3 actriţe vor prezenta gala premiilor Oscar 2022
La începutul anului, imediat după anunţul Academiei americane de film că gala din 2022 va avea din nou prezentator, supoziţiile nu mai conteneau în legătură cu numele acestuia, iar Tom Holland era văzut drept marele favorit pentru acest rol. Doar că după o pauză de 3 ani fără un maestru de ceremonii, organizatorii au avut o altă viziune. 3 actriţe vor prezenta gala premiilor Oscar 2022.
3 actriţe vor prezenta gala premiilor Oscar 2022
Amy Schumer, Wanda Sykes şi Regina Hall sunt actriţele alese să prezinte prima ceremonie a premiilor Oscar cu amfitrioni după 3 ani. Evenimentul va avea loc 28 martie, de la ora 3.00, ora României şi se va desfăşura la Dolby Theatre, în Los Angeles. Cele 3 actriţe nu vor împărţi însă scena şi glumele, ci fiecare dintre ele va avea o oră dedicată în care vor găzdui cea de-a 94-a ediţie a Oscarurilor.
Nu este pentru prima dată când premiile Oscar ajung să fie prezentate de 3 persoane, dar este o premieră când trio-ul este exclusiv feminin. E adevărat, se pare că drumul până aici nu a fost unul tocmai comod. Dwayne Johnson ar fi fost prima alegere a producătorului, însă acesta ar fi refuzat, la fel cum ar fi făcut mai apoi Steve Martin şi Martin Short, dar şi Pete Davidson şi John Mulaney, echipa de foc de la Saturday Night Live.
Nici negocierile cu cele 3 actriţe nu au fost tocmai floare la ureche, mai ales că misiunea lor nu va fi deloc uşoară. Vin după 3 ani în care premiile nu au mai avut prezentatori, audienţe în cădere liberă şi după câteva momente remarcabile lăsate moştenire de predecesorii lor, precum Whoopi Goldberg sau Billy Crystal.
Cele 3 amfitrioane ale acestei seri pline de surprize şi staruri sunt 3 femei puternice şi amuzante care ne vor invita să râdem şi să ne bucurăm de cele mai bune şi străucite momente oferite anul acesta de cinematografie. – extras din comunicatul Academiei Americane de Film
Toate cele 3 actriţe alese să prezinte Oscarurile în acest an sunt recunoscute drept actriţe de comedie de succes, Amy Schumer şi Wanda Sykes având o experienţă bogată şi în spectacolele de stand-up comedy, ceea ce ar trebui să fie un avantaj în atragerea atenţiei publicului. Serialul Inside Amy Schumer, de exemplu, a fost nominalizat la 12 premii Emmy, câştigând o dată în 2015, iar actriţa a fost nominalizată şi la Globurile de Aur pentru rolul din Trainwreck.
Wanda Sykes are şi ea o listă impresionantă de spectacole, seriale şi filme la activ, precum şi 14 nominalizări la Emmy şi un premiu. La începuturile ei în showbiz a fost remarcată de Chris Rock, care a angajat-o ca scenaristă pentru spectacolele lui.
Nici Regina Hall nu e vreo străină marelui public. Ea şi-a câştigat popularitatea în rolul Brendei Meeks în seria Scary Movie, a apărut în unele dintre cele mai populare seriale şi este extrem de apreciată pentru umorul său.
Ediţia din acest an a Premiilor Oscar mai vine cu o premieră: publicul are ocazia să-şi voteze filmul preferat. Voturile se înregistrează pe Twitter până pe data de 3 martie sub hashtag-ul #OscarsFanFavorite, iar 3 dintre participanţi vor primi invitaţii la ceremonia de anul viitor.