Cele mai bune autoturisme hibride
Toată lumea, de la Toyota la Porche vinde azi mașini hibride, dar care sunt cele mai bune autoturisme hibride pentru anul 2020?
Nu cu mult timp în urmă autoturismele hibride au fost alternativa oamenilor conștienți de importanța salvării mediului, a persoanelor care lucrează și locuiesc în orașele extrem de poluate precum Londra și a șoferilor care doreau să mai economisească puțin din banii de combustibil.
Ei bine, cu numărul tot mai mare de modele disponibile pe piață, mașinile hibrid devin o alternativă mainstream la mașinile convenționale pe benzină sau diesel. Există totuși oameni care preferă mașinile ful electrice pentru a scăpa de orice fel de grijă.
Specialiștii de la takeacar.com consideră că a ști care dintre mașinile hibrid merită investiția și care este de evitat, este un lucru important pentru economia bugetului tău. Iată care, după părerea lor, sunt cele mai bune autoturisme hibrid ale anului 2020.
#Audi Q5 TFSIe
Q5 este de mult timp unul dintre SUV-urile preferate ale consumatorilor datorită discreției cu care se așază pe drum, a confortului și a interiorului elegant. În timp ce această versiune hibridă plug-in este considerabil mai scumpă decât un Q5 diesel, trebuie știut că ea compensează cu mult mai multe date de performanță, dar și cu un cost mai ieftin pentru consumabile.
#Toyota Prius
Prius este cumva părintele motoarelor cu emisii reduse, iar modelul cel mai recent poate concura cu acele hatchbacks de familie clasice precum Ford Focus sau Volkswagen Golf.
Noul Toyota Prius este chiar mai eficient din punct de vedere al consumului de combustibil decât predecesorul său, interiorul este mai spațios, dar și mai bine finisat, iar plăcerea condusului este mai frumoasă ca niciodată.
#Mercedes S560e
De ce să nu combini un motor cu emisii reduse cu confortul unei mașini luxoase? S560e păstrează tot ce iubim la un S-Class obișnuit, cum ar fi capacitatea sa de croazieră pe distanțe lungi și interiorul uimitor, la care adaugă un motor pe benzină V6 de 3,0 litri sub capota care funcționează în combinație cu un motor electric. Poți merge aproape 50 de kilometri cu motorul electric cu această mașina frumoasă și economică.
#BMW 530e
Cui nu-i place Seria 5 de la BMW? Este o mașină luxoasă ce a fost numită mașina anului 2017, devansându-i pe rivalii Audi A6 sau Jaguar XF. Versiunea 530e hibrid poate acoperi în jur de 30 de kilometri cu puterea sa electrică, ceea ce înseamnă că e o opțiune excelentă pentru drumurile prin oraș. În plus, este oficial faptul că are cel mai economic motor al unei Seria 5.
#Hyundai Ioniq
Ioniq a fost multă vreme una dintre mașinile hibrid preferate de mulți specialiști deoarece combină un cost de întreținere mic cu un preț de achiziție relativ ieftin, dar îți asigură și o experiență a condusului destul de bună. În plus este o mașină cu un interior mult mai practic și inteligent față de rivalul Toyota Prius. Hyundai oferă mașini hibrid convenționale, hibride plug-in și versiuni full electrice.
#Honda CR-V Hybrid
Ultimul model CR-V SUV oferă un spațiu excelent atât pentru pasageri, cât și pentru bagaje, iar versiunea hibrid – cu un motor de 2.0 litri pe benzină și unul electric- le întrece pe toate. Este cel mai eficient și rafinat CR-V pe care îl poți cumpăra, ceea ce-l face o mașină de familie grozavă.
#Volvo XC90 T8
Versiunea T8 a lui XC90 ascunde un as în mânecă: este singurul SUV hibrid plu-in cu șapte locuri de pe piață. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, este și cel mai rapid XC90, fără a compromite ceea ce a făcut Volvo, o mașină atât de dorită: interiorul său luxos și flexibil.
#Skoda Superb iV
Aici am putea spune că e superbă și atât. Nu, versiunea iV a modelului Superb combină un motor turbo pe benzină de 1,4 litri cu o baterie suficient de mare ca să țină aproape 60 de kilometri.
În esență, sunt aceleași cuvinte de laudă pe care le obții de la Volkswagen Passat GTE, și cu toate acestea Superb iV este cel puțin la fel de confortabilă și chiar mai spațioasă, mai ales în spate.
#Toyota Corolla Hybrid
Până și versiunea Corolla mai mică, cu motor de 1,8 litri oferă o accelerație bună în majoritatea situațiilor, ca să nu vorbim de motorul de față de 2,0 litri.
Adăugă un crossseting de călătorie, specificații generoase, consumul de combustibil foarte scăzut și emisiile de CO2 decente, pentru a-ți da seama că mașina aceasta este o alegere excelentă atât pentru familie, cât și pentru o companie.
#BMW 330e
Lucrul ce face acest 330e atât de special, în afară de faptul că e un BMW, este acela că seamănă foarte tare cu oricare alt Seria 3, ceea ce înseamnă o plăcere incredibilă a condusului. Nimic nu-ți va aminti de faptul că sub capotă ai o baterie cu o autonomie de aproape 50 de kilometri și cu emisii 0. Mai mult, fiecare material îți dă senzația că este prețios, finisajele sunt impecabile, iar spațiul interior este extrem de generos.