Baletul „Prinţul Crab”, ultima premieră a stagiunii la Opera Comică pentru Copii
Baletul „Prinţul Crab”, ultima premieră a stagiunii la Opera Comică pentru Copii, este un spectacol realizat în colaborare cu Şcoala de Balet Jaqueline. Spectacolul va avea loc duminică, 18 iunie, de la ora 18:00, la Opera Comică pentru Copii. Aceasta este cea de-a doua producţie realizată prin parteneriatul dintre cele două instituţii, după baletul „Frumoasa Vasilisa”.
„Prinţul Crab” aduce în faţa spectatorilor mici şi mari peste 60 de copii cu vârste între 3 şi 10 ani, elevi ai Şcolii de Balet Jaqueline.
Demult, în însorita Italie, trăia un pescar care, deşi muncea cât era ziua de lungă, niciodată nu părea să agonisească destul încât să-şi hrănească familia. Într-o bună zi, însă, i s-a schimbat norocul, căci a prins în năvod cel mai mare crab pe care l-a văzut vreodată. Bucuros nevoie mare, pescarul s-a decis să meargă la palatul Reginei, gândindu-se că ea îi va da cel mai bun preţ pentru captura sa….
Cu ajutorul muzicii, al costumelor şi al coregrafiei, spectacolul spune povestea prinţului vrăjit de o zână să devină crab. Singura modalitate prin care poate să se transforme din nou în om este „sacrificiul” unei fete care să îl iubească necondiţionat şi să fie gata să îşi dea viaţa pentru el.
Spectacolul de balet ce va avea premiera duminică este „o incursiune în lumea fascinantă a poveştilor pentru copii din însorita Italie, cu prinţese, prinţi, pescari, zâne şi vietăţi ale mării, care trăiesc împreună într-o lume în care fantasticul se îmbină cu realitatea. Curajul, curiozitatea, recunoştinţa, prietenia şi, bineînţeles, dragostea sunt valorile personajelor din această poveste senină pe care vă invit s-o savuraţi în pragul vacanţei de vară”, spune Jaqueline Bratu, regizorul şi coregraful spectacolului.
Baletul „Prinţul Crab” are loc pe 18 iunie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti nr.16). Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro. Detalii pe operacomica.ro