Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță - LIFE.ro
Mergi la conținut

Parcă nicio experiență de relaxare nu este completă fără măcar una dintre cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță, în bagaj.

Personal, când mă gândesc la vacanță, am imaginea idilică în minte, în care eu stau pe un șezlong, la umbră, pe o plajă cât mai puțin populată, cu un cocktail în mâna dreaptă și o carte bună în mâna stângă. Evident că e doar un vis. Însă, pentru cei care visează asemenea mie, am pregătit o listă cu cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță. Măcinată de teama de a nu recomanda cărți neinteresante sau din categoria prea siropoase, i-am cerut sfatul scriitoarei Camelia Cavadia și iată ce listă am alcătuit:

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Găsește puterea să mergi mai departe

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Agnès Martin-Lugand

„Talentul lui Lugand este incontestabil, romanele ei vădind o profundă cunoaştere a subtilităţilor sufletului omenesc”, începea Le Figaro review-ul acestei cărți.
După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin Lugand s-a dedicat scrisului, publicându și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș nu doar în Franţa, ci în întreaga lume, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de o casă de producție de la Hollywood. 
Agnès Martin Lugand se numără printre primii zece cei mai de succes autori francezi: cărțile ei s-au vândut în peste 3 milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 35 de limbi. 

Iată un mic fragment din carte:

„Nu încetam să-mi pun această întrebare de când plecasem de la spital. Oare viața ne-a fost dată peste cap în mod iremediabil? Nu va mai fi niciodată ca înainte? Ce ciudată, această separare între înainte și după! Viața dinainte de accident și viața de după accident – clar diferite una de alta. Deși totul se întâmplase recent și ne lipsea perspectiva oferită de trecerea timpului, simțeam deja că pierduserăm ceva. Ceva esențial. Nu reușeam să spun exact ce anume. Eram într-o ceață totală. Nu vedeam nimic în viitor. Nicio speranță. Nimic. Doar vid. O umbră plana de acum asupra vieții noastre, în casa noastră. Și îmi era teamă. Însă trebuia să controlez această teamă, s-o înăbuș, s-o îndepărtez, nu-mi permiteam să mă las înghițită de ea…”

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Secretele pe care nu le-am spus

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Lara Prescott

O capodoperă interzisă 
În 1956, un important autor rus termină o carte, Doctor Jivago, care ar putea să pună Uniunea Sovietică într-o lumină nefavorabilă. Temându-se de puterea ei subversivă, sovieticii hotărăsc să-i blocheze publicarea, dar în restul lumii cartea devine curând un adevărat fenomen. 

Un roman care a schimbat istoria
CIA plănuiește să folosească acest roman pentru a înclina în favoarea Statelor Unite balanța de putere a Războiului Rece. Nu va fi ușor, fiindcă există oameni dispuși să moară pentru această carte și spioni gata să omoare pentru ea. 

„Citind cartea Larei Prescott, am simţit că pătrund într-o cu totul altă lume.” – Reese Witherspoon

Secretele pe care nu le-am spus, romanul de debut al Larei Prescott, a fost tradus în 29 de limbi şi urmează să fie ecranizat de The Ink Factory, în colaborare cu Marc Platt Productions.
Lara şi a luat masterul la Centrul Michener pentru Scriitori de la Universitatea din Texas. A studiat ştiinţele politice la Universitatea Americană din Washington DC, iar înainte să se dedice scrisului a fost consultant de campanie. 

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Oricine poate avea o relație fericită

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Stefanie Stahl

Care e rețeta unei relații fericite? Răspunsul e surprinzător de simplu: echilibrul dintre atașamentul de celălalt și independența personală. Întreaga viață și toate relațiile noastre se bazează pe căutarea acestei armonii între nevoia de legături umane și autonomie. Într-o relație, trebuie să renunțăm la o parte din libertatea personală; pentru a fi independenți, trebuie să renunțăm la o parte din relație. Pentru mulți oameni, totuși, echilibrul acesta nu există: sunt fie prea implicați, fie prea detașați. Odată ce înțelegem mecanismele care strică sau împiedică acest echilibru și ne dăm seama cum să-l atingem sau să-l restabilim, nu va mai fi nevoie să sperăm, de exemplu, că partenerul nostru se va schimba sau că bărbatul ori femeia ideală va apărea din senin la ușa noastră. Vom crea o relație în care doi oameni sunt pe picior de egalitate și simt că au aceleași valori.

Cu stilul ei clar și convingător, cu o abordare practică și cu ajutorul indispensabil al „copilului nostru interior”, Stefanie Stahl ne învață să identificăm strategiile defensive pe care le-am învățat de-a lungul anilor și ne prezintă tehnici prin care putem să renunțăm la tiparele comportamentale disfuncționale, nocive pentru o relație fericită. Oricine e capabil să recunoască relațiile care nu au șanse de succes și să trăiască o relație împlinită și de durată.

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Te Vreau

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Jen Frederick

Bitsy
Am doar 19 ani, dar știu ce vreau. Îl vreau pe Leka Moore. Nu-mi pasă că m-a luat sub aripa lui pe când era el însuși doar un puști. Nu-mi pasă că m-a crescut. Nu-mi pasă ce spune lumea. Știu că aparținem unul celuilalt și singura persoană pe care trebuie să o conving de asta este el.

Leka
Am găsit-o pe o alee dosnică. Dacă n-aș fi luat-o cu mine, cine știe ce s-ar fi întâmplat cu ea în noaptea aceea. Înainte să-mi dau seama, a devenit ființa care-mi luminează viața, refugiul din fața nebuniei. Am privit-o crescând. Am încercat să o învăț ce e binele și ce e răul. Acum, că s-a făcut mare, simt lucruri pe care un om bun n-ar trebui să le simtă. Dar eu… n-am fost
niciodată un om bun. Am șansa de a primi iertarea dacă o salvez de pericolul cel mai mare
dintre toate — de mine însumi.
De când se știe, Leka Moore a fost silit să se descurce singur. Ca să poată supraviețui, bate străzile îndeplinind diverse sarcini murdare pentru o bandă locală de interlopi. Singura lumină din viața lui este Bitsy, fetița pe care a salvat-o și pe care a luat-o sub ocrotirea sa. Fetița care deja nu mai e atât de mică. Bitsy are acum 19 ani și știe ce vrea. Îl vrea pe singurul bărbat pe care l-a iubit vreodată. Pe Leka.

„Scrisul lui Jen Frederick are o forță a seducției care te copleșește.” – A Love Affair with Books

Jen Frederick este un alt nume sub care semnează Erin Watt, coautoarea seriei Familia Royal, bestseller New York Times. Jen a scris și seria de mare succes Gridiron, apoi Hitman (împreună cu Jessica Clare), In The City, The Jackson Boys și Woodlands. Locuiește în Midwest, alături de soțul ei — care, în timp ce ea scrie, se ocupă de detaliile vieții cotidiene —, de fiica lor — care înțelege când mama ei dispare cu orele în biroul său — și de un câine care nu face nimic din toate acestea.

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Rămas bun pentru acum

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Catherine Ryan Hyde

În unele familii te naști, pe altele le alegi.
În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic veterinar — are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii şi locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesaţi de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiţi în zonă: Calvin şi Justin Bell — tată şi fiu.

Când Justin şi amicul lui, Pete Solomon — un băiat de 12 ani neglijat de părinţi —, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu şi-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că îşi va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puţin o familie, căci localnicii se opun cu violenţă. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecăţile texanilor și să-şi câştige dreptul la fericire?

„O carte tulburătoare despre încredere şi răbdare, despre puterea de a spera în ciuda tuturor obstacolelor.” – Booklist

Catherine Ryan Hyde este romancieră şi autoare de proză scurtă. Provine dintr-o familie de scriitori, însă i-a fost dificil să debuteze, reuşind să-şi publice prima povestire după ce textele ei fuseseră respinse de nu mai puțin de 122 de ori.
Primul său roman, Funeral for Horses, a apărut în 1997, dar succesul de public şi de critică l-a cunoscut în 1999, cu Dă mai departe (Pandora M, 2016), tradus în peste douăzeci de limbi şi ecranizat în anul 2000, cu Kevin Spacey, Helen Hunt şi Haley Joel Osment în rolurile principale.
Ulterior, a publicat alte 24 de romane, multe dintre ele bestselleruri, printre care Love in the Present Tense, Diary of a Witness şi Walk Me Home. Multe dintre povestirile ei au fost nominalizate la Best American Short Stories, The O. Henry Award şi The Pushcart Prize.

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Slavenka  Drakulić

Cum își poate povesti o femeie viața fără să se împiedice de câte un bărbat? Slavenka Drakulić

Celebra fotografă suprarealistă Dora Maar, pe numele ei real Henriette Theodora Markovitch, a murit în 1997. Printre însemnările făcute în limba franceză, în apartamentul său a fost găsit și un carnet scris în croată, limba tatălui, pe care o vorbea perfect. Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare.

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță: Acolo unde cântă racii

Cele mai bune cărți romantice de citit în vacanță

Autor: Delia Owens

„Un roman de o frumusețe tulburătoare.“  The New York Times Book Review

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea.

Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în mlaștinile cu vegetație luxuriantă de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâma noua existență.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora