Activităţi de weekend potrivite pentru începutul de primăvară
Pentru unii primăvara înseamnă astenie, lipsă de energie, iritabilitate şi chiar anxietate. Pentru alţii, dimpotrivă, primăvara vine cu o explozie de energie şi bucurie de a trăi. Indiferent de categoria din care faci parte e important să profiţi de zilele libere şi să le foloseşti ca să scapi de griji şi stres. Am făcut, aşadar, o listă cu activităţi de weekend potrivite pentru începutul de primăvară, ca să fie pe post de inspiraţie.
Activităţi de weekend potrivite pentru începutul de primăvară
Soarele începe să-şi facă apariţia tot mai des, temperaturile sunt mai blânde, păsările ciripesc neobosit, copacii înmuguresc, primele flori înfloresc. Pare o poezie de grădiniţă, dar asta e realitatea din fiecare primăvară şi ce poate fi mai frumos decât să te bucuri de revenirea la viaţă a mediului înconjurător? Iar unele lucruri te pot ajuta să profiţi şi mai mult de aceste momente.
Mergi la pădure. Nu trebuie să parcurgi zeci, sute de kilometri ca să ajungi în cine ştie ce zonă frumoasă, menţionată în toate ghidurile de călătorii. Alege o pădure din apropierea casei şi mergi să petreci acolo câteva ore. Poţi culege flori, leurdă sau urzici, după poftă, te poţi plimba cu bicicleta, poţi pune un hamac între 2 copaci şi să te bucuri de liniştea spartă doar de foşnetul frunzelor uscate şi de cântecele păsărilor.
Fă echitaţie. Nu contează dacă ai mai practicat acest sport sau e prima oară când urci pe un cal. Instructorii sunt acolo ca să te ajute, iar sentimentul pe care îl ai atunci când te plimbi şi faci echipă cu un animal pe cât de masiv, pe atât de blând este fantastic. În plus, practicată pe termen lung, echitaţia întăreşte musculatura picioarelor şi spatelui, corectează postura şi îmbunătăţeşte coordonarea.
Citeşte şi: Ionuț Bucur, sportivul anului la echitație în România. De la copilul care știa să călărească înainte să știe să vorbească la campionul care galopează spre titluri mondiale – LIFE.ro
Bea o cafea la terasă. Nu pare mare lucru, nu? Dar dacă stai să te gândeşti la toată iarna în care ai tremurat mult şi visai la o oră petrecută în aer liber, sub razele unui soare blând, parcă altfel arată lucrurile. Un brunch la terasă poate avea şi el efecte minunate asupra stării de bine şi moralului.
Fă o drumeţie. Poate nu te încumeţi să mergi pe munte iarna, dar odată cu încălzirea vremii vine momentul în care să scoţi la lumină bocancii de drumeţie şi restul echipamentului. Ai grijă, căci vremea este încă schimbătoare, mai ales pe munte, aşa că e important să ai haine potrivite. Apoi nu-ţi mai rămâne decât să te bucuri de linişte şi de aerul curat.
Organizează un picnic în parc. Dacă nu eşti mare amator de activităţi sportive sau drumuri lungi poţi oricând opta pentru o variantă mai simplă, dar la fel de liniştitoare. Pune câte ceva de mâncare în caserole, ia o pătură impermeabilă şi mergi la un picnic cu familia sau prietenii în cel mai apropiat parc. Pune în geantă şi un joc de societate, ca să fie ziua plină de distracţie.
Plantează flori. Nu contează nici că ai sau nu o grădină la dispoziţie, nici că eşti priceput sau nu la grădinărit. Ai nevoie doar de nişte ghivece potrivite, pământ de flori şi câteva seminţe din plantele tale preferate. Activitatea în sine este, în ciuda aparenţelor, extrem de relaxantă, iar când încep să crească florile, te vei bucura de fiecare tulpină şi frunzuliţă nou apărută. Dacă mai ai şi alte plante prin casă cărora le-au rămas mici ghivecele, profită de ocazie şi mută-le şi pe ele în case mai primitoare.
Fă o plimbare cu barca. Fie că alegi un lac din parc, fie că mergi pe un lac mai mare, mai departe de casă, o plimbare cu barca poate fi o idee excelentă pentru a te detaşa de grijile cotidiene. Faci şi mişcare, te bucuri şi de linişte.
Mergi cu cortul. Dacă nu te temi de o noapte petrecută în natură, ştii ce ai de făcut ca să nu suferi de frig pe timpul nopţii şi ai tot ce-ţi trebuie, începutul de primăvară e perfect ca să dai startul excursiilor cu cortul. E mai puţină lume, iar tu îţi poţi reface energia odată cu natura care revine la viaţă.
Citeşte şi: Care este legătura dintre horticultură și magie? Aflăm împreună cu Anca Vasilescu, bibliotecara din Sibiu care s-a mutat în Anglia pentru un master în grădinărit eco – LIFE.ro
Imaginile din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.