Psychology
Comportamentul pasiv-agresiv (Sau povestea elefantului din cameră)
Povestea elefantului din cameră are mai multe variante. Să vedem… Ea vrea să primească flori. El nu se prinde. Ea se simte (pe tăcute) neapreciată şi nevalorizată. Mai apoi neatractivă.…
Miruna Stănculescu
|Reading time: 3 mins
Povestea elefantului din cameră are mai multe variante. Să vedem… Ea vrea să primească flori. El nu se prinde. Ea se simte (pe tăcute) neapreciată şi nevalorizată. Mai apoi neatractivă.…
Miruna Stănculescu
|Reading time: 3 mins
Share this article

Povestea elefantului din cameră are mai multe variante. Să vedem… Ea vrea să primească flori. El nu se prinde. Ea se simte (pe tăcute) neapreciată şi nevalorizată. Mai apoi neatractivă. Ea nu mai simte niciun entuziasm pentru  sex. El habar n-are că i se trage de la lalele. Poate că dacă ar şti, ar cumpăra. Cel mai probabil, toată taraba. Să trecem la o altă variantă. El vine obosit de la serviciu. Intră pe uşă, se trânteşte pe canapea. Oftează. Ea îl întreabă ce are. El răspunde că “nimic”. Ea insistă. El se enervează. Ea habar n-are că l-a enervat şeful şi că el nu vrea decât un pic de timp să se liniştească.  Poate că dacă ar şti, i-ar aduce o bere şi l-ar lăsa în pace. Sau, ce ziceţi despre… El întârzie. Ea se gândeşte că el o face special pentru că ea a uitat să-i pregătească cămaşa dimineaţa. Ea plânge, el se enervează. Dacă ea ar vorbi ar afla că el a avut pană de cauciuc şi că a fost mulţumit să constate că îşi găseşte cămaşa şi singur.

V-aţi prins, aşa-i? Povestea elefantului din cameră începe fie cu presupunerea că partenerul meu de relaţie ştie ce gândesc EU, fie cu cea că eu ştiu ce gândeşte el (sau ea). E obligat să ştie, nu? De aia e cu mine. Să ştie. Iar eu, e clar că ştiu, nu? Doar stau cu el sau ea… Continuarea poveştii? Simplu şi la îndemână – comportamentul pasiv-agresiv. Prin care toată lumea pricepe că există o problemă, dar habar n-are care este aia –elefantul din cameră, adică.

Aşadar, primul pas către comportamentul pasiv-agresiv este producerea unui scenariu, pe baza unei presupuneri. Şi culmea este că, din ce îmi petrec mai mult timp cu cineva şi cred că îl cunosc mai bine, de asta o să tind să fac mai multe presupuneri. Şi să le iau de-a gata, fără să le verific cu cel în locul căruia gândesc. La fel, atunci când am ceva dar nu vorbesc, e mult mai simplu să cred că celălalt va şti şi singur despre ce e vorba. Doar mă cunoaşte, nu? Dacă nici el (ori ea) nu ştie ce gândesc, atunci cine naiba să mai ştie?! Devine astfel mult mai simplu să pun în practică “bătutul şeii să priceapă iapa”. Mai bine trântesc uşile când omul doarme decât să spun care-i problema. Doar n-o să ne certăm?! Doamne fereşte!

Şi aşa ajungem să întreţinem elefantul din cameră. Hrănit conştiincios – şi pasiv-agresiv, fireşte – elefantul o să crească armonios, astfel încât din toată libertatea cu care ne-am început relaţia o să rămână doar un pic de loc cât să ne strecurăm în jurul elefantului. Pe care ne vom fi învăţat deja să ne prefacem că nu îl vedem.

Soluţia? E simplă. Vorbeşte mai mult decât îţi dai cu presupusul. Verifică. Întreabă. Spune ce te deranjează. Dacă te-ai certat cu şeful, nu e nevoie să spui toată povestea cum ai intrat pe uşă. Ajunge să menţionezi că da, eşti supărat(ă), dar nu are legătură cu partenerul tău. Că o să-i spui de-a fir a păr, dar că acum nu vrei decât o bere, o cola sau o vorbă bună. Sau dacă florile fac parte din modul în care tu percepi că eşti apreciată (valorizată, dorită sau iubită) nu certa omul, ci spune-i şi întreabă-l şi care e limbajul lui prin care îţi comunică valorile cu pricina.  În plus, adu-ţi aminte că există (mai des decât ai crede) coincidenţe. Aşa că poate ce face omul azi, nu are legătură cu ce-ai făcut tu ieri.  Adică nu hrăni problema (vezi elefantul din cameră), ci discută despre ea. Cu vorbe, nu cu uşi trântite şi nici cu bosumflări.

Eu mă opresc aici. De vreţi mai multe despre cum să evitaţi să creşteţi elefanţi la domiciliul conjugal, vă recomand cu drag şi cartea potrivită.

 

Psychology
Share this article