella şi se dau la cuptorul încins la 200 de grade pentru 15-20 de minute.

Salată de crudităţi

Dacă pentru unii salatele vin în completarea meselor principale, pentru alţii acestea reprezintă masa principală. Şi nu, chiar nu se chinuie să le mănânce pentru că dacă ştii cum să le combini şi să le asezonezi, salatele sunt delicioase. Salata aceasta de crudităţi se pretează pentru ambele tabere, mergând foarte bine şi singură în meniu, dar şi alături de o friptură la grill.

Ingrediente:

  • 1 gulie
  • 1 bucată mică de ţelină
  • 1 morcov
  • 1 măr
  • 1 fir de ceapă verde
  • Sare şi piper
  • Ulei de măsline
  • Zeama de la o jumătate de lămâie

Rădăcinoasele şi merele se rad mare, iar ceapa verde se toacă mărunt. Amestecă totul cu sare, piper, ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi salata e gata.

Citeşte şi: Deserturi care nu îngraşă – 10 reţete pentru toată lumea – LIFE.ro

Reţete dietetice rapide – Vinete cu sos de iaurt

N-aş fi crezut vreodată că am să mănânc vinete altfel decât salată. Nu mi s-au părut niciodată vreo minune, nici în ghiveciul de legume, nici în alte combinaţii. Până când am descoperit vinetele astea cu sos de iaurt, absolut delicioase.

Ingrediente:

  • 2 vinete medii
  • Ulei de măsline
  • Sare şi piper
  • Cimbru uscat
  • 1 iaurt gras
  • 1 căţel de usturoi
  • 2-3 fire de mărar

Vinetele se taie pe jumătate şi se crestează în ele linii paralele, cam de 1 centimetru adâncime, de la stânga la dreapta şi invers, formând astfel un aspect de romburi. Bine, nu aspectul ne interesează aici, ci ca uleiul de măsline cu care le vom unge să ajungă cât mai bine în pulpa legumei. Presărăm apoi sare, piper şi cimbru şi dăm la cuptor, pe o tavă acoperită cu hârtie de copt, cam 30 de minute la 200 de grade. Timpul creşte odată cu dimensiunea vinetelor. Când s-au înmuiat, sunt gata de acoperit cu iaurtul amestecat cu usturoiul, mărarul, sare şi piper şi de mâncat şi oftat, uneori în acelaşi timp.

Mulţi pun şi bobiţe de rodie deasupra. Poţi încerca să vezi dacă îţi este pe plac combinaţia sau le preferi fără.

Frigărui de somon

Eu fac parte din categoria celor care nu se plâng de gustul sau mirosul somonului şi îl mănânc cu plăcere destul de des. Dar până să descopăr reţeta asta nu mă gândisem că aş putea să-l transform şi în frigărui, deşi tare mult îmi place combinaţia de carne şi legume la grătar, fie el şi grătarul cuptorului de acasă.

Ingrediente:

  • 1 file generos de somon
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras
  • 1 dovlecel sau zucchini mic
  • Sare şi piper
  • Suc de lămâie – opţional

Peştele se taie în cuburi grosuţe, ca să aibă nevoie de timp egal de gătit ca legumele. Se asezonează cu sare, piper şi suc de lămâie, dacă îţi place. Eu îl prefer fără lămâie. Legumele se taie şi ele în bucăţi potrivite şi apoi se aşează alternativ pe beţele de frigărui. Se pun pe grătar sau la cuptor, iar în cel mult 15 minute sunt gata de devorat.

File de somon pe pat de legume

Dacă tot am ajuns la capitolul somon, zic să vă prezint şi reţeta asta rapidă şi gustoasă, tare gustoasă.

Ingrediente:

  • 1 file de somon
  • 1 dovlecel mic
  • 1 ardei gras
  • 1 morcov mic
  • Ulei de măsline
  • Sare şi piper
  • Suc de lămâie, opţional

Somonul se stropeşte cu ulei de măsline, se presară cu sare şi piper şi se pune pe grill sau direct într-o tigaie non-aderentă. Nu are nevoie de mai mult de 15-20 de minute ca să fie gata. În timp ce somonul îşi vede de treabă, curăţăm şi spălăm legumele, apoi le tăiem bastonaşe. Le sotăm rapid în ulei de măsline, cu sare, piper şi suc de lămâine, cât să rămână uşor crocante, nu să se sfărâme. Le aşezăm în farfurie, somonul peste ele şi e gata masa.

Salată cu fasole verde şi iaurt

Eu nu fac nazuri, folosesc pentru salata aceasta şi păstăi galbene, şi verzi, şi din cele late. Este la fel de gustoasă în oricare dintre situaţii.

Ingrediente:

  • 250 g fasole verde/galbenă
  • 1 iaurt mic, cu 10% grăsime
  • 1 căţel mic de usturoi
  • 2-3 fire de mărar
  • Sare şi piper
  • Suc de lămâie
  • Ulei de măsline

Fasolea se spală, se curăţă şi se fierbe, dar atenţie să nu o faci terci, căci se duce astfel şi savoarea salatei. După ce a fiert, se scurge şi se lasă la răcit. Amestecă apoi cu usturoiul presat, mărarul tocat fin, sare, piper, un strop de ulei de măsline şi câteva picături de suc de lămâie, plus iaurtul. O poţi lăsa 15 de minute la frigider, cât să se răcească bine şi să se întrepătrundă aromele sau o poţi mânca pe loc. Este la fel de gustoasă.

Citeşte şi: Dressinguri pentru salate. Rețete inspirate de Jamie Oliver – LIFE.ro

Reţete dietetice rapide – Broccoli cu sos de iaurt

Deşi nu fac parte din gaşca pasionaţilor de broccoli, reţeta asta e una care merge făcută chiar de mai multe ori pentru că face această legumă să pară chiar prietenoasă.

Ingrediente:

  • 1 broccoli mic
  • 1 iaurt mic, cu 10% grăsime
  • 1 căţel de usturoi
  • Sare şi piper
  • Ulei de măsline
  • 2-3 fire de mărar
  • Fulgi de chilli, opţional

Broccoli se fierbe pentru câteva minute, cât să se prepare puţin, dar să nu se înmoaie. Se lasă la scurs, timp în care amestecăm iaurtul cu usturoiul presat, mărarul tocat fin, sare, piper, ulei de măsline şi fulgi de chilli. Sosul se toarnă apoi peste broccoli şi se mănâncă cu plăcere.

Cartofi dulci la cuptor

Te-am avertizat de la bun început că sunt mare amatoare de cartofi dulci, aşa că nu ar trebui să te mire că îi regăseşti din nou pe listă. Merg de minune pe post de garnitură la o friptură suculentă, dar şi singuri în farfurie, alături de o salată verde.

Ingrediente:

  • 3 cartofi dulci măricei
  • Ulei
  • Sare şi piper
  • Boia
  • Cimbru uscat
  • Rozmarin uscat

Cartofii se curăţă, se spală şi se taie în bucăţi lungi, groase cam de 1-1,5 cm. Nu lua rigla cu tine în bucătărie, că se fac la fel de bine şi dacă sunt mai groşi. Se pun într-un castron şi se amestecă bine cu uleiul şi condimentele, astfel încât să fie asezonaţi în totalitate. Se aşează apoi pe o tavă acoperită cu hârtie de copt şi se dau la cuptorul încins la 200 de grade. În 15-20 de minute ar trebui să fie gata.

Risotto cu sfeclă roşie şi brânză de capră

Reţetele dietetice nu înseamnă legume, legume şi iar legume, aşa că am pus pe listă şi un risotto, dar cu ingrediente care ţin la siluetă.

Ingrediente:

  • 1 cană de orez
  • 2 căni supă de legume
  • 1 sfeclă roşie mică, fiartă
  • 1 ceapă
  • Ulei de măsline
  • 50-100 g brânză de capră
  • Sare şi piper

Ceapa tocată mărunt se căleşte în puţin ulei, apoi se adaugă peste ea orezul. După câteva minute se toarnă supa de legume şi se lasă să fiarbă. Când orezul a început deja să se înmoaie se adaugă sfecla rasă şi se lasă să fiarbă bine. La final se adaugă brânza, sare, dacă mai e nevoie şi piper proaspăt măcinat.

Citeşte şi: La poveşti cu Gina Bradea, bloggerul culinar cu peste o jumătate de milion de urmăritori. Despre greutăţile vieţii, plăcerea de a învăţa şi pasiunea pentru gătit – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora