Cum pot copiii să trăiască o săptămână fără smartphone? Și cum se poate preda matematica cu ajutorul storytellingului? Doar o singură persoană știe: Elena Manuela David. „Sunt cea a cărei voce repetă faptul că părintele este primul profesor și profesorul al doilea părinte"

Câte modele didactice ați avut…Daca aș da înapoi câțiva ani și v-aș întreba: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” ar exista o invariabilă a răspunsului sau vehement a fost profesor?

Mi-a fost clar că mi se potrivește să fiu învățătoare atunci când eram în clasa a VIII-a, și asta nu numai pentru că îmi plăcea să explic, să desenez și să răspund la întrebări, mai ales la geometrie, ci pentru că „aveam rezultate” cu colegii cărora le rezolvam probleme.

Citește și: Carmen Ion, profesoara care le-a insuflat dragostea pentru lectură elevilor, provocându-i să facă trailere după cărțile citite. Cum arată astăzi Boovie, cel mai mare festival de book trailer la care participă mii de copii din întreaga țara?

De ce matematică?

Așa m-a întrebat și o doamnă profesoară de română care „mă vedea” predând româna, literatura, în fine, măcar vreo limbă străină, dar mie mi-a plăcut foarte mult Geometria și apoi atât de mult Analiza Matematică, că așa am constatat că la matematică învățam cu cel mai mare spor și că îmi plăcea, la școală, fie la ore dar clar și în pauze în dialog cu colegii, să povestesc despre ideile abstracte care prelucrează lumea exterioară.

Elena Manuela David: „Tata este un bărbat cu un simț practic remarcabil, ordonat, gospodar, familist”

Din ce familie proveniți? Din ce mediu?

Mama este o femeie inteligentă și perseverentă, adepta detaliului, a temelor perfecte, prima în clasa ei la orice școală a urmat, o femeie cu o viziune pentru care îi mulțumesc și care a știut să „mă așeze pe șine”, era cea mai mare fiică a unei familii obișnuite din Bucovina, o familie cu 6 copii în care bunicul muncea din greu la mină și bunica avea grijă de gospodărie. Bunica însă era cea mai mare cititoare a bibliotecii comunale și a împins copiii la școală, dar din cauza situației materiale studiile făcute de majoritatea fraților mamei au fost studii medii. Mama a făcut Școala Medie Silvică, la Câmpulung Moldovenesc, oraș care s-a dovedit providențial în educația mea, deoarece în anii 60-70 existau intelectuali din vechea Bucovină, cu școală făcută la Viena sau Cernăuți, dispuși la pensie să mediteze copii ca mine la pian, germană. În plus existau oameni cu pasiuni precum patinajul, baletul, baschetul și mama mi-a facilitat acest tip de antrenamente. Mama încă trăiește, are 83 de ani și vă poate confirma.

Tata este un bărbat cu un simț practic remarcabil, ordonat, gospodar, familist, era cel mai mic fiu al unei familii mai înstărite din Ardeal, crescut după alte reguli și obiceiuri decât cele ale mamei, reguli pentru care sunt recunoscătoare ca s-au înfiltrat în familia noastră. De la familia tatei, unde am și copilărit an de an, vacanță de vacanță, am păstrat multe lecții de viață, am preluat obiceiuri ale vieții de dimineața până seara precum și modele de comportament. Să vă dau un exemplu: aveam 3 ani și deja stăteam de câteva luni la bunici. Mi-a fost dor de Câmplungul Meu și, supărată pe viață, am bătut cu ghetuța în paviment cum că plec acasă, plec și gata, acum! Bunicii au fost de acord, m-au ajutat să îmi fac bagajul, o valijoară cât mine de mare, și-au luat la revedere de la mine și mi-au urat drum bun, au transmis salutări părinților, mi-au dat în buzunărel „bani de bilet de tren”. Se zice că am fost destul de țanțoșă că știu să merg și cu trenul și m-au condus frumușel la poartă, m-au țucat încă o dată si au închis poarta după mine. Eu am târâit ce am târâit prin praful drumului vălijoara. Bunicii mă pândeau desigur, iar atunci nu era pericol cu mașinile prin sate și se ascundeau ca detectivii pe după case. La un moment dat, am „decis” să mă întorc, înfricoșată de necunoscut, iar ei fuga-fuga s-au întors mai repede, s-au așezat la masă și s-au făcut că nu prea observă întoarcerea mea și nici că prea aud replica mea revoltată „Dar cum să mă duc eu pe noapte?”, mi-au luat valijoara fără întrebări și au spus doar: „Hai și mănâncă ceva acum, scumpă”.