Ana* are 38 de ani. În urmă cu aproape patru ani, avea o funcție de conducere într-o companie mare și era în cea mai importantă relație de cuplu a ei de până atunci. Tot în urmă cu patru ani, era la capătul puterilor. Avea ceea ce se numește depresie funcțională, adică o depresie care nu te pune la pământ, dar care nu te lasă nici să trăiești. Acum este pe drumul cel bun și povestește cum a ajuns în această depresie, pe care o descrie ca pe o haină pe care o porți până când începe să te strângă, și ce schimbări a făcut în viața ei ca să învețe, în sfârșit, să respire. În completarea poveștii ei, psihologul Iulia Barca vorbește despre depresie, despre ce e depresia funcțională și cum ne poate păcăli, dar și despre ce soluții există în cazul celor care suferă de depresie.
*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.
Material susținut de Janssen în cadrul campaniei „Să Învingem Depresia“.
Citește și: „Depresia cred că încă mă domină. Am învățat să trăiesc cu ea, dar cu tratament, doar așa o pot controla”, Liudmila, cititoarea care ne-a mărturisit cum e viața cu depresie și anxietate
Ana este dintr-un oraș din centrul țării, dar stă în București de când a intrat la facultate. Este o fire perfecționistă și a vrut mereu să-și dovedească potențialul, pe toate planurile. După ce a absolvit liceul, a studiat economia și a ajuns, ulterior, să lucreze în unele dintre cele mai importante companii din România. De trei ani, și-a luat rămas bun de la statutul de angajat, deși avea o funcție de conducere importantă, și a lansat un proiect propriu în domeniul industriilor creative.
În paralel, scrie creativ si terapeutic. S-a apucat de scris pe la 30 de ani, pentru că simțea că nu are cu cine să vorbească. De fapt, simțea că nu o înțelege nimeni. Uneori, nici ea nu se înțelegea.
„Scrisul a început ca un demers terapeutic. Primele încercări de a scrie au fost în jurnal, în școala generală. Doar că atunci trăiam mereu cu frica că o să mi le găsească cineva, pentru că nu am avut camera mea, nu am avut un loc al meu, trăiam în sufragerie și eram, deci, ca într-o vizită continuă. Aveam un colț al meu, dar eram foarte temătoare că cineva o să vadă ce am acolo. Erau niște lucruri foarte personale, erau niște țipete, niște strigăte de ajutor“, spune ea, la începutul discuției despre depresia prin care a trecut și care a îmbrățișat-o devreme în viață.
„Eu nici nu am știut că am depresie, am crezut că e burnout“
Pe la 33-34 de ani, Ana avea jobul visurilor ei. Avea o funcție de conducere într-o companie mare. Muncea mult, câte 17 ore pe zi, ca să se simtă apreciată. Viața ei personală aproape că nu exista, până când a intrat într-o relație de cuplu. Nici locul de muncă, nici relația nu erau ce-și dorea. Inițial a crezut că se simte rău din cauza lor. Mai târziu a realizat că, de fapt, a stat în aceste situații nepotrivite tocmai pentru că era în depresie.
„Nu am avut genul de depresie la care să nu pot să mă scol din pat mult timp, a fost mai degrabă o stare cronicizată de frână. Eu aveam piciorul pe frână tot timpul, pentru că nu aveam mușchiul încrederii că pot să fac ceva eu, doar eu, fără să mă leg de altcineva.“
Târziu, când a intrat într-un proces intensiv de psihoterapie, a realizat că ceea ce i se întâmpla era depresie. „Eu nici nu am știut că am depresie, am crezut mai degrabă că sunt o personalitate pesimistă și că în momentele cele mai grele trec prin burnout. Mi-am dat seama că am trecut prin depresie acum, în martie 2021, adică în terapie, după ce am povestit cu lux de amănunte toate lucrurile prin care am trecut. Psihoterapeuții au fost cei care mi-au zis că am trecut și prin depresie, dar și prin episoade maniacale“, spune ea.
În cazul ei, depresia n-a fost una care să o dărâme, să o facă nefuncțională. A dus-o pe picioare, ca pe o boală cronică, până când a intrat în colaps. Cum s-a simțit acest colaps? Ca atunci când îți ții respirația prea mult timp.
„Ce a stat cu mine tot timpul a fost un sentiment de ținere de respirație în toată perioada asta“, spune ea. Își ținea respirația la job, pentru că era solicitant și se temea de eșec după fiecare succes. Apoi își ținea respirația în relația de cuplu, pentru că avea sentimentul că bărbatul de lângă ea nu îi e potrivit, dar nu reușea să se rupă de el.
Citiți continuarea articolului AICI
Pe aceeași temă
Citește mai multe
