Artiști din Italia, Germania și Portugalia în România, la AREAL
Sari la conținut

Artiști din Italia, Germania și Portugalia în România: prima rezidență a artistei Giselda Ranieri la AREAL Coregrafic European

Cum arată prima rezidență a artistei Giselda Ranieri la AREAL? Și cum au ajuns împreună, în România, artiști din Italia, Germania și Portugalia?
Share this article

Începutul anului aduce și startul AREAL COREGRAFIC EUROPEAN, un nou proiect al echipei AREAL, ce va include până la finalului lui 2025 rezidențe și colaborări artistice cu artiști din Italia, Germania și Portugalia, dar și o săptămână de evenimente coregrafice AREAL la Wuppertal, orașul magic al Pinei Bausch. Până pe 23 februarie se derulează o primă etapă a proiectului, o rezidență de 3 săptămâni în București, iar pe 20 februarie, începând cu ora 19:00, va avea loc la Institutul Italian de Cultură din București (Aleea Alexandru nr. 41, sect. 1) I_SCREAM: For a Performative Methodology, prezentarea finală a cercetării coregrafice susținută de artista Giselda Ranieri, din Italia.

Evenimentul I_SCREAM: For a Performative Methodology va lua forma unei prelegeri performative, în care coregrafa Giselda Ranieri își va împărtăși cercetările artistice privind relația dintre corp și voce în spectrul râsului și plânsului.

Printr-o combinație de videoclipuri, imagini și demonstrații performative live, ea își va ilustra tehnica și metodologia, oferind publicului o experiență captivantă în procesul ei creativ. Această seară nu este doar o prezentare, ci o invitație de a asista și de a lua parte la o practică artistică în care se explorează fluiditatea stărilor emoționale, plasticitatea vocii corpului și puterea transformatoare a mișcării.

Accesul publicului la eveniment este gratuit dar locurile sunt limitate iar cei interesați să participe la prezentarea informală din 20 februarie sunt invitați să trimită un mesaj de rezervare al locului la e-mail [email protected] sau WhatsApp 0722.322.366.

AREAL Coregrafic European – un punct de întâlnire între artiști și public la nivel internațional

Pe durata primei rezidențe Giselda Ranieri a condus și I_SCREAM LAB, un atelier-laborator de cercetare artistică bazat pe dans și voce și axat pe dihotomia râs/plâns și pe zona de tranziție dintre cele două stări. Între 10 – 15 februarie, coregrafa a lucrat cu 15 participanți, atât performeri profesioniști, cât și amatori, explorând instabilitatea legată între diferitele stări corporale, vocale și emoționale declanșate de râs și plâns și modul în care aceste stări sunt capabile să dea naştere unei prezențe performative. Atelierul a fost inspirat dintr-o serie de practici elaborate în cadrul procesului creativ al spectacolului ICE_CREAM, realizat de Giselda Ranieri,  care a avut recent premiera, în luna decembrie 2024, la Roma. Spectacolul explorează cu ironie gama iconografică și emoțională plasată între râs și plâns, prin dans și voce.

Giselda Ranieri este o dansatoare și coregrafă eclectică și expresivă, specializată în producții multimedia, dans contemporan și compoziții instantanee. Creațiile ei se joacă adesea între autobiografie reală/falsă, cu ironie și umor. În Italia este artist asociat la Gruppo E-Motion și a participat în diferite festivaluri și programe de rezidență.

Giselda Ranieri
Giselda Ranieri la I SCREAM, AREAL @Mihai Benea

AREAL COREGRAFIC EUROPEAN reprezintă un demers colectiv, prin care sunt implicați atât artiștii, cât și publicul, în vederea dezvoltării interacțiunii dintre aceștia, a colaborării la nivel european și a expunerea de publicuri noi la dansul contemporan. Astfel, în anul 2025, inițiativa propune trei rezidențe AREAL la București, oferite artiștilor și curatorilor Giselda Ranieri (Italia), Paulina Almeida (Portugalia) și Chantal Kohlmeyer (Germania). Rezidențele joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea unor creații artistice/opere de artă originale, în reînnoirea practicilor artistice și a dialogului între artiști și comunitățile locale și, de asemenea, sunt unul din pilonii de bază ai activității AREAL, fiind una din modalitățile concrete prin care echipa susține dezvoltarea scenei coregrafice românești și europene. Astfel, coregrafii invitați beneficiază de spațiu de lucru și timp pentru a-și pregăti proiectele viitoare dar și pentru a intra în contact direct cu scena coregrafică românească. Următoarele două rezidențe vor avea loc între 16 – 21 iunie 2025 și 26 octombrie – 4 noiembrie 2025.

AREAL COREGRAFIC EUROPEAN mai include și  „Emotional Soundwalking”, o propunere de colaborare artistică între coregrafii Thusnelda Mercy și Pascal Meringhi, foști dansatori ai companiei Pina Bausch din Wuppertal, în prezent directorii artistici ai spațiului Tanz Station Wuppertal Banhof și o parte din echipa extinsă de artiști AREAL în parteneriat cu Goethe Institut București, care se va finaliza sub forma unui performance urban ce va avea premiera la Bucuresți finalul lunii septembrie 2024. 

Citește și: De la o copilărie la Roșia Montană, unde și-a făcut castele prin păduri, a sărit garduri, a strâns fân și s-a urcat în copaci, Andreea Novac ne invită astăzi să descoperim care este relația dintre râs, natură, vârstă și dans

În premieră în cadrul AREAL COREGRAFIC EUROPEAN, AREAL și Tanz Station își propun să organizeze un eveniment important de promovare a dansului contemporan românesc în Germania. În lunile septembrie și octombrie vor fi prezentate două spectacole și două călătorii performative realizate de artiștii AREAL la Freiburg și Wuppertal, dar și un atelier de dans și seri de filme de dans, urmate de un party performativ cu artiștii AREAL la Wuppertal. În egală măsură, artiștii AREAL vor participa la festivalul și conferința europeană Frei Arte, organizată de studioul Pro Arte din Freiburg, ocazie cu care vor participa la discuții și vor promova scena de dans contemporan din România. 

AREAL
I SCREAM la AREAL @Mihai Benea

Tot parte din proiect mai este și Centering Awareness – atelier de discipline somatice condus de coregrafele Valentina de Piante și Cristina Lilienfeld. Plecând de la ipoteza că ideile și cunoștințele noastre se extind odată cu inconștientul nostru, cele două coregrafe vor facilita pentru participanți o stare profundă de conexiune cu propriul corp, stimulând o “farmacologie” a neurochimiei binefăcătoare. Atelierul va avea loc în luna iunie la București și în luna octombrie la Wuppertal.

Mai multe detalii despre activitățile realizate în cadrul proiectului AREAL COREGRAFIC EUROPEAN vor fi disponibile pe site-ul https://arealcolectiv.ro/ și pe Facebook: https://www.facebook.com/Arealcolectiv/ și Instagram: https://www.instagram.com/areal_colectiv/ 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora