Companiile care poluează cel mai mult - LIFE.ro
Sari la conținut

Companiile care poluează cel mai mult

Pe întreg globul, 239 de misiuni de curățare și audituri de marcă efectuate în 42 de țări de pe șase continente au ajutat Greenpeace să creeze o „hartă a deșeurilor” detaliată, o hartă a gunoiului oceanic.
Share this article

Peste 75% din cei 10 000 de litri de deșeuri colectate în timpul unui proiect de curățare Greenpeace timp de trei luni au fost din plastic. La final, a fost făcut un raport care cuprindea companiile care poluează cel mai mult mediul înconjurător.

Aproape 65% deșeurile colectate de pe țărmurile din America de Nord provin de la companiile Coca-Cola, PepsiCo și Nestlé.

Pe întreg globul, 239 de misiuni de curățare și audituri de marcă efectuate în 42 de țări de pe șase continente au ajutat Greenpeace să creeze o „hartă a deșeurilor” detaliată, o hartă a gunoiului oceanic. Acest instantaneu global dezvăluie faptul că ambalajele de bomboane au fost elementul cel mai des întâlnit, urmate de sticle de polietilenă, căni de băutură aruncate, capace de sticlă și pungi de plastic pentru cumpărături.

Cei mai mari „răufăcători” ai planetei, companiile care poluează cel mai mult

La nivel global cele cinci companii care poluează cel mai mult au fost identificate. Compania Coca Cola a fost denumită cel mai mare poluator, urmată de PepsiCo, Nestle, Danone și Mondelez International. În America de Nord cel mai mare poluator este Nestle, urmat de Tim Hortons, PepsiCo, Coca Cola și McDonald’s.

Greenpeace anunță alarmat că paharele de cafea, din plastic și alte ambalaje de băuturi reprezintă al treilea cel mai întâlnit obiect din plastic aruncat, în fruntea companiilor de proveniență fiind Tim Hortons, McDonald’s și Starbucks. Starbucks s-a clasat pe locul 7 în lista deșeurilor în funcție de compania de proveniență.

În luptă cu valul

Primul audit de brand a fost efectuat în Filipine, susține Sarah King, șefa campaniilor de colectare a deșeurilor Greenpeace. Ea a fost uluită de fluxul de deșeuri zilnice și a avut următoarea remarcă: „Facem curat azi, iar mâine plaja este din nou plină”.

King citează cifrele pieței care prevăd că producția de plastic va crește cu 40% în următorul deceniu, lamentându-se: „Dacă acest lucru se va întâmpla, situația va fi mult mai rea”.

Ce se poate face?

Nestle a răspuns la acest clasament susținând că problema reală este cauzată de eliminarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile. Compania argumentează că rezultatele „demonstrează o nevoie clară și presantă pentru dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru gestionarea eficientă a deșeurilor în întreaga lume”

Reprezentanții companiei au mai adăugat faptul că este neapărat necesar ca până în anul 2025 să reușească să producă ambalaje reutilizabile sau reciclabile. Nestle mai spune că explorează tot felul de soluții de ambalaje, împreună cu partenerii lor industriali, pentru a reduce folosirea plasticului și pentru a dezvolta noi abordări pentru eliminarea deșeurilor din plastic.

În mod similar, compania Pepsi susține că își dorește ca toate ambalajele sale să fie reciclabile, composabile sau biodegradabile până în 2025 și că încearcă să sporească rata de reciclare și să reducă deșeurile.

Dar nu numai plasticul reprezintă factorul major de poluare. Industriile și în special cea petrolieră, reușesc să aducă un grad extrem de mare de deșeuri în viața zilnică. De exemplu, șapte companii petroliere din Arabia Saudită reușesc să producă mai multă poluare decât întreg continentul american.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora