Ramona Raduly

Când eram mică, toată familia mă numea „gazeta de perete”, un termen elegant pentru o pârâcioasă, așa că li s-a părut o idee bună atunci când i-am anunțat că eu mă fac ziaristă. De vreo 16 ani scriu la „gazetă” și am trecut prin toate genurile presei până azi. Am pus umărul alături de Tana, încă de la primul număr al Revistei Superbebe și de atunci ascult și „povestesc” povești. Pe life.ro am putut să spun cele mai interesante povești, am putut să-mi asum statement-uri, am putut să scriu despre ceea ce cred și ceea ce-mi place. life.ro este o „jucărie” de care nu mă mai plictisesc și care mă provoacă în fiecare zi. Vrei să vezi? Citește mai jos!
Ștefan Dărăbuș, bărbatul care luptă pentru închiderea orfelinatelor din România: „Azi sunt abandonați 44 de copii pe zi. Pentru mulți, sunt doar cifre. Pentru acei copii însă, sunt drame trăite clipă de clipă, zi de zi”

L-am întrebat pe Ștefan Dărăbuș care este oficial numărul copiilor abandonați azi. Mi-a răspuns că cel de pe hârtie îi numără doar pe acei copii abandonați în unitățile sanitare și că nu este relevant. Aici ar trebui să numărăm și copiii abuzați de către părinți, dar și pe aceia neglijați de familie. Cifra ar fi tulburătoare: 2 copii pe oră sunt abandonați zilnic în România. „Pentru mulți, sunt doar cifre. Pentru acei copii însă, sunt drame trăite clipă de clipă, zi de zi” a subliniat Ștefan Dărăbuș.